Plan de supraviețuire – Cum facem diferența între rușine și vină? Care sunt cauzele și când se confundă?

Așa cum ne spune și Brené Brown, rușinea are doua intenții foarte clare ”niciodată nu ești suficient de bun” sau ”cine crezi că ești tu?”. Rușinea ne vorbește despre valoarea noastră ca persoană. Atunci când sentimentul propriei valori ne este expus judecății celor din jur, încrederea în cine suntem și cât și cum valorăm, ne este zdruncinată.
Carl Jung vorbește despre rușine cu o duritate aparte și se referă la această emoție ca fiind ”… o emoție care ne mănâncă sufletul.” Rușinea poate fi resimțită la un nivel intens și în multe contexte în care nu suntem responsabili de ceea ce s-a întâmplat. Acest fapt ne va pune într-o situație extrem de dificilă pentru că nu avem puterea de a repara ceva ce nu a fost făcut de către noi. De exemplu, rușinea pe care o resimt apropiații unei persoane dependente și modul în care se simt responsabili de alegerile pe care aceasta le-a făcut în viață.
Rușinea are caracter universal. Această emoție este percepută de toți oamenii, și de bărbați și de femei, dar modul în care este integrat este total diferit.
Femeile construiesc o serie de așteptări nerealiste în jurul propriei persoane. Ele încearcă să fie mereu la înălțime pentru a ascunde rușinea de a nu fi capabile să își îndeplinească rolul atribuit (de către societate sau de către ele însele).
În ceea ce îi privește pe bărbați, rușinea este direct corelată cu sentimentul de a fi slab sau de a fi perceput slab de către cei din jur.
Vina este un sentiment care creează durere și mult disconfort psihic. Acest sentiment ne ajută să ne acceptăm greșelile, să ne cerem iertare și să încercăm să îndreptăm răul făcut. Din păcate, sunt persoane care suferă de complexul vinovăției, iar asta le afectează în mod direct respectul de sine și viața psihică.

Efectele rușinii asupra fiecăruia dintre noi sunt complexe:

• Senzația de neputință
• Inutilitate
• Nevoia de a nu fi văzuți/observați/analizați
• Nevoia de a ne ascunde
• Tendința de a ne anula sentimentele și emoțiile
• Tendința de a ne judeca aspru cu privire la ceea ce am făcut
• Minimalizăm ceea ce s-a întâmplat pentru ca cei din jur să nu rămână focusați pe evenimentul în cauză
• Dăm vina pe cei din jur deoarece ne simțim pur și simplu ”sufocați” de intensitatea emoției
• Evităm să reglăm lucrurile și să ne asumăm ceea ce s-a întâmplat

Pe de altă parte, atunci când ne simțim vinovați în legătură cu un anumit comportament, avem tendința:

• Să ne asumăm responsabiltatea în raport cu ceea ce s-a întâmplat
• Să analizăm efectele comportamentului nostru asupra celor din jur
• Să privim lucrurile dintr-o pespectivă pozitivă
• Să acționăm cu convingerea că putem face ceva pentru a ne îndrepta greșelile
• Să ne cerem scuze
• Simțim încordare și remușcare

Prin ce se diferă de fapt rușinea de vină?

De câte ori nu v-a fost adresat „să-ți fie rușine că….” sau alte asemenea adresări care ne-au “format” să punem sub semnul întrebării calitatea noastră umană. Pentru că vinovăția și rușinea cu timpul se transformă în poveri care ne fac să ne pierdem încrederea în sine, ne sabotează fericirea și ne distrug moralul. În pofida liniei de delimitare fină, vinovăția și rușinea sunt diferite, vinovăția presupune o evaluare negativă a anumitor comportamente specifice și are o mai mare legătură cu mustrările de conștiință pe care le avem față de o anumită situație, iar rușinea implică o evaluare negativă a sinelui și ne face să ne simțim expuși în fața celorlalți.
Vinovăția implică o anumită stare de tensiune, remușcări și regret față de acel lucru considerat a fi rău pe care l-am făcut. Implică o preocupare obsesivă față de greșeala comisă, dorința de a fi făcut lucrurile diferit ori de a putea repara răul făcut.
Ruşinea îşi are rădăcină în evaluarea gândurilor şi acţiunilor noastre corelate cu standarde de natură morală. Rușinea ne face să ne simțim fară valoare, lipsiți de putere, fară șansă, expuși, fideli secretului.
Iar dacă nu e cazul de celălalt sau dacă nu există un „public” care să ne observe minusurile, există un critic interior care ne devalorizează, ne face să ne simțim nedemni și respingători. Tine de fiecare dintre noi pe ce ne focusăm, când ne analizăm emoţia: fie pe sine, adică pe cine suntem şi cum suntem, fie pe comportament, adică pe ceea ce am săvârșit. Ce le face a fi diferite pe cele doua se manifestă prin percepţia subiectivă despre sine.

