Nevroza se referă la o clasă de tulburări mentale funcționale care implică suferință. Aceasta intervine în urma unei situații conflictuale psihogene acute sau cronice ca efect al tulburării interrelațiilor umane. Nevroza nu presupune iluzii sau halucinații, iar comportamentul nu este în afara normelor acceptabile din punct de vedere social. Implicațiile pe care le presupune se manifestă cu precădere prin dereglarea funcțiilor sistemelor emotiv, vegetativ și endocrin. Nevroza mai este cunoscută și sub denumirea de psihonevroză sau tulburare nevrotică.
În 1777, în lucrarea „Un eseu despre practica medicinii pentru studenți”, medicul și chimistul William Cullen a încercat să dea o definiție nevrozei ca reprezentând o modificare a sistemului nervos, în timp ce predecesorii săi au făcut mai degrabă referințe cu privire la modificările dispozițiilor, cum ar fi melancolie sau, dimpotrivă, la deteriorarea unui organ corporal, cum ar fi splina sau ficatul.
Freud a folosit inițial termenul de nevroză pentru a descrie o afecțiune marcată de suferință mentală, suferință emoțională și incapacitatea de a face față eficient cerințelor normale ale vieții. El a sugerat că toată lumea prezintă unele semne de nevroză, dar că la fiecare dintre noi diferă gradul de suferință și simptomele noastre specifice de suferință. Astăzi, nevroză se referă la tendința de a experimenta sentimente negative. Tot în opinia lui Freud, nevroza este o strategie de coping cauzată de emoțiile reprimate fără succes din experiențele trecute. Aceste emoții copleșesc sau interferează cu experiența actuală. El a dat exemplul unei frici copleșitoare de câini care ar fi putut fi rezultatul unui atac de câine mai devreme în viață.
Fondatorul psihologiei analitice, Carl Gustav Jung (1875-1961) credea că nevroza este o ciocnire a evenimentelor conștiente și inconștiente din minte.
O imagine de ansamblu asupra nevrozei
Nevroza are asocieri mai puternice, mai clare și mai largi cu psihopatologia decât orice altă trăsătură de personalitate. În mai multe studii, aceasta a fost legată de o gamă largă de sindroame clinice, inclusiv tulburări de anxietate, tulburări de dispoziție, tulburări de consum de substanțe, tulburări de personalitate și de comportament, tulburări de alimentație, tulburări somatoforme și schizofrenie. Într-adevăr, este din ce în ce mai evident că majoritatea tulburărilor psihologice sunt asociate cu scoruri ridicate la această dimensiune. Ceea ce au în comun nevroza și alte tulburări psihologice este faptul că toate presupun o suferință emoțională subiectivă evidentă și stringentă.
Dovezile recente ale studiilor sugerează cu tărie că nevroza, tulburarea de anxietate generalizată și depresia majoră nu se pot distinge din punct de vedere genetic. Cu alte cuvinte, toate pot fi urmărite la o singură diateză genetică care aparent reflectă o vulnerabilitate subiacentă la suferința subiectivă și emoționalitatea negativă (Mineka et al. 1998).
În contrast, nevroza este mai slab legată de tulburările care nu sunt centrate pe experiența suferinței emoționale. De exemplu, indivizii cu fobii specifice (de exemplu, frica de păianjeni sau alte animale mici) prezintă doar creșteri modeste ale trăsăturilor centrale ale nevrozei.
Nevroza este tendința de a duce indivizii în punctul în care experimentează emoții negative, cum ar fi tristețea sau anxietatea, precum și schimbările de dispoziție. Cei care au un punctaj ridicat la testele care duc la punerea acestui diagnostic tind să se îngrijoreze sau ”să rumege” foarte mult și sunt predispuși să li se rănească sentimentele cu ușurință.
