„Nu ai de ce să suferi și să fii trist!”. Încurajarea care nu ne permite să ne plângem pierderea

Conținut articol

A pierde ceva care face parte din viața noastră, indiferent că este vorba despre o persoană apropiată, de o ființă care ne-a fost alături și împreună cu care am colecționat amintiri, dureri, păreri de rău, dispute, bucurii, de un job care ne împlinea emoțional este resimțit de fiecare dintre noi într-un mod personal și profund. De cele mai multe ori, modul în care reacționăm în fața pierderilor exprimă modul în care noi suntem construiți din punct de vedere psiho-emoțional. O pierdere îi „aruncă” pe mulți într-un șoc emoțional. Când încearcă să facă față șocului, anxietății și tristeței care vin odată cu pierderea, mulți s-ar putea să nu știe de ce au nevoie fiindcă nimic nu-i va face să se simtă mai bine.

Care sunt efectele directe pe care le resimțim atunci când trăim o pierdere?

Studiile ne arată foarte clar că după ce suferim o pierdere majoră, până la o treime dintre persoanele cele mai direct afectate vor resimți efecte dăunătoare asupra sănătății lor fizice sau psihice, sau asupra ambelor. 

A trece printr-un doliu sau o pierdere profundă:

  • crește riscul de deces din cauza bolilor de inimă 
  • cauzează sau contribuie la o varietate de tulburări psihosomatice și psihiatrice
  • duce la depresie clinică și anxietate (de exemplu, aproximativ un sfert dintre persoanele văduve vor experimenta asta în timpul primului an de doliu, iar riscul scade la aproximativ 17% până la sfârșitul primului an și continuă să scadă ulterior odată cu trecerea timpului – s-a constatat, de asemenea, într-o analiză că 31% din 71 de pacienți internați într-o unitate de psihiatrie pentru vârstnici fuseseră recent îndoliați)
  • în funcție de construcția psiho-emoțională a persoanelor în cauză, pot apărea chiar și gânduri de suicid

Un studiu realizat în 1944 asupra supraviețuitorilor îndoliați ai unui incendiu într-un club de noapte a concentrat atenția specialiștilor asupra psihologiei decesului și a pierderilor ca experiență psihologică. Ceea ce s-a constatat în cadrul lui a condus la dezvoltarea de servicii pentru cei îndoliați și la alte tipuri de servicii de intervenție în situații de criză. Mai mult decât atât, s-a stabilit că durerea poate fi privită ca un sindrom distinct cu simptome recunoscute. Acest lucru, la rândul său, a alimentat interesul pentru noile domenii ale psihiatriei preventive și sănătății mintale comunitare. Studiile lui Elizabeth Kubler Ross au extins această înțelegere la oamenii muribunzi și au ajutat la furnizarea unui cadru conceptual pentru activitatea umanitară a doamnei Cicely Saunders și a celorlalți pionieri ai mișcării pentru spitale.

De fiecare dată când ne referim la universul interior și la modul în care reușim să ne racordăm la evenimentele imprevizibile din lumea exterioară, este important să avem în minte modul în care ne-am construit atașamentul. Când John Bowlby a publicat prima sa carte importantă, a intitulat-o ”Attachment and Loss” și asta pentru că în opinia sa recunoașterea faptului că sistemul de atașare este pe deplin activat în perioadele de pierdere este unul dintre principalii factori de care ar trebui să ținem cont atunci când ne aflăm față în față cu o pierdere. Oricând ne aflăm în durere și suferim o pierdere, ne ”folosim” de stilurile de atașament pentru a face față adversității și a ne recâștiga sentimentul de siguranță. 

Dar ce sunt stilurile de atașament? Stilurile de atașament sunt modele de gândire, de simțire și de comportament care maximizează capacitatea și abilitățile noastre de a stabili și menține conexiuni cu persoanele de referință din jurul nostru. În copilărie, aceste adaptări le permit copiilor să se adapteze la orice condiții de mediu în care s-au născut și trăiesc.

