La fel ca în cazul multor termeni psihologici, și în jurul asertivității pare că s-a creat așa ca un fel de cult. Fiecare dintre noi ajunge să folosească acest termen în raport cu sine sau în raport cu cei din jur, chiar dacă de multe ori este posibil ca asertivitatea să nu fie înțeleasă corect, ci mai degrabă alegem să ne ascundem în spatele conotației ei pozitive. Și da, se uită mereu că orice este pozitiv, poate ajunge să fie și negativ deoarece această polaritate este ca un fel de traseu pe care ne deplasăm în permanență și este foarte important spre ce pol ne duc acțiunile noastre.
Unii oameni confundă asertivitatea cu agresivitatea și cred că a te afirma înseamnă să adopți o anumită poziție într-un dezacord, să îți asumi întru totul poziția pe care ai ales-o în ”teren” și să argumentezi un punct de vedere cu o atitudine în spate care nu lasă loc de compromis.
De fapt, a fi asertiv înseamnă a-ți comunica nevoile, dorințele, sentimentele, credințele și opiniile într-o manieră directă și onestă, fiind în același timp receptiv la nevoile celorlalți și fără a răni în mod intenționat sentimentele cuiva. Trebuie să existe întotdeauna un echilibru între ceea ce oferim și cum oferim. Da, normal că nu putem să fim responsabili de modul în care este posibil ca ceea ce transmitem să ajungă la cel din fața noastră, dar blândețea și aservitatea se transmit și prin voce, prin timbrul vocal, prin limbajul nostru paraverbal și nonverbal și astea au un impact major asupra modului în care cel din fața noastră va decodifica informația.
Comportament și comunicare asertivă versus pasivitate versus agresivitate
În literatura de specialitate există numeroase definiţii ale asertivităţii. În esenţă, a fi asertiv înseamnă ”a ne exprima punctul de vedere fără să aducem prejudicii (de orice fel) celuilalt, fără a fi agresiv sau dispreţuitor”. Cu alte cuvinte, a fi asertiv înseamnă a stăpâni „arta de a spune nu” sau de a spune ceva ce vine în contradicţie cu punctele de vedere ale celorlalţi cu încredere, fermitate, bun simţ și respect față de lumea interioară a celui din fața noastră. Unii autori privesc asertivitatea nu doar ca o abilitate de a refuza politicos o propunere care nu ne ne este pe plac, ci, mai degrabă, ca pe un comportament care tinde spre o finalitate de tip „win-win” (avantaj reciproc), către un rezultat satisfăcător pentru ambele părți implicate. Atunci când modul în care alegem să ne comportăm cu cei din jur este unul asertiv, ne ajută și pe noi în raport cu stima de sine, dar îi ajută și pe ei în a câștiga încredere în noi și în modul în care are loc comunicarea dintre noi. Atunci când adoptăm un comportament asertiv, obținem mai mult din ceea ce ne dorim, însă numai dacă recunoștem și ținem cont și de dorințele sau nevoile celeilalte persoane. ”Paradoxul acesta de ”win-win” este cel ce face acest lucru posibil” (Potts & Potts, 2017). Din această perspectivă, de exemplu, adolescenţii asertivi nu doar că refuză propunerile care nu corespund cu propriul punct de vedere, ci pot juca și un rol foarte important în influenţarea comportamentelor celorlalţi și chiar în schimbarea normelor de grup.
Există o mulțime de confuzii cu privire la diferențele dintre agresivitatea directă – definită ca un act spontan, neplanificat de furie care are ca scop să rănească sau să distrugă pe cineva sau ceva (Long, Long și Whitson, 2009) și agresivitatea pasivă – o modalitate mult mai deliberată și mai ascunsă de exprimare a furiei într-un mod subtil, dar sigur. În timp ce persoana agresivă acționează adesea din impuls și regret în scurt timp comportamentul său, persoana pasiv-agresivă resimte o plăcere autentică din frustrarea altora. Un semn distinctiv al persoanei pasiv-agresive este că își exprimă gândurile și sentimentele indirect, prin comportamente caracteristice cum ar fi retragerea din conversații (adesea cu ultimele cuvinte, ca ”în fine”), supărarea, procrastinarea, îndeplinirea precară a sarcinilor, sabotarea eforturilor grupului și răspândirea zvonurilor sau nemulțumirii printre membrii grupului.
Comparativ, distincțiile dintre comunicarea agresivă, pasiv-agresivă și asertivă sunt foarte clare. Pe termen lung, agresiunea pasivă este chiar mai distructivă pentru relațiile interpersonale decât agresiunea directă și, în timp, toate relațiile cu o persoană pasiv-agresivă vor deveni confuze, descurajatoare și disfuncționale (Long, Long și Whitson, 2009). Cercetătorii au legat asertivitatea în comunicare cu rezultate îmbunătățite în orice, de la succesul educațional al copiilor din școala primară la satisfacția profesională a persoanelor adulte. Ca activităţi care ar putea dezvolta asertivitatea la adolescenţi, putem să luăm în considerare studii de caz cu privire la presiunea de grup și beneficiile asertivităţii (de exemplu, cazuri reale din viaţa adolescenţilor raportate la unele comportamente de risc), consiliere și cursuri de dezvoltare a comunicării asertive.
