Despre ce ne vorbește tulburarea dismorfică corporală?

tulburare-dismorfica-640x360.jpg
Conținut articol

Oricât de mult ne luptăm zi de zi cu instinctul de a ne lăsa evaluați și observați de către cei din jur, trebuie să acceptăm faptul că suntem ființe sociale. Acest adevăr presupune implicit nevoia de a fi văzuți, acceptați, validați de către cei din jur, sub toate formele. Atunci când acest lucru nu se întâmplă, suferința pe o putem resimți poate lua dimensiuni cronice, patologice.

Tulburarea dismorfică corporală sau dismorfofobia este o tulburare de natură psihologică și este definită ca fiind obsesia sau preocuparea exagerată în raport cu un defect fizic minor pe care persoana în cauză îl percepe la propriul corp. Pentru cei din jur, ea arată normal, dar în propria viziune, percepția este total diformă. Această tulburare apare cu preponderență în adolescență și de multe ori, evoluează cronic, ducând chiar și la suicid.

În limbaj popular, i se spune “sindromul urâțeniei”. Termenul de dismorfofobie a fost introdus în anul 1886 de către Enrico Morselli și a încercat să descrie ”o senzație subiectivă de urâțenie sau deficiență fizică pe care pacienții o percep prin comparație cu cei din jur, chiar dacă înfățișarea lor este în limite normale.” Reacția aceasta îi face pe cei afectați să dezvolte un delir de referință, să se retragă din activitățile sociale, să petreacă majoritatea timpului în singurătate, să refuze orice ajutor din partea celorlalți. Persoanele care suferă de această tulburare trăiesc o stare de agonie extrem de mare, iar suferința pe care o resimt îi îndepărtează de orice posibilitate de a avea o viață normală. Preocuparea celor afectați vizează anumite părți ale corpului, în mod special, pielea (acnee, riduri, semne din naștere, cicatrici etc.), nasul, părul, sânii, buzele, urechile sau/și organele genitale. Tulburarea dismorfică poate ajunge atât de chinuitoare, încât persoanele care suferă din această cauză ajung să se închidă în casă, să evite interacțiunile sociale și, în cazuri grave, chiar să își facă rău – totul, pentru a evita umilința asociată cu judecata celorlalți. Adesea, este tratat simptomul și nu cauza, astfel încât, oricât de mult ar reuși cineva să își modifice aspectul fizic, sentimentele de inadecvare, de rușine și de spaimă vor persista.

Subiectul este unul delicat și, de multe ori, TDC rămâne nediagnosticat, din cauză că aceia care suferă din pricina acestei tulburări se tem, de asemenea, să nu fie judecați drept superficiali sau vanitoși. S-a constatat că incidența bărbați –femei este egală, iar prevalența ar fi cam de 1–2%, ceva mai crescută la adolescenți. Din nefericire, cei cu tulburarea dismorfică corporală decid să sufere în secret. TDC este deseori descrisă ca o tulburare tăcută. De fapt, pacienții cu tulburare dismorfică sunt de multe ori prea stânjeniți să-și dezvăluie obsesiile oricui, mai ales să-și caute tratament psihoterapeutic pentru aceste preocupări. Una dintre frici este că cei din jur nu i-ar lua în serios, că ar considera aceste îngrijorări puerile și penibile.

dismorfie corporala

Deși nu se cunosc exact cauzele dezvoltării acestei tulburări, se pune destul de mult accent pe factorii biochimici/genetici și sociologici. Atunci când ne referim la această tulburare, putem să luăm în considerare următoarele clase de factori determinanți:

Predispoziția genetică și chimia creierului

Serotonina, un neurotransmițător important care are implicații directe în modul în care resimțim durerea și afectivitatea, dacă se află la un nivel insuficient în creier poate contribui la dezvoltarea acestei tulburări. Mai mult decât atât, serotonina are un rol esențial în reglarea anxietății, în procesul de somn, dar și în memorizare. În anumite cazuri, se poate vorbi și despre implicațiile genetice deoarece s-a constatat că la un procent destul de mare de 20% dintre persoanele care suferă de această tulburare, în familie au cel puțin o rudă de gradul I (părinte, frate, copil) pe care o moștenesc în acest sens. 

