Relațiile de cuplu se construiesc pe baza unei intimități profunde. Indiferent de ceea ce ne-a atras în primă fază la partenerii noștri, pentru a reuși să trăim ceea ce înseamnă cu adevărat iubirea și pasiunea în cuplu, este nevoie să lucrăm la a crea o atmosferă de încredere și intimitate între noi și cei de lângă noi.
Cât de importantă este viața sexuală și intimitatea într-un cuplu și cum putem dimensiona importanța acestei forme de conectare? Nu există un răspuns unic sau universal valabil pentru această întrebare, însă cercetările spun că viața sexuală contează în jur de 70% când cuplul suferă și 30% atunci când îi este bine.
De multe ori, cuplurile uită de nevoia de pasiune și de dorința și se axează foarte mult pe iubire și siguranță. Iubirea are nevoie de apropiere.
Ce trebuie să înțelegem despre burnoutul în dormitor?
Se presupune prea ușor că problemele legate de sex sunt rezultatul unei lipse de apropiere. Atunci când vorbim despre pierderea dorinței sexuale, inevitabil mintea va deveni imediat inamicul și nu susținătorul nostru și va apărea întrebarea: Ce reprezintă asta pentru relația în care mă aflu? Ce înțeleg partenerii din faptul că nu mai investim energie, emoție în propria viață intimă? Este evident faptul că toate aceste întrebări crează în noi o stare tulbure și ajunge să ne fie teamă de modul în care se vor desfășura lucrurile în raport cu partenerii de cuplu. Pierderea dorinței sexuale mai este denumită și o disfuncție secundară deoarece ea a survenit ulterior în viața noastră, după ce noi am trăit o perioadă glorioasă din punct de vedere sexual.
Burnout-ul este o problemă care risipește energia mentală a unei persoane și o face să piardă contactul cu sine și cu ceilalți. Debutul burnout-ului este lent. Simptomele inițiale includ epuizare emoțională și fizică, cu sentimente de izolare, moft, nerăbdare, negativitate.
Ironia burnout-ului este că i se întâmplă persoanei care, înainte de asta, era un individ care făcea totul cu pasiune, determinare, implicare. Deci indiferent că vorbim despre burnout în plan profesional sau sexual, este important să reținem faptul că oricare dintre noi poate ajunge în acest punct. Nimeni nu este intangibil. Problemele în cuplu și lipsa apropierii emoționale au tendința de a crea un lant vicios prin care diferențele din relație impactează viața sexuală, iar viață sexuala nesatisfăcătoare provoacă mai mult problemele din cuplu, inclusiv infidelitate.
Ce trebuie să știm pentru a înțelege mecanismul dorinței sexuale?
Francisc Macnab ne spune așa: ”Dacă dorim să înţelegem dispariţia dorinţei sexuale şi redobândirea ei, este important pentru noi să luăm în considerare şi manifestările şi variaţiile sale. Dorinţa sexuală implică indivizi, cupluri, instituţii precum căsătoria, legea şi biserica, şi implică societatea. La nivel de persoană, ea este o stare fizico-mentală ce reacţionează la stimulii din lumea exterioară la fel ca la cei din reflecţia şi meditaţia interioară.”
Relațiile sexuale au multe beneficii intelectuale, emoționale, fizice și sociale pozitive.
Deci care pot fi factorii care ne conduc spre burnout în dormitor?
A fi intimi cu partenerii noștri nu este important doar din punct de vedere fizic, ci și împlinitor din punct de vedere emoțional. Există, totuși, momente în care libidoul scăzut îngreunează crearea dispoziției pentru contact sexual. Există mai multe motive care pot cauza acest lucru și anume:
- Stresul cotidian
Cercetările ne arată foarte clar faptul că există o corelație directă între sex și oboseală. A deveni intim cu partenerii noștri presupune a intra într-o stare de relaxare, de detașare, de prezență, de conștiență, iar toate acestea nu au cum să fie accesate dacă noi suntem stresați din cauza jobului, din cauza problemelor financiare, din cauza conflictului pe care l-am avut cu o persoană dragă.
