Acronimul ADHD reprezintă tulburarea de hiperactivitate cu deficit de atenție, dar acesta este de fapt un termen umbrelă. Dacă suntem mai familiarizați cu termenul tulburare de deficit de atenție sau ADD, nu suntem singurii. În Marea Britanie, ADD este încă în uz și în SUA, ADD cu sau fără hiperactivitate a fost terminologia preferată înainte de 1987, când s-a trecut la ADHD.
În ciuda numeroaselor diferențe dintre copiii și adulții cu tulburare de deficit de atenție (ADHD sau ADD), există o similitudine împărtășită de aproape toți. Deși au dificultăți cronice considerabile în a se organiza și a începe multe sarcini, concentrându-și atenția, susținându-și eforturile și utilizând memoria de lucru pe termen scurt, toți cei diagnosticați cu ADHD tind să aibă cel puțin câteva activități sau sarcini specifice pentru care nu au dificultăți în exercitarea acestor funcții într-un mod normal sau extraordinar.
În 1996, neurologul Joseph LeDoux, Ph.D., a publicat The Emotional Brain, o carte care evidențiază importanța centrală a emoției în funcționarea cognitivă a creierului. El a subliniat că emoțiile — în cea mai mare parte emoțiile inconștiente — sunt motivatori puternici și critici importanți ai gândirii și acțiunilor umane. Această înțelegere a rolului esențial al emoției în toate aspectele motivației și comportamentului uman nu a fost integrată în mod adecvat în gândirea actuală despre ADHD. Emoțiile, pozitive și negative, joacă un rol critic în funcțiile executive:
- inițierea și prioritizarea sarcinilor
- susținerea sau schimbarea interesului sau a efortului
- menținerea gândurilor în memoria activă
- alegerea de a evita o sarcină sau o situație
Mulți oameni se gândesc la emoții ca implicând doar sentimente conștiente, limitate la senzații de tristețe, furie, plăcere, îngrijorare și așa mai departe, de care o persoană este pe deplin conștientă și, în general, capabilă să le identifice. Neuroștiința a arătat că sentimentele conștiente sunt doar o mică parte din gama variată de emoții care operează în fiecare persoană pentru a motiva funcțiile executive. Neurologul Joaquin Fuster, MD, a subliniat, “Adesea, emoțiile inconștiente intră în conflict și ne determină să acționăm în moduri care sunt incompatibile cu intențiile noastre conștiente și pe care le recunoaștem. Un amalgam de emoții conflictuale este adesea implicat în eșecul nostru de a face sarcini pe care credem că vrem să le facem sau în implicarea directă sau indirectă în acțiuni pe care credem în mod conștient că nu vrem să le facem.”
Inconsistența în motivație și performanță este cel mai enigmatic aspect al ADHD-ului. Se pare că și copilul și adultul cu această tulburare, care poate arăta o motivație puternică și se poate concentra foarte bine pentru anumite sarcini, ar trebui să fie capabil să facă același lucru pentru majoritatea celorlalte sarcini pe care le recunosc ca fiind importante, nu? Dacă este să privim mai îndeaproape, putem spune că aceasta este o problemă simplă de lipsă a voinței. Cu toate astea, ADHD nu este o chestiune de voință, ci este o problemă care are legătură directă cu biochimia creierului. Când indivizii cu ADHD se confruntă cu o sarcină care este cu adevărat interesantă pentru ei (nu pentru că cineva le-a spus că ar trebui să fie interesant, ci pentru că este interesant pentru ei în acel moment) percepția conștientă sau inconștientă schimbă chimia creierului instantaneu. Acest proces nu se află sub control voluntar.
A presupune că este vorba despre lipsă de voință se bazează pe două neînțelegeri fundamentale ale modului în care funcționează creierul uman. Această presupunere ignoră rolul complex și puternic al emoțiilor inconștiente în procesele de motivație și nu recunoaște importanța critică a memoriei de lucru pentru prioritizarea sarcinilor clipă de clipă. Uneori, ne gândim la o anumită sarcină ca fiind importantă, crezând sincer că dorim să-i acordăm o atenție imediată și un efort susținut, dar nu acționăm în consecință. Continuăm să amânăm, ne ocupăm de alte sarcini care nu sunt la fel de urgente sau poate căutăm în mod activ distrageri prin contactul cu prietenii, navigarea pe internet, implicarea în altfel de activități etc. Astfel de contradicții au sens numai atunci când ne dăm seama că emoțiile care ne ghidează motivațiile adesea nu sunt pe deplin conștiente. S-ar putea să fim influențați de emoțiile pe care nu știm că le avem.
