Sindromul Asperger este o tulburare de dezvoltare neurologică din familia tulburărilor din spectrul autism. Sindromul Asperger a fost identificat de medicul pediatru austriac Hans Asperger în 1944. El a observat că unii copii cu autism aveau abilități sociale și motorii mai dezvoltate și mai puține probleme de vorbire decât alți copii care aveau același diagnostic. Sindromul Asperger (AS) a fost descris ca fiind caracterizarea comportamentală a persoanelor cu dificultăți în comunicare și interacțiune socială. De atunci, a existat un interes considerabil și dezbateri în jurul AS. Deși AS a fost introdusă ca o categorie distinctă de diagnostic în cea de-a patra ediție a Manualului de Diagnostic și Statistică a Tulburărilor Mentale (DSM-4, 1994), eticheta sa de diagnostic a fost eliminată din ediția ulterioară, Manualul de Diagnostic și Statistică a Tulburărilor Mentale (DSM–5), aproape două decenii mai târziu. În schimb, AS a fost încorporată într-o categorie mai largă cunoscută sub numele de tulburări de spectru autist (TSA).
Această schimbare a reflectat o recunoaștere tot mai mare a faptului că autismul cuprinde un spectru de experiențe cu grade diferite de severitate și o gamă largă de caracteristici asociate. Timp de peste 70 de ani, medicii au tratat Asperger ca pe un diagnostic de sine stătător, iar mulți profesioniști au crezut că Asperger este o formă mai ușoară de autism ceea ce a condus la originea expresiei „înalt funcțional” pentru cei care aveau această boală, adică deși prezentau unele simptome comune cu cei cu autism, reușeau să se dezvolte mai bine, să facă progrese mai mari și implicit, să evolueze mai bine.
Tulburările din spectrul autismului (TSA) cuprind o serie de afecțiuni de neurodezvoltare caracterizate prin diverse grade și manifestări. De obicei, în curs de dezvoltare în copilăria timpurie, aceste tulburări sunt marcate de provocări în comunicarea socială și interacțiune și modele comportamentale care implică interese restrânse și comportamente repetitive. Modificările aduse clasificării TSA în DSM-5 au stârnit controverse cu privire la pierderea identității distincte a Asperger. Această schimbare în clasificare continuă să fie un subiect de dezbatere în literatura de specialitate deoarece discuțiile se învârt în jurul formulării și includerii AS în cadrul mai larg al TSA. Având în vedere fondul istoric extins al AS, semiotica sa distinctă și prezentările clinice relativ caracteristice, specialiștii folosesc încă acest diagnostic ca un subtip de TSA caracterizat prin absența întârzierii limbajului și a unui IQ normal sau peste medie.
Simptomele Asperger încep devreme în viață. Cele mai multe diagnostice se întâmplă între vârstele de 5 și 9 ani, deși unii oameni sunt adulți înainte de a obține diagnosticul. Nu există două persoane care au aceleași simptome. Dar ele sunt de obicei legate de abilitățile emoționale, de comunicare și de comportament.
* Aspenger este definit ca fiind o tulburare de dezvoltare care se caracterizează prin interacțiuni sociale neobișnuite, comunicare slabă non-verbală, modele de comportament restrânse sau repetitive și utilizare anormală a limbajului.
* Autismul este o tulburare de neurodezvoltare care are repercursiuni pe tot parcursul vieții. Acesta afectează percepția individului asupra lucrurilor care se petrec în jur, ducând la o interacțiune socială slabă cu ceilalți.
Sindromul Asperger se caracterizează prin afectarea comunicării și interacțiunii sociale, inteligență medie sau superioară și nici o întârziere semnificativă a limbajului. Acum, copiii cu simptome Asperger sunt diagnosticați cu tulburare din spectrul autist (TSA). Simptomele lor sunt de obicei mai blânde, dar fiecare copil experimentează simptomele în mod diferit. De aici cuvântul „spectru” – TSA care prezintă o gamă largă de simptome și experiențe. De exemplu, unii copii cu TSA (tulburări din spectru autism) sunt non-verbali sau pot avea un IQ scăzut. Alții au IQ-uri superioare și doar deficite sociale minore.
Persoanele cu sindrom Asperger se confruntă adesea cu diverse crize și provocări în viața de zi cu zi. Anxietatea socială și dificultățile în interacțiunile sociale sunt frecvente, la fel ca problemele de comunicare și înțelegere a limbajului nonverbal. Hipersensibilitatea senzorială la sunete, lumini sau texturi și dificultățile în gestionarea schimbărilor de rutină sunt, de asemenea, comune.
Crizele emoționale sau de furie pot apărea atunci când persoana se simte copleșită de stimuli sau situații sociale, nu poate comunica eficient nevoile și sentimentele, sau întâmpină dificultăți în a face față schimbărilor neașteptate. Gestionarea acestor provocări necesită adesea terapie comportamentală și cognitivă, dezvoltarea unor strategii de adaptare la situații sociale, crearea unui mediu structurat și predictibil, și sprijin din partea familiei și a specialiștilor.
Perspectiva istorică
În 1944, la aproximativ un an după ce psihiatrul Leo Kanner a descris pentru prima dată autismul infantil, Hans Asperger a publicat un raport de caz care introduce o afecțiune numită „psihopatie autistă.” În 1980, Asociația Americană de Psihiatrie (APA) a recunoscut oficial autismul ca o categorie distinctă în DSM-3, unde a fost inițial prezentat ca „autismul infantil.” După aceea, în 1981, psihiatrul Lorna Wing a reluat cercetările asupra muncii lui Asperger și a redenumit „psihopatia autistă” ca „Sindromul Asperger.” Câțiva ani mai târziu, în 1989, au fost propuse primele criterii de diagnostic pentru sindromul Asperger. Deși a fost un pionier în această cercetare, utilizarea numelui său pentru această tulburare este controversată. Dezbaterile din domeniu ne spun că cercetarea acestuia ar fi avut în vedere politicile naziste conform cărora persoanele cu anumite dizabilități ar trebui să fie ucise și părinții acestor copii ar trebui să fie sterilizați. Unii specialiști susțin că sindromul Asperger s-a creat ca un limbaj necesar pentru a descrie copiii de la capătul superior al spectrului de autism și ca o modalitate de a-i salva de aceste politici naziste.
