Pași orientativi în terapia traumei

Cuvântul ”traumă”, mai exact definirea acestuia, are un caracter personal. De cele mai multe ori, o experiență traumatică deține o amprentă a percepției persoanei care o trăiește deoarece experimentarea unui eveniment ca fiind mai mult sau mai puțin traumatic are legătură directă cu caracteristicile personalității, cu capacitatea de a găsi metode de coping, cu contextul social și familial etc. Gabor Maté spune că „trauma nu este ceea ce se petrece în afara ta, ci ceea ce se petrece în interiorul tău, drept rezultat la ceea ce se întâmplă în afară“. În concret, noi nu răspundem la ceea ce se sau ni întâmplă, ci la ceea ce simțim noi legat de ce se întâmplă sau ni se întâmplă.
În afară de perspectiva persoanei în cauză, este și vorba și de perspectiva specialiștilor. De exemplu, un medic de la camera de urgență ar putea vorbi despre traumă în raport cu partea fizică a organismului care este afectată în cazul unui accident sau a unui abuz sexual, iar un psiholog, un asistent social, sau un psihiatru ar putea să vadă ceea ce se întâmplă ca pe un eveniment acut și de o mare magnitudine care, pur și simplu, a copleșit capacitatea persoanei de a rămâne conectată la sine. Ceea ce resimte de fapt în plan psihic persoana care trece printr-un eveniment cu potențial traumatizant este de fapt punctul din care se pornește definirea unei traume.
Sunt numeroase persoane care au avut de înfruntat multe dintre adversitățile vieții, dar care nu sunt și nu au rămas prizonierii traumelor. Trauma afectează modul în care o persoană se va uita la viața ei, se va proiecta în viitor și-și va defini identitatea. Cu cât o persoană va dezvolta mai multe strategii de protecție, cu atât va ajunge să se simtă mai deprimată, neputincioasă, neajutorată și dezorientată.
Așa cum ne spune Franz Ruppert,”…trauma este practic un act de agresiune asupra centrului ființei noastre. Trauma nu produce o modificare treptată și temporară a sinelui nostru. Ea dezorganizează și descompune definitiv acest sine în părți asemănătoare unui puzzle, care nu mai au nicio coerență și nicio legătură unele cu altele.” Rigiditatea cognitivă și comportamentală, respectiv haosul emoțional, constituie exprimări ale traumei.

Care sunt caracteristicile pe care le putem regăsi la o persoană traumatizată?

 Adoptă o atitudine rezervată față de viață, față de cei din jur
 Manifestă o deconectare emoțională față de sine și față de cei din jurul său
 Nu își dorește să fie activă în plan social sau din contră, este mult prea exuberantă și trăiește totul dus la extrem
 Are tendința de a se izola
 Se implică în comportamente adictive și autodistructive
 Își duce existența prin disocierea în raport cu propriul corp și propriile emoții
 Resimte o stare continuă de stres
 Nu are capacitatea de a se relaxa și de aceea simte nevoia de a fi permanent în alertă

Atunci când încercăm să înțelegem impactul complex al traumei asupra vieții, trebuie să ne dăm voie să acceptăm ideea că aceasta impactează întreaga ființă deoarece psihicul și fizicul sunt inseparabile. În consecință, experiențele traumatice de viață provoacă modificări la nivel molecular și biochimic, dar și răni sufletești. Toate aceste ”zdruncinări” vor alcătui tabloul traumei pentru fiecare dintre noi.
Terapia traumei nu are în vedere doar partea psihologică. Aceasta trebuie să respecte anumite reguli pentru ca rezultatele să fie dintre cele favorabile, iar trauma să fie integrată și depășită.

