Fiecare dintre noi încearcă adesea să se sustragă din fața nevoii de a pune cărțile pe față pentru a primi și a oferi claritate. Emoțiile pe care le trăim adesea, pot fi extrem de alambicate și modul în care alegem să le transpunem în comportament, poate fi de cele mai multe ori unul greșit față de noi înșine, dar mai ales față de cei din jurul nostru.
Triangularea în psihologie se referă la o tehnică de manipulare în care o persoană implică o terță parte într-un conflict pentru a obține controlul sau a crea divizare. Această tactică este comună în relațiile toxice și printre cei cu anumite tulburări de personalitate, cum ar fi narcisismul și tulburarea de personalitate borderline. Persoanele care adoptă acest mecanism psihologic, în loc să abordeze problema în mod direct, folosesc triangularea pentru a ”agita” lucrurile în spatele oamenilor, adesea aducându-i pe aceștia unul împotriva celuilalt. Este o mișcare clasică de „împărțire și cucerire” care apare adesea în relațiile toxice, dinamica familiei și conflictul la locul de muncă.
Triangularea apare atunci când două persoane care sunt implicate într-o formă de comunicare conflictuală încearcă să implice o terță parte. Exemple în acest sens includ părinții separați care au o relație dificilă și îi cer copilului să împărtășească informații cu celălalt părinte pentru a evita comunicarea între ei sau prietenii care se luptă și cer unui al treilea prieten să arbitreze dificultatea. Uneori, triangularea poate apărea fără prezența unei terțe părți, cum ar fi atunci când un părinte folosește amenințarea celuilalt părinte în loc să-și exprime direct propria nemulțumire și să comunice deschis cu copilul lor.
Triangularea este un comportament toxic binecunoscut, adesea înrădăcinat în insecuritatea profundă pe care o simțim din anumite motive. Oamenii care folosesc această abordare pot manipula pe alții pentru ca ei înșiși să se simtă în siguranță într-o relație sau să câștige ceva ce doresc. De obicei, acele persoane implicate în triangulație comunică numai prin intermediul manipulării. Această tactică se poate manifesta în diferite moduri, dar în cele din urmă își propune să împartă, să cucerească sau să pună oamenii unul împotriva celuilalt. Aceasta poate implica:
- ”aducerea” unei a treia persoane în situaţia respectivă şi forţarea acesteia să aleagă o parte
- întoarcerea oamenilor unul împotriva celuilalt prin schimbul selectiv de informații pentru a crea un conflict
- utilizarea comunicării indirecte, în loc să abordeze direct problema
- stabilirea „testelor de loialitate” pentru a-i face pe cei din jur să-și dovedească sprijinul
- învinovăţirea altora pentru a evita asumarea responsabilității
- reținerea informațiilor pentru a menține controlul și a juca rolul victimei
- crearea unui conflict în spatele scenei și apoi simularea inocenței atunci când tensiunile cresc
Dacă un părinte refuză să recunoască personalitatea și individualismul copiilor săi și, în același timp, frații sunt tratați foarte diferit și descurajați să comunice unul cu celălalt, cu excepția părintelui, aceasta este triangulație. Aceasta poate implica, de asemenea, atragerea unui copil într-un conflict între doi părinți. De asemenea, în mod similar, dacă un partener sau un prieten folosește o altă persoană pentru a crea un mediu ostil, pentru a crea dramă sau pentru a ne presa să facem lucruri pe care altfel nu le-am face, aceasta este triangulație. Indivizii folosesc, de asemenea, triangularea pentru a aduce o altă persoană într-o relație sau prietenie fără a se confrunta direct cu persoana cu care au o problemă.
