Teoria atașamentului. Ce este și cum ne influențează relațiile? 4 stiluri de atașament

Teoria atașamentului. Cele 4 stiluri de atașament și cum ne influențează relațiile? - clinicaaproape.ro
Conținut articol

Despre cum ne putem descoperi și vindeca pe sine

Teoria atașamentului încearcă să explice dinamica relațiilor umane și să descrie nevoia ființelor umane de a forma și întreține legături emoționale puternice față de alte ființe umane. Conform teoriei ataşamentului, interacţiunile din copilăria mică dintre copil şi persoana de referinţă sunt internalizate şi codate ca modele de lucru interne. Acestea au ca principală funcţie cea de predicţie a interacţiunilor în relaţii apropiate, a încrederii în responsivitatea şi disponibilitatea partenerilor de relaţie. Figura centrală de ataşament este iniţial îngrijitorul primar, însă pe parcursul dezvoltării, grupul de vârstă şi ulterior partenerul romantic devin figuri centrale de ataşament, spre care persoana direcţionează comportamentele de ataşament în acele situaţii în care se activează. 

Față de teoriile anterioare ale atașamentului, cea a lui John Bowlby insistă pe ideea conform căreia bebelușul va dezvolta o relație de atașament cu acea persoană din cercul de îngrijitori care este cea mai responsivă la nevoile sale, mai exact cele fizice, emoționale și sociale și nu față de cea care îi oferă strict nevoile din bază conform Piramidei lui Maslow.

Studiile de specialitate arată că stilul de ataşament, respectiv modelele interne despre sine şi ceilalţi, formate în contextul relaţiilor de ataşament timpurii dintre copil și îngrijitori, au influenţă semnificativă și definitorie asupra funcţionării fiecărei ființe umane la:


1.nivel intrapersonal:
-stima de sine, ca reprezentare mentală asupra propriei persoane şi barometru social, care evaluează măsura acceptării sau rejecţiei persoanei de către ceilalţi
-autoreglarea emoţională
-starea de bine, dobândită prin satisfacerea nevoilor fundamentale de bază, printre care se numără cea de apartenenţă
-sănătatea mentală

2.nivel interpersonal:
-singurătatea, în special cea emoţională
-problemele interpersonale

Relațiile pe care fiecare dintre noi le dezvoltă pe parcursul vieții reprezintă un indiciu extrem de valoros cu privire la modul în care noi ne-am dezvoltat ceea ce se numește în psihologie ”atașament”. Modul în care am fost îngrijiți, securizați, conținuți de către îngrijitorii noștri va influența modul în care vom percepe lumea din punct de vedere afectiv. Neglijența, sub orice formă este ea, are un efect devastator asupra dezvoltării copilului. De exemplu, Bowlby a descoperit că realitatea separării și a pierderii a jucat un rol esențial în succesiunea răspunsurilor pe care le aveau copiii delincvenți, fără adăpost sau spitalizați în lupta lor pentru a se adapta realității dureroase în care trăiau. De cele mai multe ori, reacția inițială la traumă a fost protestul, urmat de starea de disperare pentru ca, în cele din urmă, să se instaleze detașarea.
Toate studiile psihologice cu privire la atașament realizate de mai mulți specialiști precum Mary Ainsworth, Mary Main și John Bowlby ne arată clar că ”prima noastră relație de atașament asigură schița inițială a minții”. Modelul de atașament învățat în primii ani de viață și caracteristicile relației cu mama sau persoana de referință devin o predicție pentru felul în care va interacționa, în toate relațiile sale semnificative, copilul devenit adolescent și apoi adult. Comportamentul de ataşament îl manifestăm pe întreaga durată a vieţii noastre. Nici unul din aceste stiluri de ataşament nu este considerat „patologic”.

Stiluri de atașament

Această schiță se poate transpune în mai multe tipuri de atașament și anume, împărțite în două categorii: sigure și nesigure.

Atașamentul securizant / autonom:

  • Copilul are încredere în persoana de atașament că îi va oferi protecție, indiferent de situația în care se va afla
  • Copilul va putea să exploreze mediul înconjurător doar căutându-și mama cu privirea periodic
  • Atunci când mama părăsește camera, copilul poate fi ușor liniștit deoarece este încrezător că aceasta se va întoarce
  • Adultul este încrezător în cei cu care interacționează
  • Adultul are capacitatea de a se implica în relații de durată deoarece își exprimă deschis sentimentele, emoțiile și la rândul lui, le respectă pe a celorlalți
  • Adultul nu simte nevoia să se cenzureze sau să ascunde lucruri despre sine
  • Adultul este capabil de a realiza schimburi emoționale semnificative cu prietenii apropiați, cu membrii familiei, cu partenerul de viață

Atașamentul evitant / care respinge:

  • Copilul încearcă să-și evite constant mama (probabil ca răspuns consecvent a lipsei de contact fizic și emoțional sau la comportamentu parental intruziv, de control, acaparator al părintelui
  • Copilul încearcă să-și reprime sentimentele și stările emoționale
  • Copilul respinge consolarea dată de figura de atașament
  • Copilul evită constant orice interacțiunea care precede apropierea
  • Adultul are tendința de a se distanță față de propriile nevoi, dar și față de cei din jur
  • Adultul își ”anulează” nevoile reale și le înlocuiește cu cele care au tendința de a fi bune pentru a putea fi acceptate de mediul social
  • Adultul proiectează propriile vulnerabilități în cei din jur
  • Adultul are o stimă de sine exagerată, dă senzația de autosuficiență și independență

Atașamentul ambivalent/preocupat:

  • Copilul cu atașament ambivalent se concentrează doar pe figura de atașament
  • Copilul este foarte dificil de consolat în situația în care rămâne singur
  • Copilul este în permanență anxios în raport cu figura de atașament
  • Copilul ambivalent trece repede de la afecțiune la furie față de figura de atașament
  • Adultul comunică cu cei din jur într-un mod confuz și confuzant
  • Adultul are tendința de a fi copleșitor în relațiile cu ceilalți oameni
  • Adultul nu are curaj de a se implica în anumite acțiuni, iar ulterior respinge cu brutalitate orice oportunitate în acest sens
  • Adultul prezintă mai mereu contradicție între ceea ce spune și modul în care acționează
  • Adultului îi lipsește capacitate metacognitivă de a reflecta liber asupra propriilor nevoi
  • Adultul are o dorință profundă și puternică de a fi foarte intim cu ceilalți
  • Adultul este deseori îngrijorat că va fi respins de ceilalți și uneori va exploda în emoții de furie, frică și tristețe

Atașamentul dezorganizat/lipsit de soluție:

  • Copilul cu atașament dezorganizat manifestă sporadic față de figura de atașament un comportament bizar, inexplicabil, cu tendința de a fi conflictual
  • Copilul are senzația că se află în fața unui mare pericol sau a unui paradox fără ieșire
  • Copilul încearcă să ofere prea multă protecție părintelui sau să fie agresiv în mod direct și punitiv (inversarea rolului)
  • Adultul cu un atașament dezorganizat, cel mai probabil, a trăit traume care au rămas nerezolvate (asta duce spre stări mentale discontinue care necesită o negare rigidă a ceea ce a trăit)
  • Adultul părinte poate avea o reacție înspăimântătoare pentru copii declanșată de țipetele sau crizele de furie ale acestora
  • Adultul poate experimenta o stare de frică față de apropierea de cineva și de relațiile de iubire
  • Adultul crede, de cele mai multe ori, că lumea înconjurătoare este un loc nesigur și caută a se refugia în diferite dependențe
  • Adultul cu un atașament dezorganizat este predispus la episoade de anxietate și depresie
  • Adultul resimte deseori emoții puternice de frică sau furie atunci când se află într-o relație și de aceea i se reproșează că are tendința de a fi impredictibil și agresiv

Potrivit unor cercetări, 5% din populația globului are stilul de atașament de tip dezorganizat; între 20 și 15%, evitant; 25%, anxios; și restul de 50% reprezintă categoria celor cu un atașament sănătos.

Pentru niciunul dintre noi, nu este ușor să descoperim că venim în relațiile cu cei din jur cu un fel de hartă afectivă care ne influențează atitudinile și comportamentele. A ne cunoaște tipul de atașament sub umbrela căruia funcționăm reprezintă un punct esențial în drumul pe care îl avem de parcurs pentru a fi bine cu noi.
Tipul de atașament influențează modul în care fiecare dintre noi reacționează la propriile nevoi și cum alege să le preîntâmpine. Cunoașterea pattern-urilor comportamentele și a acelor triggere care ne fac să ne înfuriem sau să acționăm agresiv și jignitor la adresa persoanelor din jur ne poate oferi o ancoră esențială în tot ceea înseamnă dezvoltarea de relații armonioase. Deși nu este un proces ușor, ci mai degrabă unul dificil, epuizant, tulburător și care ne poate crea confuzie, durere, ceea ce primim în urma acestei cunoașteri de sine reprezintă de fapt o datorie morală și extrem de valoroasă pe care o avem față de propriul sine.

Un psihoterapeut vă poate ajuta să:

  • evaluați experiențele din copilărie
  • identificați patternurile relaționale
  • să dezvoltați noi moduri de relaționare cu ceilalți și să vă creați relații mai sănătoase.


”Atașamentele intime față de alte ființe umane sunt pivotul în jurul căruia se învârte viața unei persoane, nu numai atunci când este sugar sau copil mic, ci și de-a lungul adolescenței și apoi în anii de maturitate, până la bătrânețe”, John Bowlby (1980).

Referințe:

Atașamentul în psihoterapie, de David J. Wallin

https://www.verywellmind.com/what-is-attachment-theory-2795337

Share on facebook
Facebook
Share on linkedin
LinkedIn
Share on pinterest
Pinterest
Share on email
Email
Share on whatsapp
WhatsApp

2 răspunsuri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Te invităm să descoperi și alte articole pregătite de către specialiștii noștri