Iubirea reprezintă un TOT atât de complex încât nimeni până la momentul prezent nu a reușit să o definească cu adevărat. Termenul este folosit în raport cu tot ceea ce ne înconjoară. Mai mult decât atât, complexitatea sa poate fi explicată doar prin mod individual deoarece fiecare din noi poate simți iubirea într-o modalitate diferită. Da, vorbim despre o sentiment universal, dar care se definește prin prisma structurii psiho-emoționale a fiecărui individ. Atunci când iubim, creierul suferă schimbări bio-chimice și totul din jur este perceput cu o intensitate diferită. În opinia lui Albert Einstein, ”iubirea este cea mai puternică forță din Univers”. Este posibil ca tocmai această modalitate de a o defini să o ”îmbrace” și cu o latură legată de sensibilitate și vulnerabilite.
Orice persoană care iubește este, într-un fel sau altul, direct propulsată în riscul de a ajunge să fie victima abuzului. Trăirea acestui sentiment poate suferi modificări ce pot avea repercursiuni asupra integrității (psihice, emoționale, fizice) a persoanei în cauză. Aceste repercursiuni pot lua forme extrem de grave cu atât mai mult cu cât cea care se află de această parte a baricadei nu deține capacitatea de a privi către sine și de a recunoște faptul că iubirea a devenit, poate, la un moment dat, toxică și abuzatoare. Trecerea aceasta poate fi una lentă sau brutală, iar odată ce se ajunge în acest punct, va fi foarte dificil de înțeles/acceptat ceea ce se întâmplă. Relațiile care nu încep cu un fundament sănătos, în care nu se întrevad disponibilitatea și intimitatea emoțională, și încep ca niște relații foarte intense, cu multă pasiune, afecțiune și emoții puternice în care ambele persoane se simt bine și au sentimentul că au ajuns la alesul/aleasa lor și că etapa căutarii și flirtului a luat sfarșit, au tendința de a deveni niște relații toxice și nesigure, în care sentimentele(agonia și extazul) se schimbă și fluctuează ușor, în care dorința devine sufocare, iar alintul și joaca se transformă în abuz.
Semnele unei relații abuzive
Violenţa domestică se poate întâmpla oricui, indiferent de vârstă, statut social, sex, religie, orientare sexuală sau etnie. Statisticile arată însă că marea majoritate a incidențelor de violenţă domestică sunt efectuate de către bărbaţi şi experimentate de către femei. Violența domestică reprezintă abuzul care este produs asupra partenerei în contextul cadrului intim sau a unei relații de familie. Apariția sa este aleatorie și se bazează pe intimidarea victimei pentru ca aceasta din urmă să fie controlată la nivel psihic, emoțional. Abuzul poate lua mai multe forme și anume: emoțional, fizic, psihologic, sexual și chiar financiar. Atunci când comportamentul partenerei suferă modificări prin prisma sentimentului de frică, de teamă, de vulnerabilitate este evident faptul că este vorba despre o persoană care este abuzată. Abuzul “prinde viață” atunci când unul dintre parteneri atacă stima de sine prin a oferi sugestii fără că celălalt să le ceară, sugestii pentru ceea ce trebuie să îmbunătățească, nu susține interesele și critică fundamental aspecte despre cine trebuie să fie partenerul, se impune, atacă independența celuilalt și o determină să se îndepărteaze de oricine ar putea să-i ofere suport. Niciodată abuzul nu este ceva ce se va întâmpla izolat. El este definit prin recurența cu care are loc. De asemenea, el nu poate fi explicat prin dependența de droguri, alcool, șomaj, boală sau stres intens. Acestea pot lua forma unor justificări ale comportamentului agresorului și nu reprezintă cauza lui.
