Narcisismul este privit de cele mai multe ori ca fiind o noțiune complexă din punct de vedere al implicațiilor psihologice și care în plan relațional creează extrem de multă durere, anxietăți, nefericire, despărțiri, sentimente de izolare sau neapartenență. Din punct de vedere al definiției, personalitatea narcisică descrie acele persoane care prezintă deficiențe legate de identitate, autodirecționare, empatie și intimitate. Narcisismul este un concept foarte cunoscut în teoria psihanalitică care a fost introdus în eseul lui Sigmund Freud, On Narcissism (1914). Asociația Americană de Psihiatrie a inclus și a clasificat tulburarea de personalitate narcisistică în manualul său Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders (DSM) din 1968, bazându-se pe conceptul istoric de megalomanie (denumită și delir de grandoare – este o afecțiune psihiatrică în care pacienții prezintă iluzii de grandoare, crezând că posedă puteri și privilegii ieșite din comun).
Natura dublă a narcisismului
Comportamentul narcisiștilor poate părea adesea contradictoriu și inconsecvent. Pe de o parte, sunt foarte pozitivi și adesea, energici și sociabili. Pe de altă parte, ei tind să aibă relații problematice cu ceilalți, pot fi agresivi și dau vina pe alții atunci când lucrurile merg prost.
Pornind de la acest mix de perspective, studiile au încercat să contureze cât mai elocvent modelele comportamentale după care se ghidează narcisiștii. Un cadru util pentru înțelegerea acestei naturi duale a narcisismului este conceptul de admirație și rivalitate narcisistă. Conform acestei teorii, narcisismul constă din două elemente:
1. Admirația narcisistă: tendința de a crede că sunt speciali și talentați și dorința de a-i fermeca pe alții.
2. Rivalitate narcisistă: tendința de a crede că alți oameni sunt inferiori, iar această gândire ducând adesea la interacțiuni neplăcute cu ceilalți.Atât admirația narcisică, cât și rivalitatea sunt căi pe care narcisiștii pot alege să le urmeze pentru a se simți grozav cu ei înșiși. Ei pot crede că sunt grozavi pentru că posedă o mulțime de calități dezirabile și toată lumea îi admiră. Sau pot crede că sunt grozavi pentru că sunt mai buni decât majoritatea oamenilor la care se reportează ca fiind ”o grămadă de perdanți”. (De fapt, un item dintr-un chestionar de admirație și rivalitate narcisică le cere respondenților să-și evalueze acordul în raport cu afirmația „Majoritatea oamenilor sunt cumva perdanți.”)
Narcisiștii în relațiile de cuplu
Cercetătorii au folosit cadrul mai sunt menționat pentru a înțelege modul în care indivizii narcisici își văd partenerii romantici. Persoanele cu niveluri ridicate de rivalitate narcisică tind să-și perceapă partenerii relativ negativ, în timp ce persoanele cu un nivel ridicat de admirație narcisică tind să-și perceapă partenerii destul de pozitiv.
În studiul lor, Rentzsch și colegii au cerut celor 180 de cupluri (cu o vârstă medie de 28 de ani) să completeze chestionare zilnice timp de două săptămâni despre evenimentele din relația lor. La sfârșitul fiecărei zile, li s-a cerut să descrie o situație care a implicat ambii parteneri, care a avut loc în acea seară. Ei au evaluat, de asemenea, măsura în care situația conținea mai multe calități diferite, inclusiv:
Adversitate: „amenințare, critică, acuzație”
Romantism: „Romantism, sexualitate, dragoste”
Pozitivitate: „Lucruri pozitive, plăcute, frumoase”
Negativitate: „Lucruri negative, lucruri neplăcute, sentimente rele”
Intelect: „Lucruri intelectuale, estetice, profunde”
Socialitate: „Comunicare, interacțiune, relații sociale
Participanții la studiu au evaluat, de asemenea, cât de mulțumiți s-au simțit în general de relația lor în acea zi.
Rezultatele au arătat că, în general, admirația narcisică a fost asociată cu mai multe interacțiuni pozitive, iar rivalitatea cu interacțiuni relaționale mai negative.