Ființele umane au două sisteme nervoase. Sistemul nervos simpatic este acceleratorul, iar sistemul nervos parasimpatic este frâna. Folosim acceleratorul atunci când întâmpinăm dificultăți și provocări în viață. Ori de câte ori se întâmplă acest lucru, răspunsul nostru la stres (acceleratorul) este eliberat în corpurile noastre. Acest lucru se întâmplă fizic: ritmul cardiac crește, palmele devin transpirate, simțim un disconfort interior. Toate aceste lucruri au loc în corpul nostru pentru a ne oferi doza de energie necesară fie pentru a lupta împotriva problemelor, fie pentru a fugi de ele. De îndată ce provocarea a fost rezolvată și pericolul a trecut, accelerația va fi eliberată de frână. Dar când ne confruntăm cu stres pe o perioadă lungă de timp, se poate simți ca și cum acceleratorul nostru s-a blocat. Corpul nostru lucrează ore suplimentare, tot timpul și nu permitem niciodată să ne acționeze frânele.
Sexualitatea noastră merge mână în mână cu frânele noastre. În mod natural și biologic vorbind, nu are sens să ne bucurăm de o atingere erotică sau să stăm întinși și să ne sărutăm partenerul dacă ”pedala noastră de stres lovește metalul”. Stresul și dorința sexuală nu se amestecă. Pur și simplu nu poți avea capul plin de griji în timp ce faci sex grozav. Mai mult decât atât, atunci când acceleratorul a fost în acțiune pentru o perioadă lungă de timp, corpul nostru va începe de fapt să producă mai mult cortizol – acesta este cunoscut sub numele de „hormonul stresului”. Blocurile de construcție utilizate în acest proces sunt aceleași blocuri de construcție folosite pentru a produce testosteronul, hormonul sexual masculin. Prin urmare, pentru majoritatea oamenilor cu simptome de stres de lungă durată, producția lor de testosteron este redusă.
Potrivit doctorului norvegian, psihiatru și sexolog clinician Haakon Aars, testosteronul este hormonul sexual cu cea mai mare semnificație pentru apetitul sexual atât la bărbați, cât și la femei. Aceasta înseamnă că apetitul tău sexual scade din motive fiziologice complet logice.
- Probleme de sănătate
De cele mai multe ori, anumite afecțiuni de care suferim, pot avea un impact direct asupra libidoului nostru. Diabetul, scleroza multiplă, cancerul, anumite probleme hormonale sunt doar câteva dintre afecțiunile care ne împiedică să mai rămânem prezenți în viața de cuplu din punct de vedere sexual. Și cu siguranță, nu este ceva de care să ne învinovățim, ci mai degrabă să înțelegem modul în care se modifică dinamica vieții noastre de cuplu în cazul în care suferim de anumite boli.
- Sexul ne consumă din punct de vedere psihic și fizic
Sexul este un act foarte fizic. Mai mult decât, poate fi privit ca pe o formă de exercițiu și, prin urmare, este consumator de multă energie psihică și fizică. Este solicitant pentru creier deoarece o mare parte din procesul sexual începe în capul nostru – atracția, sentimentul de intimitate, modul în care ne percep partenerii, acumularea tensiunii sexuale și conștientizarea faptului că avem nevoie de eliberarea acesteia. A fi absorbit în actul de a face dragoste este consumator prin definiție și asta pentru că întregul nostru corp și mintea lucrează în mod subconștient pentru a ne face pe noi și pe partenerii noștri să ne simțim bine.
Având în vedere acest mecanism, mulți dintre noi, inconștient, se vor raporta la starea de epuizare de după actul actul sexual și vor alege să nu se mai implice în raporturi sexuale. Mulți dintre noi experimentează acest gând. A fi sinceri față de noi înseamnă că ne dorim de fapt să înțelegem ceea ce ni se întâmplă.
- Depresia și viața sexuală. Contează dacă ești bărbat sau femeie?
