Proiecția în relații și iubirea de sine

Psihologia relatiilor si iubirea de sine
Conținut articol

În tot ceea ce facem zi de zi, intrăm în contact cu mai mulți sau mai puțini oameni. Uneori suntem cuceriți de personalitatea unora dintre ei și este ca și cum toată ființa noastră își dorește să afle mai multe despre persoana în cauză. Acest proces de cucerire este unul antrenant, cu stări de exaltare, cu dorința de a ne face plăcuți, de a revela mai ales părțile bune pentru ca acela din fața noastră să ne vrea alături în calitate de partener de cuplu, prieten, partener de afaceri etc.

Cât de dificil ne este să renunțăm de fapt la relația proiectată când ne dăm seama că nu avem posibilitatea să ajungem acolo?

Suntem ființe sociale. Statisticile ne arată foarte clar faptul că durata și calitatea vieții noastre depind direct de calitatea relațiilor pe care le avem. Acestea presupun un schimb constant de energie, de experiențe comune, de planuri. Ambii parteneri, indiferent de tipul relației în care se află, trebuie să fie responsabili și conștienți de ceea ce aduc în cadrul ei. Relațiile pe care le avem în viața noastră vorbesc de fapt despre noi. Când legăturile pe care reușim să le creăm și să le menținem sunt autentice, armonioase și pline de sens, asta înseamnă că și prezența noastră în cadrul lor poate fi definită în aceeași manieră. 

În perioada de inițiere a unei relații, un rol esențial îl joacă dopamina. Aceasta este o substanță chimică din creier care se mai numește și neurotransmițătorul plăcerii. Când nivelul acestei substanțe trece de anumite limite, persoana în cauză resimte o stare de bucurie, de exaltare, dar și dificultăți de concentrare sau pierderea apetitului. Entuziasmul cu care ne ”aruncăm” la început în relații face ca anumite neconcordanțe între propria personalitate și a persoanei în cauză să nu se afle sub lupa analizei. Lăsăm deoparte aceste neconcordanțe pentru că scopul nostru principal este de a cuceri. Devenim atat de atasati de reprezentarile noastre mentale, incat ignoram orice.

Este evident faptul că, la începutul oricărei relații, fiecare dintre noi joacă un anumit rol. După trecerea stării entuziaste, lucrurile însă încep să se așeze. În această etapă a relației, rolul are nevoie să primească noi dimensiuni, adică trebuie ”actualizat” în funcție de noua realitate. Este posibil ca în această etapă să nu mai simțim fluturi în stomac la vederea partenerului de cuplu sau să nu mai fim atât de impresionați de reușitele prietenilor, ci, din contră, să intervină rutina, invidia. 

Această etapă este definitorie pentru viitorul relației. Dacă în această etapă ne dăm seama că nu suntem compatibili cu acela de lângă noi și, în același timp, nu ne dorim să facem compromisuri în acest sens, cel mai probabil ruperea legăturii va fi inevitabilă. Și acest aspect va fi unul benefic pentru noi. 

De cele mai multe ori, așteptările care se construiesc în raport cu altă persoană vin și cu modificarea rolului pe care noi îl avem în acea relație. Dacă el/ea ne percepe ca fiind loiali și de încredere, dar asta înseamnă că mereu suntem disponibili pentru celălalt (fără a ține cont de ceea ce ne place nouă, de ceea ce reprezentăm de fapt, de propriile limite), mai devreme sau mai târziu este posibil să obosim în a ne mai preface. 

Da, mulți dintre noi facem asta. În primul rând, pentru că nu avem încredere în sine. În al doilea rând, pentru că suntem total fascinați de viața și de lumea celuilalt încât ajungem să ne simțim insignifianți. 

