Viața noastră psihică este extrem de complexă. A pune oglindă pe ea doar dintr-o anumită direcție ne poate duce spre drumuri greșite. Este important ca orice problemă care are legătură cu sănătatea noastră mentală să fie analizată din toate perspectivele pentru ca direcția pe care alegem să mergem să fie cea mai potrivită pentru noi și să aibă un impact benefic asupra sănătății noastre.
Când cineva se confruntă, de exemplu, cu o problemă precum anxietatea, aceasta este problema în prim-plan. Aceasta reprezintă primul simptom spre care ne îndreptăm atenția și de cele mai multe ori, doar asupra lui ne și oprim. Ori anxietatea poate fi rezultatul multor aspecte, gânduri, emoții, situații de viață care ne-au învățat că a fi mereu hipervigilenți ne va ajuta să ne protejăm. Da, între timp, în spatele scenei, în fundal există un grup de factori care conduc această problemă. Specialiștii sunt și ei de părere că cel mai adesea există cel puțin patru până la cinci factori care contribuie diferit și care provoacă o problemă psihologică de anxietate. Având în vedere această realitate, este nevoie de o analiză a factorilor care indică problema din prim-plan.
Evaluările psihologice și cele psihiatrice sunt punctul de pornire atunci când ne dorim ca acțiunea să fie direcționată spre acele aspecte care necesită vindecare. Fără evaluarea psihologică, evaluarea psihiatrică și utilizarea instrumentelor psihologice, cum ar fi măsurile psihologice avansate și tehnicile de interviu, un terapeut nu are baza de la care să pornească în cadrul psihoterapiei. O evaluare psihiatrică este precum o lupă care pune lumina și claritate pe acele fapte cheie care sunt punctul de pornire spre vindecare. Personalitatea fiecărei persoane este precum un labirint. Pentru a putea găsi ieșirea, este important să fim atenți la indicii din jur, să reușim să îi descifrăm, să nu ne mințim dacă direcția spre care pornim este cea greșită, ci să avem capacitatea de a înțelege că schimbările sunt esențiale atunci când ne dorim să ne vindecăm etc.
Mulți oameni care caută asistență psihologică se simt anxioși legat de procesul acesta de a găsi persoana potrivită pentru ei. Când vine vorba de tratamentul de sănătate mintală, psihoterapia apare adesea ca o soluție care trebuie luată în considerare. Dar, în ciuda popularității sale, mulți se simt frustrați de lipsa rezultatelor de durată. La Brain Health USA, experții au observat însă o tendință în creștere: psihoterapie este întotdeauna cea mai eficientă cale spre sănătatea mintală. Dar de ce terapia prin vorbire nu funcționează pentru toată lumea? Acest lucru se întâmplă pentru că adesea aceasta se reduce la faptul că se concentrează exclusiv pe conversații fără a aborda factorii neurologici sau biochimici care contribuie la provocările de sănătate mintală. Fără a viza aceste cauze fundamentale, psihoterapia ajunge să fie precum un drum lung fără o destinație, iar starea de eliberarea care se resimte poate fi, de cele mai multe ori, trecătoare.
Unul dintre principalele motive pentru care psihoterapia nu funcționează pentru mulți indivizi mai constă și în nepotrivirea dintre abordare și nevoile reale ale persoanei. Aici ne referim la:
Soluții la nivel de suprafață: psihoterapia se învârte adesea în jurul discuțiilor despre sentimente, emoții și experiențe. De multe ori însă, a căuta cauza unui anumite comportament nu ajută la schimbarea acestuia, ci din contră. O introspecție profundă poate aduce la suprafață tot felul de emoții greu de conținut de către persoana în cauză.
Accentul pe exprimarea verbală: nu toată lumea procesează emoțiile în mod eficient prin cuvinte. Pentru unii, exprimarea sentimentelor complexe necesită mai mult decât o simplă conversație. De exemplu, terapia prin vorbire ar trebui să fie îmbinată cu alte metode de exprimare precum jocul, dramaterapia, poveștile terapeutice. De cele mai multe ori, simbolistica este cea care are o forță extraordinară și care poate aduce în plan conștient înțelesuri ale propriilor emoții care nu erau conștientizate înainte.
Domeniul limitat de schimbare: psihoterapia tinde să se concentreze asupra perspectivelor cognitive, dar poate da puțină importanță influențelor date de dezechilibrele chimice sau structurale care contribuie la provocările din cadrul sănătății mintale. Atunci când înainte de a începe un proces psihoterapeutic se realizează o evaluare psihiatrică, aceasta pune lumină pe particularitățile biochimice, comportamentele ale persoanei în cauză prin încadrarea acestor particularități într-un diagnostic care are la bază multe cercetări științifice.