Stilurile de comunicare sunt comportamente care apar în mod constant în “modul în care unul interacționează verbal, nonverbal și paraverbal pentru a semnala altora modul în care sensul literal ar trebui luat, interpretat, filtrat sau înțeles”. Fiecare dintre noi are propriile stiluri de comunicare; unele facilitează relațiile cu ceilalți, în timp ce altele fac dificilă comunicarea și dezvoltarea unei relații personale bune cu ceilalți. Stilurile de comunicare influențează modul în care oamenii interacționează, fac schimb de informații, sprijină, colaborează, învață colectiv etc.
În timpul etapelor de dezvoltare și în special în timpul pubertății, unele abilități sunt dobândite, cum ar fi abilitățile sociale, controlul emoțional și auto-controlul comportamentului care ne permit să participăm la activitățile de zi cu zi. Printre aceste abilități, putem include și stilurile de empatie și comunicare. Studiile care analizează relația dintre empatie și acceptare în grupurile de colegi ne arată că copiii cu un nivel ridicat de acceptare de către colegii lor sunt mai empatici. Copiii acceptați arată o orientare mai pozitivă față de ceilalți și o sensibilitate puternică pentru suferința altora. O altă linie de cercetare a arătat că copiii și adolescenții empatici au o stabilitate emoțională mai mare. În timpul copilăriei, componentele emoționale ale fericirii și furiei sunt corelate cu empatia. Unele studii pe adolescenți ne sugerează că stabilitatea emoțională este un factor fundamental în stabilirea relațiilor de empatie.
De cele mai multe ori, utilizarea comunicării directe și asumate poate reduce conflictele și poate îmbunătăți relațiile personale și de muncă și ne poate construi încrederea în sine. Este util să ne imaginăm asertivitatea ca fiind terenul de mijloc dintre agresivitate și pasivitate. Pare a fi o comparație care ne ajută să înțelegem faptul că în orice facem zi de zi, aservitatea este acel epicentru dinspre care pleacă ori dezamăgiri, ori reușite.
Utilizarea comportamentelor agresive, cum ar fi amenințările verbale sau fizice, ne poate aduce ceea ce dorim pe termen scurt (uneori), dar relațiile noastre nu sunt doar momente și pe termen lung, vor avea de suferit. Pe de altă parte, comportamentul pasiv poate ruina relațiile, deoarece propriile nevoi, dorințe și sentimente sunt ignorate în favoarea evitării argumentelor. Avantajele utilizării comportamentului asertiv în toate relațiile cu ceilalți includ:
- promovează comunicarea deschisă și onestă
- nevoile, dorintele si sentimentele noastre sunt mult mai probabil să fie înțelese
- ambele părți sunt mai susceptibile de a se simți respectate și auzite
- relația este întărită de acest schimb de emoții și perspective
- avem mai puține conflicte și argumente negative
- ne simțim în controlul propriei vieți
- încrederea și stima de sine sunt îmbunătățite
- avem șanse mai mari să obținem ceea ce ne dorim cu adevărat și facem asta într-un mod echilibrat și asumat de noi, dar și de cei care au rol în această dinamică
- ne reduce stresul și resentimentele
- promovează comunicarea deschisă și onestă
Asertivitatea. Abilitate care se învață.
Ca orice altă abilitate, asertivitatea are nevoie de timp pentru a se învăța. Ce putem face exact în acest sens?
- Să decidem în mod asumat că vrem să fim asertivi, mai degrabă decât agresivi sau pasivi. Angajamentul față de schimbare este un pas important în procesul de învățare!
- Să ne gândim la un conflict recent în care nevoile, dorintele sau sentimentele noastre nu au fost respectate sau nici măcar ascultate. Să ne imaginăm cum am fi putut să gestionăm situația într-un mod mai asertiv.
- Să practicăm în orice context vorbirea într-un mod asertiv. A acorda atenție limbajului corpului și indicațiilor verbale, precum și cuvintelor pe care le spunem este esențial în a învăța să fim atenți la modul în care ne exprimăm.
- Să respectăm dorințele, nevoile și sentimentele altora și să acceptăm că punctele lor de vedere pot fi diferite de ale noastre.
- Să vorbim sincer celeilalte persoane despre cum ne simțim, fără a face acuzații sau a încerca să o facem să se simtă vinovată. Este important să folosim un limbaj asertiv, cum ar fi mă simt, părerea mea este, eu cred că deoarece aceste sintagme îndreaptă atenția spre propria persoană doar.
- Să comunicăm activ și empatic, fără să întrerupem cealaltă persoană atunci când vorbește.
- Să alegem să sugerăm celeilalte persoane să găsim împreună modalități de a rezolva problema cu care ne confruntăm.
- Să direcționăm conversația înapoi la punctul inițial și să încercăm să înțelegem punctul de vedere al celeilalte persoane.
- Să ne implicăm într-un proces terapeutic sau de consiliere în care cu ajutorul și ghidajul unui psiholog sau psihoterapeut sau consilier să ajungem să înțelegem cum ne-am construit în timp stilul de comunicare și cum putem face să îl modificăm spre a fi unul mai asertiv.
Referințe:
”Curajul de a fi vulnerabil”, de Brené Brown
”Cum să le spun”, de Gerard Collignon
”Asertivitatea” de Conrad și Suzanne Potts