Factorul cel mai de bază care contribuie la capacitatea persoanelor cu ADHD de a se concentra foarte bine și de a-și utiliza eficient funcțiile executive pe anumite sarcini, în timp ce nu se poate concentra în mod adecvat asupra majorității celorlalte sarcini, este o problemă de transmisie neuronală. Timp de mulți ani, s-a recunoscut că persoanele cu ADHD tind să aibă o eliberare și o reîncărcare insuficientă a neurotransmițătorului dopamină la intersecțiile sinaptice ale neuronilor din rețelele care gestionează funcțiile executive. Multe studii au demonstrat că tratamentul cu medicamente stimulante îmbunătățește eficiența comunicării neuronale. Cu toate acestea, această eliberare crescută și reîncărcarea încetinită nu se află sub control voluntar. Fie din cauza plăcerii anticipate sau a fricii, interesul sporit generează o eliberare crescută de dopamină instantaneu și o susține atâta timp cât interesul intensificat persistă.
Al doilea factor care influențează capacitatea de a acorda atenție anumitor sarcini, în pofida altora, este slăbiciunea relativă a memoriei de lucru care este caracteristică multor persoane cu ADHD. Memoria de lucru este esențială pentru a ține cont de prioritățile relative ale diferitelor noastre interese în orice moment.
Cercetările psihologice sociale au arătat că persoanele cu o capacitate mai mare de memorie de lucru sunt, în general, mai capabile să facă față emoțiilor, plăcute și neplăcute, fără a fi prea ”prinse” în ele. Cei cu ADHD tind să fie susceptibili în a avea mai multe dificultăți decât alții în conectarea rapidă a diferitelor amintiri relevante pentru a face sau a nu face o sarcină.
ADHD-ul poate să nu fie o condamnare, ci o oportunitate!
În timp ce tulburarea de hiperactivitate cu deficit de atenție (ADHD) este cel mai frecvent discutată în ceea ce privește provocările pe care le reprezintă atât pentru copii, cât și pentru adulți, este important să recunoaștem că o tulburare de genul poate veni și cu puncte forte. De exemplu, putem alege să luăm în considerare beneficiile de a avea hiperactivitate și spontaneitate la sportivii care concurează în evenimente sportive sau de a putea improviza rapid și de a merge într-o nouă direcție atunci când persoanele cu ADHD au o prezentare de lucru care nu pare să se desfășoare așa cum s-au gândit în prealabil. Să ne imaginăm cât de puternice pot fi energia și creativitatea care însoțesc unele forme de ADHD atunci când acestea sunt folosite în a ajuta un proiect să își atingă obiectivele, indiferent de obstacolele care trebuie depășite. Chiar și comportamentul de asumare a riscurilor specific celor cu ADHD poate duce la o nouă abordare a rezolvării problemelor, adoptând o perspectivă creativă.
Totodată, persoanele cu ADHD pot fi unele dintre cele mai entuziaste și creative persoane pe care le vom întâlni vreodată. Deoarece se pot confrunta cu provocări zilnice la locul de muncă sau la școală, ele sunt adesea rezistente și au capacitatea de a se autoregla și de a se automotiva și de a încuraja și pe alții care trec prin dificultăți. De asemenea, tind să aibă o poftă de viață care îi inspiră pe cei din jurul lor.
Nivel ridicat de energie. Nivelurile ridicate de energie care însoțesc hiperactivitatea pot fi o problemă atunci când persoanele trebuie să stea liniștite pentru perioade mai lungi. Cu toate acestea, ele pot fi un avantaj în contextul potrivit. Nivelurile mai ridicate de energie pot ajuta atunci când vine vorba de sarcini de zi cu zi, cum ar fi curățarea casei, greblarea frunzelor sau mersul pe jos. Într-un context de lucru, beneficiile energiei ridicate sunt clare dacă avem în grijă copii mici, lucrăm ca prezentator, ca ghid turistic sau suntem coach al unei echipe sportive. Persoanele cu ADHD care au o energie ridicată pot motiva pe alții să se ridice și să se miște, ceea ce este minunat pentru a ne menține în formă din punct de vedere mental și fizic. În birou sau pe terenul de joc, persoanele cu ADHD pot da un exemplu bun și îi pot încuraja pe ceilalți să li se alăture.