Dacă noi ne dorim să intrăm într-o anumită relație în care să avem posibilitatea să ne cultivăm curajul de a vorbi despre propriile emoții, să ne creștem încrederea în sine, dar cel din fața noastră nu are capacitatea de a ne oferi spațiul pentru a face aceste lucruri, se va instala în timp un sentiment de inadecvare. Această senzație, la început, poate fi una pasageră, dar, ulterior, va ajunge să erodeze ceea ce am construit în etapa ”îndrăgostirii”. 

Rolurile într-o relație trebuie să fie împărțite, întotdeauna. Eu te ascult autentic, tu mă asculți autentic. Eu sunt alături de tine, tu ești alături de mine. Eu îți ofer spațiul de care ai nevoie (fizic și emoțional) și viceversa. Nu există altă soluție de mijloc. Orice soluție de mijloc implică de fapt un compromis care în timp va avea efecte vizibile ori asupra relației, ori asupra echilibrului emoțional al persoanei în cauză. 

În același timp, relațiile din viața noastră trebuie să ne ofere spații de creștere. Acest spațiu se referă de fapt la un mediu în care sunt încurajate creșterea, vindecarea, transformarea celuilalt. Fiecare dintre noi are nevoie de parteneri de nădejde atunci când vine vorba de propria evoluție. 

Toate cele de mai sus sunt dorite în cadrul oricărui tip de relație din viața noastră. Cu toate acestea, de prea multe ori ajungem în impasuri care ne fac să ne întrebăm dacă ne mai dorim sau nu să rămânem în acea relație, dacă ne mai dorim sau nu să fim ”văzuți” de cel din fața noastră, dacă ne mai dorim să fim iubiți de persoana din fața noastră… 

Și toate astea le resimțim în urma conștientizării că așteptările pe care ni le-am setat în etapa de îndrăgosteală nu au fundament pentru a se realiza. Este posibil ca diferențele de personalitate, de gândire să fie atât de pregnante, încât tot ceea ce mai facem în acea relație este să ne facem rău reciproc. 

Pentru a reuși să ne desprindem însă de relațiile care dor, este necesară o reală conștientizare de sine și anume:

  • Să ne dăm seama care sunt compromisurile care ne-au adus în acel punct.
  • Să ne dăm seama de ce acum ne rănesc anumite lucruri, când altădată abia le observam sau, cel puțin, le tolerăm mult mai bine.
  • Să ne dăm seama ce aduce relația respectivă în viața noastră.
  • Să vedem dacă la momentul prezent mai avem puncte în comun cu celălalt partener al relației.

Pentru a reuși să ne desprindem de anumite relații din viața noastră este extrem de important să ajungem să ajungem să ne iubim și să ne prețuim cu adevărat pe noi înșine. Atunci când raportarea la tot ceea ce este în jur are legătură directă cu menținerea propriului confort psiho-emoțional, și deschiderea cu care ne vom poziționa în fața eșecurilor, a compromisurilor va fi una fermă. Pentru că da, de cele mai multe ori, puterea de a renunța la acele relații care nu ne mai împlinesc, se află în iubirea de sine. Când iubirea de sine este inexistentă nu putem simți cu adevarat iubirea altcuiva, nu simțim în profunzime, ci doar o vrem ca pe un surogat care să umple, pe moment, anumite goluri interioare. Așa se creează o dependență disfuncțională.

Psihologul Gáspár György definește foarte pertinent ceea ce nu este o relație: ”O relație fără obligații e o relație iluzorie, în care fiecare vinde o imagine despre el”. În momentul în care ajungem să ne vedem doar prin prisma acestei imagini despre noi, ne este foarte clar faptul că relația respectivă este una la care trebuie să renunțăm. 

Tu ai avut curajul să renunți vreodată la o relație? Sau ai ales să rămâi in ea?

https://www.inc.com/jessica-stillman/happiness-relationships-psychological-flexibility.html
Share on facebook
Facebook
Share on linkedin
LinkedIn
Share on pinterest
Pinterest
Share on email
Email
Share on whatsapp
WhatsApp

3 răspunsuri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Te invităm să descoperi și alte articole pregătite de către specialiștii noștri