Unele persoane cu tulburări de personalitate, cum ar fi tulburarea de personalitate narcisică (NPD), tulburarea de personalitate antisocială, tulburarea de personalitate histrionică și tulburarea de personalitate borderline (BPD), tind să se vadă sau să se judece în raport cu nivelul lor de concurență cu ceilalți. Triangularea este o caracteristică comună în tulburările de personalitate, în special în tulburarea de personalitate narcisică și tulburarea de personalitate borderline:
- Modul în care persoanele cu NPD folosesc triangularea: unii oameni cu tulburare de personalitate narcisică pot folosi triangularea pentru a-și crește sentimentele de supremație, pentru a-și asigura stima de sine și pentru a devaloriza alți oameni, menținând în același timp potențialii concurenți în afara ”scenei”.
- Modul în care persoanele cu BPD folosesc triangularea: persoanele cu tulburare de personalitate borderline se concentrează pe primirea asigurării că sunt iubite pentru a evita sentimentele de abandon. Ei pot folosi triangularea pentru a face pe cineva gelos pentru a-și dovedi dragostea și angajamentul față de ei.
Cum afectează triangularea relațiile pe care le avem cu cei din jur
Triangularea poate veni în diferite dinamici. Într-o unitate familială disfuncțională, îngrijitorul nesănătos, toxic și adesea egoist își împarte imaginea de sine morală și imaginea de sine inferioară în două părți distincte proiectate asupra copiilor. Ca urmare, un copil devine copilul de aur care nu poate face nici un rău, în timp ce celălalt devine țapul ispășitor. Copilul de aur este idealizat și nu poate face rău. Țapul ispășitor, cu toate acestea, este devalorizat și poate face doar greșit. Aceste proiecții pot diferi în timp și se pot schimba în funcție de modul în care simte îngrijitorul despre copil în acel moment.
Într-o relație romantică
Manipulatorul va aduce adesea o altă persoană în relația lor intimă pentru a crea fricțiune, confuzie și gelozie. Cu toate acestea, individul se bucură, de obicei, de atenție, fie negativă, fie pozitivă, și poate chiar să-i lase pe indivizii triangulați să știe unul despre celălalt, astfel încât să se poată lupta pentru atenție. În varianta familială a triangulației, apar și divizarea și proiecția. Noul partener sau prieten este idealizat ca fiind perfect, în timp ce persoana anterioară în această poziție este văzută ca fiind în întregime defectă. Persoana care este idealizată sau devalorizată este în întregime subiectivă și depinde de manipulator.
În relația de părinte-copil
Triangularea reflectă o interacțiune complexă a dinamicii familiei care poate împiedica dezvoltarea emoțională sănătoasă, subliniind importanța limitelor clare și a comunicării deschise între membrii familiei pentru promovarea unui mediu pozitiv. Înțelegerea acestor dinamici poate fi crucială pentru abordarea și atenuarea consecințelor negative asociate conflictului parental. Triangularea este un proces în care un copil este atras într-un conflict între doi părinți și este legat de o proastă adaptare psihologică a adolescentului.
Triangularea în psihologie se referă la o dinamică frecvent observată în sistemele familiale, în special în mijlocul conflictului parental. Acest fenomen implică faptul că un copil este atras în dezacorduri între părinți, fie în mod deschis, fie într-un mod mai voalat, ceea ce poate avea un impact semnificativ asupra bunăstării emoționale și psihologice a copilului. Triangulaţia este caracterizată de o comunicare directă în care părinţii se pot critica reciproc în faţa copilului, în timp ce triangulaţia ascunsă tinde să fie mai subtilă, părinţii folosindu-se de copil pentru a transmite mesaje unul altuia, evitând confruntarea directă.
Efectele triangulației pot duce la probleme de comportament la copii și pot contribui la un sentiment neclar al rolurilor familiale, provocând probleme psihologice pe termen lung pe măsură ce copiii cresc. Cercetările indică faptul că copiii implicați în triangulare se pot lupta cu diferențierea (abilitatea de a menține un sentiment de sine în timp ce gestionează relațiile cu cei din jur) ceea ce duce la dificultăți în formarea relațiilor sănătoase mai târziu în viață. Studiile evidențiază, de asemenea, diferențele de gen în modul în care triangularea afectează băieții și fetele, cu dovezi care sugerează efecte emoționale diferite bazate pe stresul părinților.