Cei cu tendința de admirație narcisică sunt mai mulțumiți de relațiile lor în fiecare zi, iar acest lucru se datora în mare parte faptului că interacțiunile lor cu partenerii erau mai stimulatoare din punct de vedere intelectual, mai romantice și, în general, mai pozitive. Pe de altă parte, cei cu rivalitate narcisică au experimentat mai puțină satisfacție zilnică în relație, în mare parte pentru că au perceput interacțiunile lor cu partenerul ca având un nivel mai mare de amenințare, critică și acuzație. Cei cu rivalitate ridicată au simțit, de asemenea, că interacțiunile lor sunt mai puțin sociale, iar acest lucru a contribuit și la a fi mai puțin mulțumiți de relație într-o anumită zi.
În relații, atunci când apare o diferență majoră între dorința persoanei narcisiste și „celălalt”, narcisistul alege manifestarea ostilă, devalorizantă și de respingere. În relație cu aceștia este că narcisistul, va oferi speranță că se va schimba și va părea că pentru scurt timp a devenit mai atent, grijului și mai empatic, însă în esență face asta doar că să nu piardă un admirator și să nu-i fie afectata stima de sine și nu pentru că-i pasă cu adevărat. Realitatea este că narcisiștii sunt foarte rezistenți la schimbare, așa că adevărata întrebare pe care trebuie să o puneți este daca puteți trai așa la nesfârșit.
De asemenea, studiile realizate au încercat să înțeleagă conexiunea dintre narcisism și puterea percepută în relațiile romantice. Examinarea acestei conexiuni este importantă deoarece narcisismul se caracterizează prin grandomanie, sentimente de îndreptățire, insensibilitate, lipsă de empatie și dorința de a-i exploata pe alții.
Ce este însă puterea în relații?
Puterea se referă la capacitatea unui individ de a influența o altă persoană să gândească, să simtă sau să se comporte într-un mod care este în concordanță cu propriile preferințe în timp ce rezistă oricăror încercări ale celeilalte persoane de a-i influența propriile gânduri, sentimente sau comportamente. Cercetările științifice au indicat că puterea este o parte fundamentală a relațiilor romantice deoarece determină modul în care acestea funcționează. De exemplu, puterea joacă un rol important în ceea ce privește comunicarea și luarea deciziilor, astfel încât indivizii care au un nivel relativ ridicat de putere în relațiile lor romantice tind să domine conversațiile (Dunbar și Burgoon, 2005) și să aibă mai multă contribuție decât partenerii lor atunci când este cazul de decizii importante care afectează cuplul, per ansamblu. În schimb, indivizii cărora le lipsește puterea, în relațiile lor romantice sunt expuși unui risc mai mare de a experimenta o serie de emoții negative precum violența, comportamentele sexuale riscante (de exemplu, femeile, în cadrul contactului sexual nu au putere de decizie asupra folosirii sau nu a prezervativelor) și probleme de sănătate mintală (depresie, atacuri de panică). Luate împreună, toate aceste descoperiri sugerează că puterea joacă un rol crucial în funcționarea relațiilor romantice.
Nevoia narcisistă de a se simți special, împreună cu disprețul față de ceilalți sugerează că indivizilor cu niveluri mai ridicate de narcisism le pasă foarte mult de dețină puterea. Mai mult, s-a susținut că strategiile pe care indivizii cu trăsături de personalitate narcisistă le folosesc în relațiile lor romantice pot avea implicații asupra puterii lor percepute, precum și asupra vederilor lor grandioase de sine. De exemplu, indivizii care au niveluri relativ ridicate de narcisism promovează de obicei gelozia în relația cu partenerii lor romantici ca un mijloc de a câștiga putere, putere care îi ajută să-și mențină concepțiile grandioase despre sine.
Modelul NARC a fost dezvoltat în încercarea de a clarifica tiparele paradoxale care caracterizează indivizii cu trăsături de personalitate narcisistă (de exemplu, fermecător, dar agresiv), precum și diferitele conceptualizări ale narcisismului (de exemplu, narcisism grandios vs. vulnerabil) care sunt prezente în literatura de specialitate. Modelul NARC oferă o conceptualizare bidimensională a narcisismului grandios care include admirația narcisistă (o formă de narcisism caracterizată prin autoîntărire și autopromovare asertivă) și rivalitate narcisică (o formă de narcisism caracterizată prin autoprotecție și autopromovare).