Rușinea se îndreaptă către propria persoană, iar vina ne vorbește despre comportamentul pe care îl adoptăm în anumite situații.

• Rușinea ne vorbește despre ”sunt rău”, iar vinovăția ne vorbește despre ”am făcut ceva rău”.
• Rușinea are un caracter secret (ne este jenă să vorbim despre evenimentul care ne face să simțim această emoție negativă)
• Percepția subiectivă despre sine diferă: rușinea este corelată cu gândul ”Sunt o persoană nedemnă, inadecvată, rea”, iar vina ia forma ideii că „Am făcut ceva nepotrivit, rău, nejustificabil.”
• Prin rușine ajungem să integrăm sentimental inutilității, pe când vina nu ne pune în contact cu lipsa unei validări a propriei persoane
• Intensitatea cu care este resimțită rușinea este de obicei mai profundă decât emoția vinei.
• Rușinea are impact negativ clar asupra vieții noastre și ne poate duce la tulburări alimentare, depresie, dependență, suicid, tulburări de alimentație, pe când sentimentul de vină este în corelare inversă cu toate aceste tulburări.
• Rușinea este ceva care este interiorizat și își face loc în universal nostru interior și ne modifică sistemul de referință, pe când vina ne motivează să acționăm și să ne reparăm comportamentul.

Plan de supraviețuire atunci când resimțim rușine sau vină:

Principala modalitate prin care putem să ne înțelegem lumea interioară și prin urmare, sentimentele de vină și rușine este să ne îndreptăm către sine cu răbdare și compasiune. Atunci când resimțim aceste emoții este indicat:

• Să fim atenți la ceea ce ne transmite organismul și la locul în care se situează în el ceea ce simțim
• Să ne adresăm corect întrebările pentru a identifica exact cum ce simțim (”Ce emoții simt? De ce cred că eu acum simt vină? Ce mă face să cred că acum simt rușine?”)
• Să fim conștienți că ceea ce simțim este o caracteristică a naturii umane si astfel să devenim responsabili pentru cine suntem
• Să ne asumăm faptul că aveam așteptări de la noi sau de la cei din jur și asta ne-a adus în punctul în care ne aflăm
• Să acționăm spre reconcilierea cu noi înșine sau cu cei afectați de comportamentul nostru. Acest pas presupune să ne dăm voie să simțim compasiune atât pentru noi, cât și pentru ceilalți
• Să ne iertăm pentru ceea ce am făcut/simțit și să acceptăm că durerea pe care o resimțim face parte din procesul de vindecare

Ruşinea şi vina nu pot tolera conectarea intimă şi autentică cu noi și apoi cu celălalt.  Chiar și prin rușine și vină, tot ceea ce căutăm este de fapt iubirea… Iubirea de sine, iubirea celorlalți. Empatia este definită ca fiind antidotul rușinii. Puși față în față cu puterea acestei emoții, lăsăm garda jos, privim pe alții și ne privim pe sine cu blândețe și înțelegere. Tot Brené Brown ne zice că „Rușinea este cea mai puternică emoție de bază. Este teama că nu suntem suficienți de buni.” Fix din acest punct trebuie să pornim… Să privim către sine și să acceptăm cine suntem cu adevărat. Nu vom putea vindeca ceea ce credem că nu simțim!