Triangularea este o dinamică relativ comună atunci când apare un conflict, dar poate fi foarte problematică. Oamenii se angajează în triangulație din mai multe motive, printre care:
- căutarea de sprijin pentru anumite puncte de vedere, posibil din cauza lipsei de încredere în propriile emoții și opinii;
- evitarea conflictului și utilizarea unei alte persoane ca o ”deviere„ de a trăi ceea ce se întâmplă de fapt;
- obținerea de sprijin ca o modalitate de a demonstra celeilalte părți corectitudinea opiniilor;
- încercarea de a mobiliza emoția împotriva celeilalte persoane dintr-un grup social ca mijloc de menținere a controlului în timpul unui conflict;
Triangularea este problematică din mai multe motive, în mare parte pentru că în mod obișnuit înseamnă că conflictele nu sunt discutate în mod deschis și, prin urmare, nu pot fi rezolvate. În plus, atragerea altor persoane în conflict duce de obicei la tensiuni mai largi în cadrul unui grup social, inclusiv probabilitatea ca alte persoane să se simtă forțate să se alinieze cu o anumită parte. De-a lungul timpului, triangularea are ca rezultat dezvoltarea unor modele de comunicare extrem de problematice, incluzând dinamici și tensiuni nespuse și nerecunoscute.
Persoana care este triangulată se simte adesea controlată, chiar dacă nu înțelege pe deplin de ce. S-ar putea să se simtă, de asemenea, confuză sau forțată să adopte o anumită poziție sau să simtă că trebuie să se alinieze cu una dintre părți.
Cum facem față procesului de triangulare?
Pentru a gestiona triangularea, este esențial să observăm mai întâi că se întâmplă. Pur și simplu observând tipurile de comunicări din cadrul relațiilor noastre și devenind conștienți dacă ni se cere să îndeplinim o sarcină relațională sau socială pe care altcineva nu este capabil să o întreprindă sau dacă suntem frecvent inserați într-o diadă, poate fi de ajutor. Exemplele ar putea include solicitarea de a transmite mesaje neplăcute altcuiva, solicitarea de a fi prezent în timpul conversațiilor private care nu ne implică în mod direct sau solicitarea de a oferi o opinie decisivă despre un conflict între alte persoane.
Atunci când încercăm să gestionăm triangularea, este util să începem reducerea frecvenței comunicării care implică acest model. Unele fraze simple de utilizat pentru a începe retragerea din această dinamică ar putea include:
- “Eu nu vreau să fiu implicat în această situație.”
- “Mă simt inconfortabil să fiu prezent în timpul acestei conversații și voi pleca acum.”
- “Aș prefera dacă ați discuta acest lucru cu ea direct și fără a îmi da mie detalii despre ceea ce se întâmplă între voi.”
De asemenea, a fi atrași în tot ceea ce presupune un astfel de proces psihologic, înseamnă pierdere a contactului cu sine și putem să alegem să nu se întâmple asta dacă apelăm la ajutorul profesionist venit din partea unui psiholog sau psihoterapeut. Aceștia din urmă ne pot ajuta să ne descoperim vulnerabilitățile și modul în care alegem adesea să ne comportăm cu cei din jur pentru ”a ieși pe plus” la judecata în raport cu propria persoană.
Referințe
Buehler, C., & Welsh, D. P. (2009). A Process Model of Adolescents’ Triangulation Into Parents’ Marital Conflict: The Role of Emotional Reactivit
McCauley, D. M., et al. (2021). Family and Individual Risk Factors for Triangulation
Mitra, P., Fluyau, D., & Jain, A. (2024). Narcissistic Personality Disorder