În ceea ce privește diferențele de sex, femeile afișează în mod constant scoruri mai mari la scalele de nevroză decât bărbații. Aceste diferențe se găsesc pe scala MMPI Neuroticism (Zonderman și colab. 1993), Chestionarul de personalitate Eysenck (Martin și Kirkcaldy 1998) și NEO (Costa și McCrae 1985). Diferența de gen a fost documentată într-o mare varietate de țări, inclusiv SUA, Singapore, Bangladesh și Irlanda de Nord. Diferența de gen în nevroză este o preocupare deosebită din cauza asocierii dintre nevroză și depresie și diferența de gen bine stabilită deja în cazul diagnosticării depresiei. Watson și Clark (1984) au demonstrat că trăsătura de personalitate etichetată de către nevroză face parte dintr-un grup mai larg de trăsături printre care se enumeră și emoționalitatea, anxietatea sau puterea ego-ului. Cei doi definesc acest construct de personalitate larg ca fiind „afectivitate negativă”, iar scalele de măsurare a acestor trăsături arată în mod constant că femeile au scoruri mai mari.
Aceste poziții asupra nevrozei confirmă faptul că este văzută ca o boală și, în mod normal, este discutată cu scopul de a găsi cauza și de a trata afecțiunea. Deși un test de personalitate poate confirma că o persoană suferă de nevroză, aceasta nu este de fapt o boală (în termeni generici) și nu poate fi „tratată”.
Simptomele nevrozei
- Cei care prezintă această tulburare pot experimenta, în primul rând, cel puțin un sentiment negativ specific, cum ar fi anxietatea, furia sau depresia.
- Oamenii cu nevroză sunt reactivi emoțional. Ei răspund emoțional la evenimente care nu i-ar afecta pe majoritatea oamenilor, iar reacțiile lor tind să fie mai intense decât în mod normal.
- Este mai probabil să interpreteze situațiile obișnuite ca fiind amenințătoare, iar frustrările minore ca fiind extrem de dificil de suportat.
- Reacțiile emoționale negative tind să persiste pentru perioade de timp neobișnuit de lungi, ceea ce înseamnă că adesea sunt într-o dispoziție proastă. Aceste probleme în reglarea emoțională pot diminua capacitatea unui nevrotic de a gândi clar, de a lua decizii și de a face față eficient stresului.
- Persoanele în cauză pot prezenta tulburări mentale care nu interferează cu gândirea rațională sau cu capacitatea indivizilor de a funcționa, chiar dacă pot provoca stres și un sentiment profund de devalorizare.
- Unele simptome pot avea implicații comportamentale: de exemplu fobiile, actele impulsive și compulsive, vigilența cu privire la tot ceea ce se întâmplă în jur sau din contră, letargia.
La celălalt capăt al scalei, dacă este să privim nevroza prin intermediul dinamicii oferite de testele care o pot diagnostica, indivizii care au un scor scăzut sunt mai puțin supărați și sunt mai puțin reactivi emoțional. Ei tind să fie calmi, stabili din punct de vedere emoțional și lipsiți de sentimente negative persistente. Dacă scorul este mediu, acesta indică faptul că nivelul de reactivitate emoțională este tipic pentru populația generală. Situațiile stresante și frustrante sunt oarecum supărătoare pentru persoanele respective, dar în general acestea sunt capabile să treacă peste aceste sentimente și să facă față situațiilor stresante.
Stări de nevrozitate – Tipuri
Există mai multe tipuri de nevroză și anume:
- Nevroza anxioasă: anxietatea și îngrijorarea extreme caracterizează acest tip de nevroză, precum și atacurile de panică și simptomele fizice, cum ar fi tremor și transpirație. De asemenea, pot fi prezente durerile de cap, tahicardia, insomnia, fluctuațiile evidente ale poftei de mâncare sau chiar tulburările digestive.
- Nevroza depresivă: aceasta constă într-o tristețe continuă și profundă, adesea cuplată cu pierderea interesului pentru activitățile care odată furnizau plăcere. Sentimentele negative acaparează întreaga experiență de viață a celor care experimentează acest tip de nevroză și din această cauză, perspectiva asupra vieții suferă modificări considerabile.
- Nevroza obsesiv-compulsivă: în cadrul acestui tip de nevroză avem de-a face cu repetarea gândurilor, a comportamentelor sau a actelor mentale intruzive. Atât repetarea, cât și lipsa acestor indicii pot provoca suferință, iar consumul fizic și psihic de energie este imens.
- Nevroza de război sau de luptă: cunoscută în prezent sub numele de tulburare de stres post-traumatic (PTSD), aceasta implică stres excesiv și incapacitatea de a funcționa în viața de zi cu zi după ce a trecut prin evenimente profund traumatice. În conformitate cu Centrul Național pentru PTSD aproximativ 7-8% dintre oameni vor fi diagnosticați cu PTSD pe parcursul vieții lor.