Procesarea vizuală

Modul în care fiecare dintre noi percepe realitatea din jur ne ajută, de fapt, să ne construim propria realitate. De multe ori, la nivelul percepției, pot interveni anumite sincope care distorsionează imaginile. În cazul acestei tulburări, sunt specialiști care susțin că este vorba de o percepție distorsionată a imaginii proprii și alții care sunt de părere că de fapt simptomele apar la acele persoane care au o problemă în procesarea imaginilor vizuale, per ansamblu.

Prezența tulburării obsesiv-compulsive

Studiile arată că practicarea unor ritualuri comportamentale anormale poate fi de multe ori considerată un precursor pentru dismorfofobie, iar de multe ori aceste două tulburări (tulburarea obsesiv compulsivă și tulburarea dismorfică corporală) se ”intercalează” prin simptomatologie și recurență.

Anxietatea generală

Starea de agitație și îngrijorare continuă pentru ceva care este posibil să se întâmple sau nu, pun persoanele în cauză într-o postură vulnerabilă. Intensitatea cu care este percepută în sens negativ și amenințător realitatea din jur, face ca trăirea unei percepții eronate/în sens negativ asupra propriului corp să ia amploare.

Factori psihologici

Părinții și modul în care acesta ne percep și ne învață să avem grijă de propria persoană are influență definitorie asupra modului în care vom reuși să ne iubim și să ne acceptăm. Dacă de mici am avut parte de o iubire necondiționată, dacă am fost văzuți, indiferent de particularitățile noastre corporale, asta ne-a ajutat să aducem echilibru în propriul nostru mod de a ne percepe. Așa cum ni se precizează și în următoarea prezentare din cadrul TEDex, ”copii se judecă singuri, învață să se judece singuri după comportamentul adulților din jurul lor.” https://www.ted.com/talks/iain_hutchison_saving_faces/transcript?share=14e6c29e5e&language=it#t-255673

În adolescență, fața noastră, aspectul nostru fizic este de fapt ca un fel de ”rampă de lansare” în mediul social. Este precum prima noastră carte de vizită. O descoperire alarmantă legată de recurența apariției acestei tulburară este dată de faptul că aproximativ 60% dintre bolnavi raportează tachinare în perioada copilăriei. Tortura psihologică, critica constantă, abuzul la care am fost supuși de mici copii ne poate influența radical modul în care ne percepem. Unii specialiști susțin că ”dismorfofobia ține preponderent de imaginea de sine și cu cât aceasta este mai distorsionată interior, cu atât riscul de a dezvolta această fobie, este crescut.”

Factorii externi

Nu mai este surprinzător pentru nimeni faptul că social media impactează viețile tuturor, constant. Frumusețea estetică care este promovată, faptul că operațiile estetice au devenit esențiale pentru multe persoane care ”încearcă” să se simte bine în pielea lor, faptul că ni se solicită constant și implicit să ne adaptăm anumitor standarde ce vizează aspectul corporal, ne face părtași la o luptă continuă. Din păcate, ajungem să punem o presiune extrem de mare pe propria persoană și asta se va ”traduce” prin starea de anxietate permanentă pe care o vom resimți.

Tratamentul pe care este important să îl parcurgă persoanele care suferă de această tulburare atinge mai multe paliere:

  • În primul rând este nevoie de terapie cognitiv comportamentală; în cadrul acesteia, persoanele pot învăța să atenueze emoțiile negative pe care le resimt și să reducă din comportamentul problematic; dacă familia este implicată, rezultatele pozitive vor fi și mai evidente pentru că procesul prin care va trece persoana în cauză va ajunge să fie înțeles și de către cei importanți din viața sa;
  • Tratamentul medicamentos poate ajuta la ținerea în frâu a anumitor simptome care escaladează;
  • Psihoterapia este un proces de lungă durată care îi ajută pe cei care suferă de această tulburare să integreze modul în care se simt și se percep și care le oferă un cadru securizant de creștere;

”Încrederea în sine provine din interior, nu din laude și confirmări exterioare”… Persoanele care suferă de această tulburare au nevoie de susținere permanentă, de afecțiune, de acceptare, de validare pentru a-și reconstrui încrederea în sine.

Share on facebook
Facebook
Share on linkedin
LinkedIn
Share on pinterest
Pinterest
Share on email
Email
Share on whatsapp
WhatsApp

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Te invităm să descoperi și alte articole pregătite de către specialiștii noștri