O privire asupra celor mai comune răspunsuri psihologice și emoționale la pierdere

Dacă facem față unei pierderi semnificative într-un mod pozitiv și constructiv, mai degrabă decât negativ sau distructiv, depinde de tipurile de mecanisme de adaptare utilizate și de calitatea sprijinului acordat de către cei din jur. Există două răspunsuri psihologice majore ale indivizilor atunci când se adaptează la pierdere: 

(1) mecanismele de coping / de adaptare

(2) reacțiile emoționale

  1. Mecanisme de coping / de adaptare

Mecanismele de coping funcționează pentru a ne proteja din punct de vedere psihologic și sunt folosite pentru a reduce nivelul de anxietate pe care îl simțim la un moment dat. Acest lucru ne permite să ne adaptăm mai bine la pierdere și să intrăm într-un mod securizant în procesul de doliu și vindecare în urma pierderii suferite.

Neîncredere sau negare: acest răspuns reduce anxietatea permițându-ne ca pentru o anumită perioadă de timp să limităm conștientizarea despre realitatea propriei vieți până în momentul în care vom putea lăsa durerea să ia loc. În această etapă este ca și cum totul din interiorul nostru strigă un „Nu”! disperat, iar mintea noastră se luptă să scape. Incapabili să tolerăm durerea care ar apărea dacă ne-am confrunta cu realitatea, experimentăm ceea ce psihologii denumesc a fi „anestezie emoțională”. Mulți dintre noi trec destul de repede de această etapă dacă avem în preajma noastră oameni care ne vor asculta și ne vor crea spațiul necesar pentru a ne exprima întreaga gamă de sentimente. Ascultarea sentimentelor fără a da sfaturi este cea mai bună strategie de ajutor.

Dezorganizare și dependență: această etapă este caracterizată de o perioadă de confuzie în care ne  simțim deconectați de tot ceea ce înseamna altădată normalul vieții noastre. În această etapă este important să nu luăm decizii radicale pentru că ele vor fi ghidate de un sentiment profund de inadecvare, depedență de cei din jur sau de anumite lucruri, etc. 

Intelectualizare: reprezintă un mecanism de adaptare prin care încercăm să avem control asupra pierderii suferite prin adunarea de cunoștințe și informații și analizând în detaliu situațiile care ne-au dus la pierderea suferită. Cei dintre noi care vor decurge la acest mecanism de apărare vor încerca să afle în detaliu datele medicale ale unei boli fatale sau de ce o anumită persoană ne-a părăsit, de exemplu. Atunci când ne aflăm în această etapă, rămânem detașați emoțional de ceea ce ni s-a întâmplat și devenim un „observator” al situației. Dacă rămâne în limite rezonabile, intelectualizarea ne poate oferi un sentiment mai mare de control.

  1. Reacțiile emoționale

Răspunsurile emoționale coexistă cu mecanismele de coping, dar nu ne protejează de trauma pierderii. Ele sunt mijloace prin care ne exprimăm, de fapt, emoțiile și sentimentele pe care le asociem cu pierderea suferită. 

Furia și resentimentele sunt emoții comune resimțite atunci când pierdem ceva important pentru noi. Prin prisma acestor emoții privim tot ceea ce ni se întâmplă ca fiind o soartă crudă, nedreaptă și de neînțeles și asta ne face să ne simțim ”prinși” și neputincioși. Când se întâmplă acest lucru, există posibilitatea să proiectăm starea de furie asupra unor ținte mai accesibile (de exemplu, soț, membru al familiei, prieteni) sau alții implicați în lanțul pierderilor. Expresiile manifeste de furie, cum ar fi izbucnirile verbale, sarcasmul și cererile nerezonabile sau persistente, ar trebui să fie recunoscute de către cei apropiați ca fiind un răspuns normal la situația traumatică prin care trecem și nu neapărat ca un atac personal. Pentru cei mai mulți dintre noi, a vorbi deschis despre sentimentele noastre ajută la reducerea furiei și câștigarea încrederii în propria capacitate de vindecare.

Sentimentele de vinovăție sunt și ele o parte importantă a procesului de durere. Aceste sentimente se concentrează în gânduri de genul: „Ce am făcut greșit?” „Aș fi putut să facem ceva diferit?” Este uman să ne simțim vinovați și să vrem o altă șansă de a șterge neglijența sau eșecul. Replica „Nu, nu ești de vină” nu ajută cu adevărat și asta pentru că este important să încurajăm exprimarea completă a sentimentelor, mai degrabă decât să blocăm sau să le mascăm.