În principiu, nevroza a fost adesea folosită pentru a descrie boli în care sistemul nervos nu funcționează corect și nu există leziuni care să explice disfuncția. La început această afecțiune a fost clasificată ca fiind boală mintală în Manualul de Diagnostic și Clasificare Statistică al Tulburarilor Mintale (DSM-2), dar ulterior această definire a fost reconsiderată și sub paleta ei de simptomatologie s-a realizat clasificarea tipurilor de nevroză anterior menționate.
Cauzele nevrozei
Tulburări nevrotice sunt de obicei urmarea unei expunerei semnificative și prelungită la iritanți (maltratare, neglijare, abuz), care duce o persoană la o tensiune nervoasă permanentă. Cele mai frecvente cauze ale nevrozei – evenimente, care amenință viitorul persoanei, determină incertitudinea poziției sau necesită soluții alternative, locuitul alaturi de o familie disfuncțională, deficiențele afective, protecția excesivă sau, dimpotrivă, îngrijirea insuficientă, dar și factorii ereditari.
Ce putem face pentru a ține sub control simptomele nevrozei?
Este evident faptul că perspectiva în cazul acestei tulburări are în vedere modul în care indivizii reușesc să facă față evenimentelor stresante. Informarea cu privire la simptomele și caracteristicile nevrozei îi pot ajuta pe cei în cauză să acționeze prompt și responsabil în vederea menținerii unui echilibru asupra acelor aspecte care sunt sau pot fi afectate.
Abordarea psihanalitică presupune ajutarea pacientului să își conștientizeze impulsurile reprimate, sentimentele și amintirile traumatice, care stau la baza simptomelor sale.
- A vorbi despre ceea ce se întâmplă în viețile lor: expunerea prin cuvinte a propriului univers interior este cea care ajută la domolirea sentimentului de anxietate specific nevrozei
- Psihoterapia: în cabinetul psihologului, prin diverse abordări terapeutice, se poate oferi sprijin în tratarea nevrozei. Relația de încredere care se leagă între terapeut și clienți îi ajută pe aceștia din urmă să conștientizeze locurile, evenimentele, emoțiile traumatice/reprimate și toate aceste descoperiri se vor înlocui cu interpretări mai reale asupra a ceea ce au trăit de fapt (în această manieră are loc armonizarea răspunsurilor interne la realitatea de afară)
- Practicarea gândirii pozitive: indiferent de ceea ce se întâmplă, este esențial să se ancoreze în acele momente pozitive de referință din viața lor pentru a putea privi lucrurile și dintr-o perspectivă mai optimistă
- Odihna: somnul este esențial în reducerea stresului și anxietății;
- Reducerea consumului de alcool/cofeină și alimentația echilibrată
- Ținerea unui jurnal: notarea factorilor care declanșează gândurile negative: această practică ajută la descoperirea de modalități mai potrivite de gestionare a problemelor recurente
- Medicația: mulți specialiști psihiatri pot oferi un plan de tratament, alături de psihoterapie, care are efecte benefice recunoscute și palpabile în ceea ce privește tratarea nevrozei. Acest tip de plan, în diversitatea lui, vizează modificarea reacției emoționale și comportamentale disfuncționale. Înlocuirea acesteia cu una mai adecvată și adaptativă, începând cu o analiză aprofundată a cauzelor care stau la baza tulburării.
Dacă este să privim la dinamica nevrozei, se observă că aceasta poate fi ușor confundată cu un stil de viață. Multe persoane trăiesc la limita anxietății, pe culmile unui stres care nu pare a fi sub nicio formă ușor de manageriat și cu stări emoționale care se prezintă ca un amalgam de afecte și trăiri. Nevroza este palpabilă la cei din jurul nostru. Mult mai mult decât poate conștientizăm. Nevroza este ”secretul pe care noi nu ştim că îl păstrăm”. (Kenneth Peacock Tynan)
Referințe:
”Teoria și terapia nevrozelor”, Viktor E. Frankl
”Teoria psihanalitică a nevrozei”, de Otto Fenichel
