Adolescența este o răscruce de drumuri. Adolescența este ”moartea” copilului și ”nașterea” adultului. Adolescența este precum un travaliu de transformare în urma căruia se ajunge la o nouă identitate de sine. Da, adolescența este o perioadă de transformare, așa cum este dată și de sensul terminologic al acesteia în limba latină unde adolescere înseamnă ”a crește”, ”a te maturiza”. Adolescența este considerată o etapă de tranziție între copilărie și maturitate.
Termenul adolescență este o denumire biosocială care descrie perioada de dezvoltare în a doua decadă a vieții. Începe cu modificările biologice ale pubertății și se termină atunci când statutul social al maturității este atins. Creșterea biologică și schimbările pubertale sunt în cea mai mare parte determinate și reglementate genetic, deși factorii de mediu precum clima și nutriția joacă un rol important în momentul pubescenței şi eventuala stare fizică a individului. Pubertatea normală implică maturizarea rapidă a funcțiilor corporale și fiziologice, conducând la dezvoltarea completă a caracteristicilor sexuale și fizice. Adolescența este astfel asociată cu schimbări psihologice și emoționale profunde (Marcelli & Brannier, 2013, p.5). În plus, această etapă, însoțită de schimbări fizice, emoționale, sociale și de altă natură implică cerințe și nevoi specifice pe care adolescentul aspiră să le îndeplinească și să le satisfacă. ”Cu toate acestea, societatea cu tradiţiile şi obiceiurile sale, poate împiedica realizarea acestor aspiraţii, ducând la confruntarea adolescentului cu un conflict între dorința de împlinire și constrângerile societății. În consecință, această etapă devine complexă și plină de numeroase probleme.”(Hamoud, 1981, p. 17).
Fragilitatea și forța care descriu perioada adolescentină ajung să fie un precursor pentru extrem de multe dificultăți emoționale și adoptarea de comportamente de risc sau cu un potențial patologic. Sunt studii care arată că, de exemplu, patologia personalității, în special patologia specifică tulburării borderline este o construcție valabilă și fiabilă în adolescență, cu prevalență, din punct de vedere femenologic, al stabilității și al factorilor de risc similare cu cele ale tulburării borderline la adulți. Da, unele comportamente ale adolescenților au risc mare de a fi încadrate într-una din simptomele unei tulburări de personalitate, de exemplu. Cu toate astea, este important a nu se pierde din vedere faptul că natura modului în care adolescenții acționează și reacționează este în strânsă legătură cu incapacitatea lor de a se autoregla într-un mod eficient. Ei sunt în continua căutare de răspunsuri, dar nu au întrebările potrivite pe care să le adresez, sunt mereu în viteză și nu reușesc să trăiască într-un mod așezat toate experiențele de care au parte, își doresc libertate, independență și aleargă după stări emoționale intense, dar nu au capacitatea de a-și asuma riscurile care vin odată cu toatea astea etc. Adolescența poate fi privită ca o perioadă a paradoxurilor. Unii cercetători, cum ar fi E. Kestemberg, afirmă că ”adolescentul este uneori un copil, și alteori adult, dar în realitate, nu este nici unul. Căutarea unei identități, prinsă între renunțarea la copilărie și căutarea unui statut stabil ca adult, constituie ceea ce este numită criză, un proces psihologic traversat de fiecare adolescent. Acest proces rezultă în perturbarea echilibrului lor psihologic.”
Adolescența este definită ca perioada dintre copilărie și maturitate, când indivizii se retrag de la părinți, cresc relațiile de la egal la egal și se îndreaptă spre o viață independentă, orientată spre obiective. În Statele Unite, această perioadă este sinonimă cu anii adolescenței, dar definițiile adolescenței variază în funcție de faptul dacă o asociem în mod explicit cu maturizarea sexuală (pubertatea) sau dacă ne concentrăm în schimb asupra naturii realizărilor comportamentale și sociale în acest timp (Arnett, 2007; Burnett & Blakemore, 2009). În culturile occidentale, s-a sugerat că adolescența se extinde până la mijlocul anilor 20 datorită dependenței de lungă durată a copiilor de părinții lor pentru sprijin economic (Crockett, Brown, Shen, & Russell, 2007). Psihologul Erik Erikson descrie această etapă prin conflictul identitate versus confuzie de rol, în care tânărul încearcă să răspundă la întrebări fundamentale precum:
- Cine sunt eu?
- Ce valori am?
- Ce vreau să devin?