A 10-a Revizuire a Clasificării Internaționale a Bolilor (ICD-10), introdusă în 1993, a fost primul sistem semnificativ de clasificare care a recunoscut sindromul Asperger (AS). Apoi, în 1994, AS a fost introdusă oficial ca entitate distinctă în DSM-4. Acesta a fost clasificat în PDD alături de tulburarea spectrului de autism, marcând o etapă importantă în recunoașterea și înțelegerea AS ca o categorie separată de diagnostic. În timp ce în această perioadă, cercetătorii s-au concentrat pe dezvoltarea de măsuri pentru diagnosticarea AS și diferențierea acesteia de autismul cu funcționare înaltă (HFA), DSM-5 a eliminat categoria de diagnostic a AS în 2013, așa cum am precizat anterior. Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a urmat, de asemenea, o abordare similară în ICD-11, care a intrat în vigoare în 2022.
Cum este diagnosticat acest sindrom? Care-i sunt simptomele / particularitățile?
Sindromul Asperger este diagnosticat în mod oficial pe baza unui grup de semne cognitive, sociale și motorii. Este, de asemenea, asociat cu abilități vizuo-spațiale slabe, performanțe verbale slabe, comportament social și stângăcie. Multe dintre dificultățile evidente la cei cu sindrom Asperger sunt strâns asociate cu disfuncția emisferei drepte. În acest sens, ele seamănă, de asemenea, cu criteriile utilizate pentru a diagnostica ceea ce a fost etichetat Tulburare de Învățare Nonverbală.
Simptomele sindromului Asperger sunt grupate în mod normal în trei grupe principale:
Interacţiunea socială:
- Probleme legate de comunicarea nonverbală, cum ar fi contactul vizual, expresiile faciale și limbajul corpului în situații sociale
- Dificultate în construirea relațiilor cu colegii
- Solitudine sau lipsa dorinței de căuta pe alții să împărtășească lucruri pe care le găsesc ca fiind plăcute sau interesante
- Dificultate în implicarea în interacțiuni sociale, cum ar fi conversațiile cu cei din jur
Comunicare:
- Dificultate în a începe sau a menține o conversație
- Utilizarea repetitivă a anumitor expresii sau grupuri de cuvinte
- Lipsa jocului în modul de exploare a lumii înconjurătoare (adică se joacă mai puțin decât majoritatea copiilor)
Interese și comportamente restrânse, repetitive sau stereotipe:
- Interes neobișnuit de puternic pentru anumite subiecte, cum ar fi tot felul de statistici sau explicații științifice sau modul în care funcționează anumite echipamente sau aparate complexe
- Rutine stricte și exacte
- Mișcări repetate, cum ar fi răsucirea sau aplatizarea mâinilor, zumzet (onomatopee) sau balansarea corpului
- Fascinație legată de jucării cu piese (de exemplu, lego)
Este sindromul Asperger genetic? Da. Experții cred că schimbările genetice joacă un rol important în provocarea oricărei tulburări din spectrul autist. Aceste modificări genetice trec adesea în cadrul familiilor biologice, dar ele pot apărea, de asemenea, pentru prima dată la un copil fără istoric familial de TSA.
Sindromul Asperger la copii și adulți
Manifestările sindromului Asperger pot varia semnificativ în funcție de vârstă, iar înțelegerea acestor diferențe este esențială pentru a putea oferi sprijin adecvat în fiecare etapă a vieții. Fie că este vorba despre copii care încep să exploreze lumea socială sau despre adulți care se confruntă cu provocări în relații și în mediul profesional, recunoașterea particularităților sindromului este un pas important în procesul de susținere și integrare.
Sindromul Asperger la copii
La copii, principalele semne ale sindromului Asperger includ dificultăți în interacțiunile sociale și în înțelegerea regulilor sociale implicite, interese restrânse și intense pentru anumite subiecte, comportamente repetitive și rutine rigide. Deși au o dezvoltare normală a limbajului, există particularități în utilizarea acestuia, iar dificultățile în interpretarea limbajului nonverbal și a expresiilor faciale sunt frecvente. Coordonarea motorie deficitară este, de asemenea, o caracteristică comună.
Sindromul Asperger la adulți
La adulți, sindromul Asperger se poate manifesta prin dificultăți persistente în stabilirea și menținerea relațiilor sociale, probleme în înțelegerea subtilităților comunicării și a limbajului corporal, interese intense și foarte specifice pentru anumite domenii, preferința pentru rutine și rezistență la schimbare, dificultăți în exprimarea și gestionarea emoțiilor, și hipersensibilitate senzorială.
Dacă avem o tulburare de neurodezvoltare, avem de fapt diferențe cerebrale care modelează modul în care gândim, acționăm și interacționăm cu lumea din jurul nostru. Este important să căutăm să înțelegem particularitățile afecțiunii de care suferim deoarece doar înțelegând modul în care creierul nostru alege să funcționeze, putem să simțim că avem mai mult control asupra vieții noastre. Nu este nevoie să facem asta singuri, ci mai degrabă să ne lăsăm ghidați de un psiholog sau psihoterapeut alături de care să descoperim modul unic în care viața a ales să ne trăim existența pe acest Pământ.