Frica și anxietatea sunt o altă componentă emoțională a pierderii. Persoanele îndurerate pot prezenta sentimente de neputință, deznădejde, rănire și anxietate. Pierderea bruscă înseamnă schimbare rapidă și necesită ajustare la noua realitate. A începe de la capăt, cu un nou job, cu o nouă carieră, noi relații, poate fi o experiență înspăimântătoare. Când serotonina și dopamina sunt scăzute, care la nivel cerebral acționează ca neurotransmițători, starea intensă și profundă de anxietate poate conduce la depresie.

Rușinea apare atunci ne aflăm într-o situație care este incompatibilă cu imaginea pe care ne dorim să o aibă ceilalți despre noi. Rușinea, vinovăția, mânia și regretul se împletesc adesea și se suprapun. Când prietenii și familia încearcă să fie încurajatori și să ne reducă vinovăția pe care o resimțim, pot submina sentimentul demnității și stima de sine, de aici venind și inadecvarea îndemnului „Nu ai de ce să fii trist!” 

Singurătatea și depresia sunt considerate cele mai dureroase procese. Când o persoană iubită nu mai face parte din viața noastră sau când pierdem ceva prețios pentru noi, resimțim intens sentimente de depresie totală și izolare. 

De ce este atât de important ”să ne plângem pierderea”?

Problemele care sunt gestionabile atunci când sunt împărtășite cu un partener sau prieten de încredere devin amplificate atunci când le confruntăm de unii singuri. Vindecarea și recuperarea sunt ușor de obținut dacă ne dăm voie să trăim orice emoție care este corelată cu pierderea în sine. Plângerea oricărei pierderi (fix așa cum simțim să o facem):

  • Ne ajută să integrăm într-un mod autentic experiența trăită
  • Ne oferă perspective noi de dezvoltare personală și emoțională
  • Ne ajută să ne maturizăm și ne racordăm la propriile limite interioare
  • Ne ajută să ne construim propriul univers interior într-un mod armonios și care să reprezinte o sursă de echilibru pentru sine
  • Ne învață să ne respectăm propriile emoții și să nu fugim de ele

Dacă dorim să ne ajutăm prietenii și pe cei dragi atunci când suferă o pierdere, trebuie să înțelegem că fiecare dintre noi trăiește pierderea într-o manieră pur personală. Cu cât pierderea este mai mare, cu atât este mai mare schimbarea potențială, și cu atât anxietatea și frica sunt mai mari.

Să găsești sentimentul perfect pentru o persoană apropiată care a experimentat recent o pierdere poate fi complicat:

  • Da, încurajați ventilarea sentimentelor. Permiteți persoanei să vorbească despre acea relație / persoană etc. Pot fi utile reminiscențele despre experiențe pozitive. Evită să îi spui „Probabil că nu vrei să vorbești despre…” sau „Totul se întâmplă cu un motiv.”
  • Nu spuneți persoanei care a suferit pierderea că nu trebuie să plângă sau să se mânieze.
  • Da, tineți seamă de posibilitatea unei reacții de doliu întârziate, care apare la ceva timp după pierdere și poate consta în modificări comportamentale, agitație, labilitate dispozițională etc. Nu îl sfătui să „fie puternic”, deoarece îi poate transmite că a-și plânge pierderea este un semn de slăbiciune și îl va face să devină anxios.

Alăturarea la un grup de sprijin în care oamenii își pot exprima liber grijile într-un mediu de susținere poate ajuta la reducerea anxietății distrugătoare. De asemenea, a apela la ședințele de terapie sau la consilierea primită de la un psihoterapeut ne poate face și mai conștienți de faptul că resursele de care avem nevoie pentru vindecare se află chiar în noi. 

A nu ne plânge pierderea, indiferent de ce pierdere vorbim, niciodată nu va fi în avantajul nostru și asta pentru că orice este resimțit ca fiind o pierdere vorbește de fapt despre o parte a personalității noastre, a vieții noastre, a ceea ce suntem….Ori a nega suferința resimțită în fața pierderilor este dovadă de imaturitate și neîncredere în propriile capacități.

Dacă intri in contact cu emoția pierderii, dă-ti voie să o trăiești!

Referințe:

”Mintea – o călătorie spre centrul ființei umane”, de Daniel J. Siegel

”Fără. Despre iubire, suferință și pierdere”, de Aurora Liiceanu

Share on facebook
Facebook
Share on linkedin
LinkedIn
Share on pinterest
Pinterest
Share on email
Email
Share on whatsapp
WhatsApp

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Te invităm să descoperi și alte articole pregătite de către specialiștii noștri