În acest proces, adolescenții experimentează, pun sub semnul întrebării regulile și explorează diferite roluri sociale.
Anii adolescenței sunt asociați cu o creștere a comportamentelor de asumare a riscurilor, dintre care unele au consecințe negative cuantificabile. De exemplu, adolescența este momentul în care adolescenții inițiază activități sexuale, adesea neprotejate. Riscurile de sănătate asociate cu sarcina neplanificată și bolile cu transmitere sexuală sunt îngrijorătoare și sunt la tot pasul dacă ne întoarcem privirea și ne concentrăm pe această realitate. Adolescența este asociată cu experimentarea inițială cu substanțe de abuz, inclusiv alcool și droguri recreaționale. ”Consumul de alcool cu debut precoce este asociat cu un risc crescut de dependență de alcool, precum și cu alte forme de comportament de externalizare” (Iacono, Malone, & McGue, 2003). Mai mult decât atât, mulți adolescenți și adulți tineri raportează că se angajează într-un comportament nesigur în stare de ebrietate, inclusiv călătoria în mașină cu un șofer în stare de ebrietate sau conducerea în stare de ebrietate.
Spre deosebire de adulți, decesele în rândul adolescenților tind să fie predominant asociate cu evenimente care pot fi prevenite, în principal accidente de autovehicule (48% din totalul deceselor în acest interval de vârstă), sinucideri (11%) sau omucideri (13%; Minino, 2010). În plus, riscul pentru mai multe forme de psihopatologie apare în timpul adolescenței, inclusiv depresia unipolară, schizofrenia și tulburările de utilizare a substanțelor (Paus, Keshavan, & Giedd, 2008; Walker, 2002). Aceste statistici sunt convingătoare din mai multe motive. Ele sugerează că o proporție notabilă de adolescenți sunt vulnerabili la comportamente cu potențial semnificativ de consecințe negative. Aceste observații consolidează conceptualizarea comună a adolescenței ca o perioadă de “furtună emoționlă și stress” (Hall, 1904).
”Din punct de vedere evolutiv, este rezonabil ca selecţia naturală să favorizeze pe cei care explorează în condiţii de noutate, care se distanţează de grupul natal să procreeze şi să diversifice fondul genetic, care se adaptează bine în cadrul noilor ierarhii sociale şi care sunt capabili să reacţioneze rapid (dacă nu intenţionat) în contextul unor situaţii potenţial periculoase din punct de vedere emotional.” (Ellis et al., 2012). În ciuda implicării în potențiale amenințări, majoritatea oamenilor nu numai că supraviețuiesc adolescenței, dar mulți văd în mod anecdotic și retrospectiv această perioadă ca fiind una de mare promisiune, bucurie în fața noilor oportunități și optimism. În tot acest proces de selecție naturală diferențele individuale și la nivel de sistem sunt, fără îndoială, cruciale și orientative. ”Acestea pot determina care cale caracterizează oamenii: cei care își asumă riscuri și sunt depășiți de consecințele negative ale deciziilor aparent proaste, cei care cad victime psihopatologiei grave și cei care navighează în diferitele contexte de luare a deciziilor cu ușurință aparentă și rezultate pozitive în ciuda implicării în comportamentul de asumare a riscurilor.” (Cicchetti & Rogosch, 20002).
Comportamente normale care pot părea îngrijorătoare
În practica psihologică, multe dintre comportamentele considerate problematice de către adulți sunt, de fapt, manifestări obișnuite ale adolescenței.
Printre acestea se numără:
- opoziția față de autoritate
- dorința de independență
- schimbări în stilul vestimentar sau în preferințe
- experimentarea diferitelor interese și activități
- fluctuații emoționale
Aceste comportamente devin îngrijorătoare doar atunci când sunt intense, persistente și afectează semnificativ funcționarea adolescentului.
Când vorbim despre dificultăți psihologice
Granița dintre normalitate și patologie apare atunci când comportamentele sau stările emoționale:
- persistă pe o perioadă lungă de timp
- se intensifică progresiv
- afectează performanța școlară, relațiile sau funcționarea zilnică
- provoacă suferință semnificativă adolescentului
În această perioadă pot apărea diverse dificultăți psihologice, precum:
- Depresie majoră
- Tulburări de anxietate
- Tulburare de deficit de atenție și hiperactivitate
- Tulburări de alimentație
- comportamente de risc, precum consumul de substanțe sau auto-vătămarea
Identificarea timpurie a acestor probleme este esențială pentru intervenție și prevenirea agravării lor.