Da, evaluarea psihiatrică are, de cele mai multe ori, o finalitate și anume punerea unui diagnostic. Atunci când diagnosticul este pus corect, punctul din care se pornește spre procesul de ameliorare a simptomelor și a vindecării (sub toate aspectele sale) este unul clar și în jurul său se poate defini procesul în sine. Evaluarea psihiatrică:
• aduce claritate asupra stării de sănătate mentală a persoanei în cauză
• definește un diagnostic care are la bază știință reală și nu se bazează doar pe aspecte empirice
• evidențiează nevoia de a urma sau nu și un tratament medicamentos
• conturează o direcție de acțiune prin alegerea unui anumit tip de terapie
De cele mai multe ori, colaborarea dintre psihologi și psihiatri nu este despre a urma anumite norme, cât mai exact este despre a construi o legătură profesionistă sub toate aspectele sale și astfel persoana care beneficiează de pe urma ei să aibă de câștigat. Studiile ne arată că de multe ori, psihoterapia poate să nu fie cea mai bună soluție pentru persoana care urmează un astfel de proces. Orice guvernează această lume se definește prin cele două poluri, pozitiv și negativ. Așa cum pentru multe persoane, psihoterapia poate aduce multă claritate și sens și poate ajuta la înțelegera emoțiilor și a tiparelor comportamentale, toate acestea ducând la o schimbare benefică, pentru multe persoane psihoterapia are efecte negative cuantificabile.
De ce colaborarea psihoterapeut–psihiatru este ideală?
Când există colaborare:
- crește aderența
- tratamentul e coerent
- pacientul nu primește mesaje contradictorii
- se monitorizează eficiența
- se reduce stigmatizarea medicației
Nu toate tulburările sunt doar „psihologice”
Unele tulburări au o componentă biologică semnificativă (neurochimică, genetică, neurodezvoltare), iar psihoterapia singură poate fi insuficientă.
Exemple:
- Depresie majoră moderat-severă
- Tulburare bipolară
- Schizofrenie / tulburări psihotice
- ADHD moderat-sever
- Tulburări anxioase severe
- Tulburare obsesiv-compulsivă severă
În aceste cazuri, medicația poate:
-reduce simptomatologia la un nivel la care persoana poate beneficia eficient de terapie
-preveni recăderile
-stabiliza dispoziția sau gândirea
Cercetătorii germani Michael Linden și Marie-Luise Schermuly-Haupt, rezumând literatura de specialitate cu privire la rezultatele adverse, concluzionează că “există un consens emergent că evenimentele nedorite ar trebui așteptate la aproximativ 5 până la 20% dintre pacienții cu psihoterapie. Acestea includ eșecul tratamentului și deteriorarea simptomelor, apariția de noi simptome, suicidul, problemele ocupaționale sau stigmatizare, modificări în rețeaua socială, dependența de terapie sau subminarea propriei ființe în fața puterii terapeutice.”
Perspective clinice
Uneori simptomul blochează procesul terapeutic
Exemple:
- insomnie severă
- atacuri de panică zilnice
- idei suicidare
- dezorganizare cognitivă
- hipomanie
Când simptomatologia este foarte intensă, pacientul:
- nu poate procesa eficient intervenția terapeutică
- nu poate aplica tehnicile în viața reală
- abandonează terapia
Medicația poate crea „spațiul mental” necesar psihoterapiei.
Diagnostic diferențial
Uneori ceea ce pare:
- „lipsă de motivație” → poate fi depresie biologică
- „instabilitate emoțională” → poate fi bipolaritate
- „anxietate severă” → poate include componentă obsesiv-compulsivă
- „probleme de concentrare” → pot fi ADHD
Evaluarea psihiatrică ajută la:
- clarificarea diagnosticului
- excluderea cauzelor medicale
- ajustarea intervenției terapeutice
Modelul bio-psiho-social
Majoritatea tulburărilor mintale au:
- componentă biologică
- componentă psihologică
- componentă socială
Psihoterapia acționează mai ales pe:
- cogniții
- emoții
- comportamente
- atașament
- relații
Psihiatria poate interveni asupra:
- dezechilibrelor neurochimice
- ritmurilor biologice
- reglării neurofiziologice
Combinarea lor înseamnă abordare completă.
Când psihoterapia poate fi suficientă?
Important: severitatea, durata și impactul funcțional contează.
Psihoterapia poate fi suficientă în situații de:
- Tulburări de adaptare
- Dificultăți relaționale
- Dezvoltare personală
- Anxietate ușoară
- Depresie ușoară
- Traume procesabile fără instabilitate majoră
Totodată, este important a se înțelege că deteriorarea care a avut loc în timpul tratamentului nu înseamnă că a fost cauzată de terapie. Indiferent că se află într-un proces terapeutic sau nu, viața oamenilor continuă. Și viața poate fi plină de probleme și situații limită, ca de exemplu atunci când are loc un eveniment negativ de viață (cum ar fi pierderea persoanei dragi sau apariția unui afecțiuni medicale) care apare în timpul sau la scurt timp după terapie. Un astfel de eveniment poate schimba radical progresele resimțite în timpului procesului terapeutic.
Pe de altă parte, este posibil ca anumite rezultate ale terapiei să nu fie ușor de judecat în mod clar ca fiind pozitive sau negative. De exemplu, dacă un cuplu cu probleme divorțează după terapie, rezultatul poate fi considerat pozitiv sau negativ, în funcție de cine răspunde la această întrebare (soțul, soția, copiii etc.) și când (chiar după divorț sau ani după acesta).
Psihoterapia și psihiatria sunt și trebuie să fie două fațete ale aceleiași intenții și anume, aceea de a ajuta persoanele aflate în suferință și dificultate. Acestea din urmă au nevoie de abordare multidisciplinară, mai ales atunci resimt simptomatic suferința care se ascunde în sufletul lor.