Abilități de rezolvare a problemelor. Cercetările au arătat că creierul ADHD este unic, iar persoanele cu o tulburare de atenție se confruntă adesea cu o gamă mai largă de stimuli decât indivizii neurotipici. Este posibil ca cei cu ADHD să fie “ușor distrași.” Cu toate acestea, poate însemna, de asemenea, că persoanele cu ADHD observă un detaliu pe care alții îl ratează, sunt intuitivi și conectează idei cărora nimeni altcineva nu le-ar da un sens. Spontaneitatea poate fi aplicată gândirii și modului în care creierul procesează. Persoanele cu ADHD au adesea abilități de gândire out-of-the-box și sunt capabile să-și valorifice creativitatea pentru a găsi soluții unice la probleme. Mai mult decât atât, adulții cu ADHD sunt adesea mai calificați în a ”filtra” ceea ce este important din zgomotul constant din jurul nostru. Este posibil să fie mai predispuși să își păstreze calmul atunci când noi devenim copleșiți.
Capacitate de hiperfocusare. Poate fi surprinzător pentru unii oameni să afle că copiii și adulții cu ADHD au uneori perioade de hiperfocus extrem. Un studiu de cercetare din 2018, folosind un chestionar de auto-raport, a constatat că această tendință de hiperfocus corelată cu simptome ADHD este mai intensă la adulți. O altă modalitate de a ne gândi la hiperfocus este obținerea unei stări de flux al energiei și al ideilor. Acest comportament poate ajuta o persoană să învețe mai multe despre un subiect anume. Aplicarea orelor continue de studiu pentru a aprofunda cu adevărat o materie este, de asemenea, o modalitate bună de a deveni expert într-un domeniu.
Fără teamă de a încerca lucruri noi. A nu avea frică nu este întotdeauna un lucru bun pentru un copil la școală, dar în unele situații poate însemna că persoanele cu ADHD au curaj atunci când este necesar. De fapt, un studiu de cercetare a constatat că peste 20% dintre pompierii din zonele sălbatice au avut simptome de ADHD. Persoanele cu ADHD pot fi adoptatori timpurii ai noilor tehnologii sau metode de lucru care îi încurajează pe alții să iasă din zona lor de confort. În plan profesional, asumarea de riscuri și spontaneitatea în activități experimentale sau exploratorii pot veni cu beneficii semnificative.
Un dezvoltat simț al umorului. Persoanele cu ADHD sunt adesea descrise ca fiind luminoase, optimiste, energice și pline de viață. Totodată, sarcasmul este un semn de sănătate mintală, în special atunci când vine vorba de a râde de provocările pe care le viața ni le scoate în față.
Creativitate. Cercetările au arătat că persoanele cu ADHD raportează adesea niveluri mai ridicate de creativitate. Copiii și adulții cu ADHD pot fi gânditori extrem de creativi și dinamici. Adesea ei observă o gamă largă de stimuli și apoi își formează propriile asociații.
Reziliență și capacitate de empatie. Reziliența este descrisă ca fiind capacitatea de a ne recupera rapid și într-un mod cât mai sănătos în urma dificultăților pe care le trăim. Unele simptome ADHD îngreunează succesul indivizilor, forțându-i să facă față zilnic dificultăților și provocărilor. Acest lucru îi poate determina să aibă mai multă rezistență, ceea ce înseamnă că sunt mai capabili să se focuseze pe rezolvarea de probleme. ADHD este frecvent asociat cu o capacitate mai mare de a simți empatie. Având în vedere că trebuie să depășească constant greutăți și provocări, persoanele cu ADHD sunt mai capabile să înțeleagă și să se raporteze cu empatie și blândețe la cei care trec prin dificultăți sau se luptă cu propria sănătate mintală. Ele pot fi mai bune în a transforma ceea ce este negativ într-o oportunitate, în a practica iertarea de sine și în a-i insufla pe cei din jur să adopte atitudini similare.
De aceea, este bine să ne gândim la ADHD și la alte dificultăți de învățare, cum ar fi dislexia și disgrafia, ca modalități diferite de învățare și procesare a informațiilor, nu ca dizabilități. ADHD nu afectează inteligența și nu-i face pe oameni mai puțin capabili. Cu cât înțelegem mai mult neurodiversitatea în acest fel, cu atât este mai ușor să fim capabili să respectăm tot ceea ce este diferit de noi și să îi ajutăm pe cei din jur, copil sau adult cu ADHD să-și atingă întregul potențial.
Totodată, dacă noi înșine avem ADHD putem alege să ne implicăm într-un proces terapeutic deoarece cadrul securizant din cabinetul unui psiholog sau psihoterapeut ne poate ajuta să ne dezarmăm și să ne acceptăm cu mai multă blândețe carateristicile personalității și modul specific în care învățăm să fim în această lume.
Referințe:
https://www.youtube.com/watch?v=vqRec-K4qY4
”Minți împrăștiate”, de Gabor Maté
”Avantajul ADHD”, de Anders Hansen