Admirația narcisică și rivalitatea narcisică reprezintă strategii diferite, dar nu se exclud reciproc, pentru a menține viziuni grandioase de sine.
Contemporary Integrative Interpersonal Theory of Personality (CIIT) oferă un cadru ideal pentru studierea proceselor sociale dezadaptative asociate narcisismului. Înrădăcinată în teoria psihanalitică relațională, teoria interpersonală pune accent pe exprimarea personalității în contextul relațiilor sociale. În mod specific, teoria interpersonală susține că personalitatea unui individ se reflectă în modele dinamice consecvente ale proceselor perceptuale, comportamentale și afective care apar în situații interpersonale. O situație interpersonală poate fi definită succint ca ciclurile tranzacțiilor a doi sau mai mulți indivizi care interacționează, inclusiv comportamentul proximal, interpretarea mentală a sinelui și a celuilalt și afectul asociat. Rezultă că personalitatea reflectă modelarea caracteristică a răspunsurilor afective și comportamentale făcute la indicii sociale interne (adică, construcția mentală) și externe (adică, comportamentul proximal al altora).
O modalitate utilă de conceptualizare a părților componente ale situațiilor interpersonale și ale ciclurilor de tranzacție este prin articularea lanțurilor de intrare → intermediar → ieșire. Intrările pot include evenimente externe sau interne care conduc la ieșiri comportamentale, mediate de diverși intermediari potențiali. În această descriere a personalității bazată pe proces, trăsăturile dispoziționale reflectă, în parte, diferențele individuale în legăturile din lanț. Mai mult, ieșirile unei secvențe date pot servi ca intrări în următoarea iterație a ciclului. Atunci când accentul este pus pe procesele interpersonale patologice, astfel de lanțuri pot da naștere la profeții care se împlinesc pe sine (de exemplu, paranoia duce la percepții de ostilitate, care determină individul să agreseze preventiv, invitând răspunsul ostil de temut) sau dezadaptativ (de exemplu, în patologia limită a personalității, percepțiile de retragere motivează eforturile dramatice de a evita abandonul, care evocă angajamentul, dar cresc și probabilitatea viitoare a unui comportament dramatic) (Kiesler, 1996). Din perspectiva CIIT, intrările cheie într-o situație interpersonală includ percepțiile unui individ asupra comportamentelor partenerului, intermediarii importanți includ afectele evocate, iar rezultatele includ propriul comportament al individului (Hopwood, Pincus și Wright, în presă).
Ce putem face atunci când ne dorim eliberarea dintr-o relație cu un/o narcisist/ă?
- Să devenim cât mai conștienți de sine și de propria valoare; iubirea de sine este esențială pentru eliberarea dintr-o relație în care ne simțim subjugați sau amenințați
- Să privim cu asumare la realitatea vieții noastre îndurerate pentru a fi conștienți că a ne elibera este singura cale pentru a fi bine cu noi
- Să ne înconjurăm cu oameni care ne susțin și ne pot oferi protecție atunci când vom lua decizia de a pune punct relației
- Să căutăm cu încredere ajutor de specialitate: relația terapeutică care se creează în cabinetul psihologului ne poate oferi cadrul de care avem nevoie pentru a accepta suferința în care ne aflăm și a decide să o eliminăm din viețile noastre;
- Să îi ajutăm pe partenerii noștri să caute ei înșiși un terapeut; deși adesea aceștia vor privi această sugestie ca pe un afront la propria persoană, îi poate totuși ajuta să conștientizeze că și ei au nevoie de ajutor pentru a-și înțelege tiparele comportamentale după care funcționează
- Să nu ne mințim că ceea ce trăim în relația cu un narcisist este ”normalul”; este esențial să fim curajoși în a ieși din zona de confort pentru a putea să atingem armonia în viețile noastre. Învață să ai mai multă grijă de tine și să te respecți mai mult.
Referințe:
https://uknowledge.uky.edu/cgi/viewcontent.cgi?article=1058&context=kaleidoscope
https://bpded.biomedcentral.com/articles/10.1186/s40479-020-00132-8#Sec1
Un răspuns