Factori care pot influența dezvoltarea adolescentului
Dezvoltarea psihologică a adolescentului este influențată de o combinație complexă de factori biologici, psihologici și sociali.
Factori de risc pot fi:
- conflictele frecvente în familie
- experiențele de bullying sau excludere socială
- presiunea academică ridicată
- lipsa sprijinului emoțional
- evenimente de viață stresante
În același timp, există și factori protectivi care contribuie la o dezvoltare sănătoasă:
- relații securizante cu părinții
- sprijin emoțional constant
- relații de prietenie stabile
- profesori sau mentori implicați
- acces la servicii de sănătate mintală
Atunci când vorbim despre adolescență, vorbim despre un conflict permanent între interior și exterior, dintre gândire și simțire, dintre a fi și a face. Adolescenții trăiesc un tumult continuu. Își doresc schimbare, dar nu au capacitatea de a întreprinde acțiuni susținute în acest sens, își doresc să aparțină și vor face orice în acest sens, îți doresc independență, dar nu știu ce să facă cu ea, își doresc să fie lăsați în pace, dar jelesc și suferă atunci când se află în singurătate sau nu se simt văzuți sau protejați. ”Conflictele” constante care au loc în mod inerent pot duce adesea la comportamente care depășesc acceptabilitatea socială și morală. ”O perspectivă psihopatologică de dezvoltare necesită ca mecanismele prin care variațiile biologice duc la tulburare să fie pe deplin explicate, inclusiv dinamica tranzacțională dintre procesele biologice și contextul social” (Cicchetti, 1989). Studiile actuale se concentrează din ce în ce mai mult pe mecanismele neuronale și pubertale care contribuie la reglarea comportamentului afectiv și social și modul în care aceste mecanisme interacționează cu procesele cognitive, natura interacțiunilor corticale –subcorticale în timpul dezvoltării și modul în care aceste modele și mecanisme informează înțelegerea condițiilor psihopatologice care apar postpubertate.
Rolul părinților în această etapă
Părinții joacă un rol esențial în echilibrul emoțional al adolescentului. Chiar dacă tinerii par uneori să respingă autoritatea sau apropierea parentală, prezența și disponibilitatea emoțională a părinților rămân extrem de importante.
Un sprijin eficient presupune:
- comunicare deschisă și non-critică
- stabilirea unor limite clare și consecvente
- încurajarea autonomiei
- validarea emoțiilor adolescentului
Adolescenții au nevoie simultan de independență și siguranță, iar găsirea acestui echilibru reprezintă una dintre provocările majore ale familiei.
Problema identității în timpul adolescenței este de o importanță centrală; nu poate fi abordată fără referire la corp. Cu toate acestea, identitatea nu se reduce la dimensiunea fizică. În timpul schimbărilor morfologice care afectează corpul, adolescentul trebuie să asimileze aceste schimbări și să integreze noua imagine corporală și noua identitate de gen, indiferent de sexul pe care îl are persoana în cauză. Toate aceste procese sunt consumatoare de energie fizică și psihică și pot duce la tulburări psihologice și anxietate deoarece adolescentul încearcă să navigheze printre noile sensuri pe care le descoperă în viața sa. Potrivit lui E. Kestemberg, ”copilăria în general și perioada de latență în special sunt cruciale în stabilirea bazelor viitoarelor structuri narcisiste la vârsta adultă și, de asemenea dau formă modelelor pe care adolescenții le vor urma” (E. Kestemberg et al., 2001, pp. 110–111).
Dacă este să ne referim la anumite tulburări psihopatologice, acestea pot fi atribuite aspectului traumatic pe care îl poate avea procesul de dezvoltare din adolescență. Această traumă poate duce la inhibarea sau perturbarea sinelui, făcându-l pe adolescent incapabil să utilizeze mecanismele de apărare într-un mod adaptativ. ”În acest context, timpul poate servi ca un factor crucial în integrarea acestei experiențe, în timp ce, pentru alții, incapacitatea de a depăși astfel de circumstanțe poate duce la apariţia unei reorganizări psihotice severe” (E. Kestemberg et al., 2001, p. 113).
A fi adolescent și a fi părinte de adolescent sunt două roluri care se desfășoară în tandem, dar de prea puține ori găsesc puncte comune în care să se întâlnească. Indiferent de care parte suntem, este important să căutăm sprijin și ajutor la un psiholog, psihoterapeut sau consilier atunci când simțim că nu mai avem resurse pentru a face față provocărilor care aparțin în mod inerent perioadei de viață pe care o traversăm.