Situația pandemică din ultimul an de la nivel mondial, a adus îngrijorări suplimentare față de situația deloc fericită a multor femei care sunt victime ale violenței domestice. Din punct de vedere psihologic, locul cel mai periculos pentru aceste femei este chiar propria casă. Tensiunile economice, sociale și toate limitările care au fost necesare având în vedere contextual actual au creat și mai multă nesiguranță și dezechilibre. Potrivit studiului realizat de organizația non-profit FILIA, în primele nouă luni ale anului 2020, în România numărul apelurilor la 112 pe teme de agresiune a crescut cu aproape 18% față de anul 2019, numărul ordinelor de protecție înregistrate în mediul urban a fost aproape dublu comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, iar numărul de accesări online ale serviciilor oferite de principalele platforme care oferă sprijin femeilor victime ale violenței domestice s-a triplat. La nivel European, studiile arată că una din 10 femei a suferit o formă de violență sexuală începând cu vârsta de 15 ani, iar una din 20 a fost violată. Mai mult de una din cinci femei a fost supusă violenței fizice și/sau sexuale de către partenerul de viață actual sau anterior și mai mult de una din 10 femei declară că a fost supusă unei forme de violență sexuală de către un adult, înainte de a împlini 15 ani. Cu toate acestea, trebuie menționat că numai 14 % dintre femei au raportat poliției cel mai grav incident de violență în cuplu și numai 13 % au raportat poliției cel mai grav incident de violență provocat de altcineva decât partenerul de viață.
Chiar și o oprire pasageră asupra acestor rezultate devastatoare ne arată că lupta pentru prevenția acestei probleme sociale trebuie să vizeze o strategie complexă. Acțiunea de combatare a violenței domestice trebuie să aibă loc pe mai multe paliere. Indiferent că vorbim despre educația sexuală care este imperios necesară, de implicarea cadrelor medicale, de dezvoltarea de proiecte sociale care să le ofere victimelor cadrul protectiv necesar pentru a accepta că se regăsesc într-o dinamică nesănătoasă și pentru a învăța să ceară ajutor, de tot ceea ce se întâmplă sau nu la nivel politic, orice demers trebuie să aibă consistență și obiective bine definite. Un aspect esential în ceea ce privește dinamica violenței domestice o reprezintă raportarea sa către autorități. În prea multe dintre cazuri, femeile care ajung să fie victime nu dețin instrumentele psihologice necesare care să le ajute să vorbească pentru sine și să se apere. Iar acest aspect nu ține de statutul financiar, de exemplu. Cazuistica sa este mult mai complexă și ține de la factorii psihologici, la istoria familială, la caracteristicile personalității, la tot universal interior și exterior al persoanei în cauză.
Eliberarea dintr-o relație toxică
Ceea ce experimentează femeile victime ale violenței domestice este atât de complex, precum situația în sine. De multe ori ele trăiesc o paletă de emoții contradictorii (de la furie, frică până la tristețe, neputință, devalorizare). Va exista tendința de izolare, de a nu vorbi cu nimeni despre ceea ce li se întâmplă, de neapartenență socială și toate acestea vor lua forme din ce în ce mai grave cu cât abuzul are loc cu o mai mare recurență. Atunci când se vorbește despre posibilitatea unui abuz, va exista tendința de a se nega acest adevăr. Acest lucru se întâmplă și din cauza rușinii accentuate și a sentimentului de vinovăție (”merit ceea ce mi se întâmplă”, ”nu sunt bună de nimic”, ”dacă nu ar fi partenerul, copiii nu ar avea ce mânca”, ”tot ceea fac este un eșec”, ”nu mă văd trăind singură” etc) pe care le resimt. Contrar primei impresii, femeile care sunt victime ale violenței domestice nu sunt ființe slabe. Procesul acesta de ”subjugare” psihologică nu face diferențe în ceea ce privește acest aspect. Victime pot ajunge și acele femei cu o tărie psihologică evidentă.
Violența împotriva femeilor și a fetelor sau violența bazată pe gen (VBG) este o pandemie globală care afectează nu numai victimele acesteia, dar și dezvoltarea societăților și a țărilor întregi. Iubirea de sine autentică și crearea unor relații în care să se simtă confortabil să vorbească despre tot ceea ce li se întâmplă sunt esențiale pentru toate lupta împotriva acestui rău care face atât de multe victime.
Așa cum spunea Gavriil Stiharul: ”Dacă n-ai curaj să-l înfrunți, răul va deveni agresiv”.
Să avem curaj să vorbim pentru sine!
Să avem curaj să investim în starea noastră de bine!
Să avem curaj să cerem ajutor!