Babette Rothschild (2013) a identificat o serie de principii pe care este necesar să se structureze orice terapie care își dorește să trateze trauma:

1. Specialistul trebuie să fie un bun cunoscător al teoriei traumei. Cunoștințele pe care le are trebuie să fie adaptate la carateristicile personalității clientului, dar și la particularitățile și nevoile sale. Mai mult decât atât, teoria oferă contextului terapeutic un cadru structurat necesar vindecării
2. Ceea ce se întâmplă în cabinet și modul în care se construiește și se desfășoară relația dintre terapeut și client trebuie să ofere acestuia din urmă un cadru de referință securizant. Siguranța pe care o resimte clientul atât în cabinet, dar și în afara acestuia îl va ajuta să se uite cu empatie, acceptare, blândețe către propriile răni și îl va ajuta să nu se simtă rușinat, complexat, diferit din cauza a ceea ce a trăit. O relație de încredere este de fapt punctul din care se pornește propriu zis abodarea traumei prin terapie.
3. Realizarea cu acuratețe a anamnezei este și ea extrem de importantă. Diverse aspecte ale vieții pacientului de la resursele fizice (abilități de autoapărare, agilitate), resursele psihice (simțul umorului, inteligența socială/emoțională, simțul responsabilității, mecanismele de apărare etc.), resurse funcționale (statut marital, social, financiar), resurse interpersonale (cele mai importante relații din viața persoanei în cauză) și până la resursele spirituale (doctrinele religioase) formează o privire de ansamblu, dar și detaliată cu privire la temelia în baza căreia se vor putea dezvolta alte resurse care să ajute la vindecare
4. Reducerea tensiunii psihice a clientului în momentele de maximă excitabilitate este esențială atunci când durerea devine de nesuportat. În această etapă sunt importante ancorele pe care le are persoana traumatizată la dispoziție pentru a o ajuta să se relaxeze (o anumită relație cu o persoană de încredere, un loc preferat, lectura unei cărți anume, plimbările în natură, practicarea sportului etc)
5. În cadrul terapiei traumei este important ca drumul spre vindecare să fie parcurs strict în ritmul persoanei traumatizate. Orice exagerare poate crea o posibilă retraumatizare.
6. După parcurgerea pașilor de mai sus și odată cu crearea unui spațiu de încredere, terapeutul poate decurge la abordarea terapeutică a traumei, mai exact:

 se descrie succint evenimentul traumatic,
 se vorbește despre ceea ce s-a întâmplat propriu zis după evenimentul în cauză (deciziile luate, modul în care sistemul de valori, de credințe s-a modificat etc.)
 ceea ce a trăit persoana traumatizată trebuie să se transforme într-o istorie cu sens, iar senzațiile corporale, gândurile, emoțiile, faptele trebuie să devină un tot unitar fără ca acestea să mai fie disociate
 persoana traumtizată va prelua o mare parte din vină cu privire la ceea ce s-a întâmplat; terapia traumei urmărește îndeaproape și absolvirea acestei vine deoarece acest pas este esențial pentru integrarea evenimentului traumatic

7. Cu toții suntem diferiți și tocmai de aceea acești pași reprezintă doar o schema de abordare. Parcursul fiecăruia dintre noi se mulează pe toate caracterisile vieții și personalității noastre și de aceea nu vor exista decât asemănări la nivel macro.

Este cunoscut faptul că celulele noastre se modifică, dar și faptul că se formează și noi celule nervoase. Acest proces de neurogeneză are efect definitoriu în cadrul terapiei de orice fel. Ce înseamnă de fapt asta? Înseamnă că în cadrul procesului terapeutic care declanșează noi experiențe mentale și emoționale, se stabilesc noi interconexiuni și iau naștere noi tipare neuronale. Tot acest proces duce spre vindecare.

Trauma ne deconecteaza de noi. Depașirea traumei se asociază cu o eliberare a resurselor care au fost blocate sau înghețate o dată cu suferința trăită.
Terapeutul Richard Schwartz consideră că, ”în ciuda tuturor traumatizărilor, există în interiorul nostru un sine conștient, o esență nevătămată, care poate ajuta la reorganizarea și vindecarea sistemului intern.” Puterea de vindecare pe care o regăsim, de exemplu, în practica mindfulnessului este cea de descoperire a compasiunii. Compasiunea este esențială în vindecarea traumelor și este văzută precum un ”elixir vindecător al propriilor răni.”
Trauma lasă un gol în lumea noastră interioară, iar vindecarea presupune să umplem acest gol cu energia vieții, cu iubire, cu sens, cu speranță, cu visuri.

Psihiatrie online Psihoterapie individuala