Se pare că da… Femeile au un risc de două ori mai mare de a dezvolta depresie decât bărbații. Potrivit lui Jill Goldstein, Director de Cercetare la Centrul Connors pentru Sănătatea Femeii și Biologie de Gen de la Brigham and Women’s Hospital, hormonii și genele care sunt perturbate pe măsură ce regiunile creierului se dezvoltă la făt au un rol important în dezvoltarea depresiei. Deci, genetica joacă un rol, dar totodată, femeile pot fi mai în acord cu sentimentele lor și mai dispuse să vorbească despre ceea ce simt și asta ajută la diagnosticarea lor atunci când suferă de depresie. Practicienii din domeniul sănătății mintale observă că aud mult mai des de femei depresive al căror apetit sexual este scăzut. O altă diferență este faptul că „femeile dintr-o relație pot continua să facă sex pasiv, fără dorință”, așa cum ne spune dr. Saltz, „dar pentru bărbați pierderea libidoului înseamnă dificultăți erectile”. Acest lucru ar putea face ca problema să pară mai degrabă o problemă fizică, nu una psihologică, și asta pentru că se prezintă într-un mod fizic. Cu toate astea, atât la bărbați, cât și la femei, o scădere a apetitului sexual poate fi un indiciu pentru depresie și este important să căutați ajutor medical pentru a asigura un diagnostic adecvat.
- Mediul sau mai degrabă, ambientul
Sunt mulți cei care consideră că pierderea dorinței sexuale are legătură directă cu mediul înconjurător. Atunci când lucrurile din jurul nostru nu ne inspiră relaxare, detașare, nici relaxarea necesară excitației sexuale este posibil să nu apară. Sunt multe persoane cărora le este dificil să se gândească la a face dragoste cu partenerii dacă au de lucrat la proiectul pe care trebuie să îl predea mâine, dacă în jur este prea mult gălăgie sau forfotă, dacă copiii nu adorm până la o anumită oră a nopții (și de cele mai multe ori, asta nu se întâmplă) etc. Totodată este posibil ca aceste impedimente să reprezinte de fapt construcția unui mecanism de apărare în fața contactului sexual pentru că de fapt noi nu mai avem nici urmă de libidou. Pare a fi ca un cerc vicios.
Cercetătorii vorbesc deseori despre triunghiul pasiunii atunci când se referă la viața intimă a cuplurilor. Cele trei componente ale triunghiului pasiunii sunt:
- Fiorul: sentimentul inefabil de entuziasm, interes și atracție față de partenerul nostru pe care l-am experimentat atunci când ne-am îndrăgostit, dar care de cele mai multe ori dispare.
- Intimitatea: Un sentiment profund de a cunoaște și de a fi cunoscut care se dezvoltă în timp prin vulnerabilități comune și prin aprofundarea conexiunii emoționale.
- Senzualitatea: Spectrul de conexiuni romantice, erotice și sexuale dintre doi oameni, de la ținerea de mână la plăcerea sexuală sălbatică.
Ce putem face pentru a ne resuscita dorința sexuală?
- Să înțelegem că starea prin care trecem reprezintă de fapt o normalitate și majoritatea dintre noi, trece la un moment al vieții, prin astfel de momente.
- Să integrăm în viața de zi cu zi un program de exerciții fizice. Acestea ne ajută la eliberarea energiilor negative și ne aduce în contact cu propriul organism.
- Să comunicăm deschis și sincer cu partenerii noștri pentru a-i asigura că ceea ce ni se întâmplă nouă nu este despre ei, ci mai degrabă are legătură cu starea noastră interioară și cu anumite evenimente care ne impactează într-un mod mult mai profund decât credem.
- Să căutăm sprijin și ajutor specializat. De multe ori, a intra într-o terapie de cuplu și a da încredere psihoterapiei reprezintă de fapt asumare și încredere în relația noastră de cuplu. Nu exista o solutie standard pentru toata lumea, dar specialistul o poate personaliza de la caz la caz și îi poate ajuta pe parteneri să se reconecteze. Să facem din asta o prioritate!
Referințe:
”Inteligență erotică”, de Esther Perel
”Dorința sexuală”, Francis Macnab
Un răspuns