Să ne ajutăm copiii să depășească momentele dificile: 9 sfaturi practice

Să ne ajutăm copiii să depășească momentele dificile: 9 sfaturi practice - clinicaaproape.ro
Conținut articol

Atunci când ne gândim la copilărie sau adolescență, poate ne gândim la vremuri fără griji, la jocuri și la chicoteli, la călcat în bălți, la mâzgălirea foilor, la colorat, la desene animate, la iubiri adolescentine sau la alergat spre un locuri de joacă sau anturajul de prieteni.

Dar lucrurile nu sunt întotdeauna însorite și perfecte în copilărie sau adolescență. Există momente provocatoare în viața copiilor. Uneori, aceste evenimente sunt mici, cum ar fi spargerea unei jucării preferate sau cearta cu un prieten. Dar uneori pot fi evenimente mult mai mari, cum ar fi moartea unei persoane dragi sau divorțul părinților.

Când copiii și adolescenții se confruntă cu lucruri noi, ei simt adesea un amestec de emoții. Să ne confruntăm cu ceva nou – chiar și atunci când este un lucru bun – poate fi stresant. Este firesc să ne simțim entuziasmați de ceea ce urmează – și să ne îngrijorăm dacă suntem gata să facem față.

Care este rolul nostru ca părinți în viața propriilor copii?

În calitate de părinți, vrem să încercăm să-i protejăm constant și, deși este tentant să o facem, acest lucru nu ar fi de ajutor. Adevărul este că orice vom face noi, copiii se vor simți triști. Copiii se vor simți frustrați. Copiii se vor simți stresați. Copiii se vor supăra. Copiii vor trăi dezamăgiri. Copiii se vor simți răniți și neînțeleși. Asta face parte din viață. Viața nu va fi întotdeauna perfectă și distractivă. Nu putem controla întotdeauna ceea ce se întâmplă, dar, în calitate de părinți, putem să ne ajutăm copiii să învețe să navigheze prin aceste momente grele din viața lor. Îi ajutăm să ”navigheze”, învățându-i abilități sănătoase de adaptare.

Dr. Kenneth Ginsburg, în cartea sa, ”Construirea rezistenței la copii și adolescenți”, menționează impactul pe care îl au abilitățile de adaptare pozitive asupra copiilor și viitorului lor: „Copiii cu o gamă largă de strategii de coping pozitive vor fi pregătiți să depășească aproape orice și mult mai puțin probabil să încerce multe dintre comportamentele de risc de care se tem părinții.”

Schimbările mari în viață sunt inevitabile, dar asta nu le face mai ușor de gestionat de către copii (nici măcar de către adulți). Structura și stabilitatea se simt ca fiind siguranță pentru copii, așa că noile experiențe precum divorțul, mutarea, frecventarea unei școli noi sau primirea unui frate bebeluș pot fi înfricoșătoare. 

“Să fii părinte nu înseamnă să intri într-un rol, să fii părinte înseamnă să construiești o RELAȚIE.” spune Gabor Mate.

Așadar, conectarea și siguranța relației, cu alte cuvinte, îi ajută să treacă de la starea de reactivitate către una în care pot fi mai receptivi față de lecțiile pe care vrem să îi învățăm și la interacțiunile sănătoase pe care ne dorim să le avem cu ei. Când ne conectăm cu un copil blocat într-o stare de rigiditate, incapabil să perceapă perspective diferite, îl ajutăm să se integreze, astfel încât să se detensioneze și să renunțe la atitudinea încăpățânată față de respectiva situație, devenind mai flexibil și mai adaptabil. În ambele situații, conectarea creează o stare mentală integrată și o situație de învățare. Siguranța relației cu părintele liniștește, astfel îi oferă copilului posibilitatea de a începe să își recapete controlul asupra propriilor emoții și propriului corp. Îi permite să „se simtă simțit“, iar această empatie domolește sentimentul de izolare sau pe acela că este neînțeles.

Pe măsură ce ne confruntăm cu schimbări, dezvoltăm abilitățile de rezistență. Prin navigarea prin aceste experiențe, ne întărim și ne antrenăm „mușchiul rezistenței”. Copiii au nevoie de sprijin suplimentar pentru a-și aborda sentimentele, a înțelege și a se adapta la schimbare și pentru a învăța noi strategii și abilități de adaptare la tot ceea ce trăiesc.

Ce putem face, concret, pentru a le transmite celor mici că suntem alături de ei, oricând și oricum?

  • Să folosim cuvinte liniștitoare în situații de criză. Spunem clar că vrem și vom fi mereu acolo: „Voi fi mereu acolo pentru tine. Ai încredere că poți veni la mine.” Rămânem calmi în momentele grele și oferim constant asigurări și atunci când apar provocări, vom rămâne pe loc: „O să treci peste asta și eu voi fi alături de tine”. 
  • Ascultăm, nu reacționăm. Ascultarea activă – accent pe ascultare – le permite copiilor să simtă că pot vorbi. Dacă reacționăm cu critici la ceea ce ne împărtășesc copiii, putem crește stresul acestora. Ei se pot simți judecați și se pot retrage. Este important să ne acordăm o pauză dacă avem nevoie de timp pentru a procesa informațiile pe care ni le-au împărtășit și apoi să intrăm în conversație cu mintea deschisă și dispuși să ascultăm cu empatie. 

Le comunicăm copiilor că ne simțim bine atunci când sunteți implicați în viețile lor. Copiii pot ascunde sau reține informații din teama de a ne supăra. Este important să le explicăm că suntem încântați să ne implice și pe noi în ceea ce trăiesc. „Mă face să mă simt bine să știu ce se întâmplă, indiferent de situație. Știind cu ce ai de-a face, îmi oferi șansa să găsesc modalități de a fi cel mai susținător al tău.” 

  • Să fim părinți far. Părinții far sunt ghizi stabili ai propriilor copii. Ei exprimă dragoste și oferă securitate prin reguli și monitorizare. Copiii și adolescenții astfel ghidați au mai multe șanse să aleagă să spună părinților ce se întâmplă în viața lor. 
  • Să facem disciplină cu înțelepciune. Când copiii/tinerii sunt pedepsiți după ce au dezvăluit informații tulburătoare, ei nu vor mai destăinui ceea ce trăiesc. Disciplina este despre predare și acompaniere – nu despre control sau pedeapsă. 
  • Să îi lăudăm în mod eficient. Copiii și adolescenții se bucură de atenția noastră ca părinți. Ei abia așteaptă să ne împărtășească veștile bune. Cu toate acestea, laudele doar pentru performanțe impresionante îi pot împiedica să vină către noi atunci când au cea mai mare nevoie de tine. S-ar putea să se teamă că ne dezamăgesc. Pentru a evita acest lucru, să fim recunoscători că vin către noi, mai degrabă decât să ne concentrăm pe motivul specific – bun sau rău – pentru care vin. Este important să ne schimbăm reacția de la „Sunt mândru de tine” la „Îți mulțumesc că ai împărtășit ceea ce se întâmplă în viața ta acum”. 
  • Să vorbim despre sentimente. Începem prin a vorbi pur și simplu despre sentimente. Cum se simt când primesc o notă mai scăzută la școală? Cum se simt când sora lor câștigă la un joc? Cum se simt când sunt pe cale să meargă la o petrecere de naștere? Este important să îi ajutăm să vorbească despre ce simt ca parte a conversațiilor de zi cu zi. Când citim o carte sau ne uităm la un film împreună, să îi întrebăm cum cred că se simt personajele în anumite contexte. 

De asemenea, să vorbim despre modul în care corpul lor reacționează atunci când se simt în moduri diferite. De exemplu, atunci când se simt îngrijorați, pot simți fluturi în burtă sau tremur în picioare sau căldură pe gât. Când se simt furioși, ei pot simți că energia le curge în brațe și picioare. Se pot simți fierbinți și pot simți că fața lor este roșie. Este foarte util pentru copii să cunoască semnele pe care le dă corpul lor despre ceea ce simt. Odată ce au aceste cunoștințe, pot face următorul pas, canalizând acele sentimente în moduri sănătoase. Totodată trebuie să le vorbim despre normalitatea faptul că uneori se simt trist, dezamăgiți, descurajați. De asemenea, trebuie să îi ajutăm pe copii să înțeleagă că pot simți mai multe sentimente simultan. Filmele precum Inside Out demonstrează perfect acest lucru. Poate exista un singur eveniment în viața unui copil și el poate avea o varietate de răspunsuri emoționale la acesta. De exemplu, mutarea poate fi incitantă, înfricoșătoare și tristă în același timp. Sentimentele sunt complexe!

  • Să conectăm sentimentele cu abilitățile de adaptare. Alegem un sentiment mare pe care să ne concentrăm și identificăm câteva abilități de adaptare pe care copilul le poate folosi. Discutăm cu copilul despre ce abilități de adaptare pe care le deține deja l-ar putea ajuta să se calmeze atunci când frustrat, de exemplu. Când mă simt frustrat, pot…
  • Să fac o plimbare
  • Să respir adânc
  • Să ascult muzică relaxantă
  • Să vorbesc despre ceea ce simt
  • Să ne concentrăm pe autonomie, sens și progres.”Când oamenii au autonomie, cred că munca lor are sens și simt că fac progrese, este mai probabil să aibă o viață profesională interioară pozitivă”, a spus Teresa Amabile, profesor la Harvard Business School și co-autor al lucrării <<Principiul progresului: folosirea micilor victorii pentru a aprinde bucuria, implicarea și creativitatea la locul de muncă.>> „Sunt destul de încrezător că aceleași lucruri se aplică și pentru părinți”, a spus Amabile. De asemenea, putem alimenta motivația copiilor observând progresul lor, dar asigurându-ne că stabilim obiective care sunt „măsurabile, observabile, specifice și defalcate”, a spus psihologul Anahi Collado, profesor asistent de cercetare la Universitatea din Kansas. 
  • Să fim model de pozitivitate și comportament proactiv. ”Lăsați copilul să vă vadă făcând lucruri pe care nu doriți să le faceți„, a spus psihologul Mary Alvord, fondator și președinte al Resilience Across Borders, o organizație nonprofit care își propune să ajute copiii să-și dezvolte reziliența. Alvord a făcut parte dintr-un grup de cercetători care au descoperit că atunci când copiii își construiesc abilități de reziliență și dezvoltă un sentiment de auto-stăpânire, aceasta are un „impact pozitiv în cascadă” asupra motivației lor academice și abilităților de studiu. „Știm că dacă te simți mai împuternicit în propria ta capacitate de a face lucruri și de a rezolva probleme, asta va întări și întări alte domenii”, a spus ea. Pur și simplu începerea poate fi o strategie puternică. „Există această noțiune că trebuie să ne simțim cu adevărat pozitivi și motivați pentru a începe, dar deseori începerea în sine te face să te simți bine, pozitiv și motivat”, a spus Brad Stulberg, autor al cărții „The Practice of Groundedness”.

Dacă copilul nu vrea să meargă la o plimbare cu bicicleta, de exemplu, să încercăm să îi spunem: „Hai să mergem cu bicicleta timp de 10 minute, iar dacă după 10 până la 15 minute vrei să te oprești, ne putem opri”, a spus el. „Odată ce creierul tău realizează „Oh, facem asta”, primești o eliberare de substanțe neurochimice – în special dopamină, neurochimicul motivației – și acea mică victorie abia de a începe te poate menține în continuare.”

Așa cum ne spune Jacques Salomé, ”Toate tăcerile sunt limbaje… dar, bineînțeles, de importanță inegalabilă… Un copil care nu vorbește… e o invitație la a-i vorbi… noi despre noi!”. Este posibil ca de prea multe ori, ai noștri copii să nu poată vorbi despre ceea ce îi frământă, despre nevoile pe care le au și noi ca părinți, trebuie să fim atenți la semnalele pe care ni le dau pentru a veni către ei și a-i ajuta să integreze în sens pozitiv schimbarea, emoțiile, experiențele pe care le trăiesc. În tot acest demers, ajutorul unui psiholog de copii sau a unui psihoteraput poate fi de un real ajutor deoarece descoperim care sunt modalitățile cele mai eficiente care ne pot ajuta să ne susținem cu căldură și înțelegere, oricând, proprii copii.

Referințe:
”Mami, tati, mă auziți?”, de Jacques Salomé
”Nu există părinte perfect”, de Isabelle Filliozat
”Ghid esențial de parenting”, de Gail Reichlin și Caroline Winkler

Share on facebook
Facebook
Share on linkedin
LinkedIn
Share on pinterest
Pinterest
Share on email
Email
Share on whatsapp
WhatsApp

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te invităm să descoperi și alte articole pregătite de către specialiștii noștri