Cand suferinta devine regula, fericirea se negociaza!

fericirea si suferinta
Conținut articol

Fericirea si suferinta sunt „instructorii” prin care natura ne formeaza. Indiciile acestora le resimtim cel mai rapid in situatiile elementare ale vietii. In momentele sau lucrurile care ne mentin in viata si care ne produc si placere: mancarea, iesirile, prieteniile, viata de cuplu, diferite explorari si descoperiri. Fericirea este cu atat mai mare cu cat, mai inainte, am fost privati de acestea. Prima gura de apa are cel mai bun gust, cand ne-a fost destul de sete. Revederea cu un prieten vechi, dupa ceva timp, iti reaminteste nevoia proximitatii si a afectiunii reciproce.

Când suferința devine regulă: cum ne putem negocia fericirea

Din motive biologice, controlul si echilibrul intre starea de bine si suferinta mentine organismul in stare optima de functionare. In zilele noastre suferinta devine regula, fericirea e discutabila, fenomen din ce in ce mai intalnit in randul oamenilor. Gestionam situatiile, momentele, pe cei din jur, la modul superlativ si transpunem prea multe in suferinta sau tragic.

fericirea si suferinta

In general, resimtim emotiile negative mai intens si mai frecvent decat pe cele pozitive, iar starea de suferinta se declanseaza mai usor decat cea de placere. Suferinta depaseste in intensitate, de cele mai multe ori, toate celelalte afecte. O productie cinematografica de tip drama ne impresioneza cu mai multa usurinta, in timp ce, o comedie ne face mai greu sa radem. Aceasta trasatura a fiintei noastre ii este datorata biologiei. Atunci cand, intr-un cadru pre-setat, cei prezenti vad imagini vesele si triste, reactia acestora va fi mult mai puternica si spontanta la cele din urma, asa cum se poate remarca si din interpretarea unei electrocefalogramei. Omul are o fireasca inclinatie spre suferinta si tragic.

Durerea se resimte atat fizic, cat si psihic. Cu siguranta, cea de-a doua este o forma mai complexa a sentimentului. Prea multa suferinta poate insa dauna, de cele mai multe ori creste si se inradacineaza dupa legi proprii, care isi pierd legatura cu evenimentul care au provocat-o. Urmarea, in asemenea cazuri, nu mai este ca suntem tristi si afectati pentru ca avem nevoie de o perioada de redresare dupa o suferinta sau dezamagire, ci ca suntem tristi. Suferinta intretinuta produce in mod pervers o situatie in care neputinta ajunge sa para justificata. In timp ce tratam lumea si viata prin ochelari fumurii, creierul mentine suferinta si proasta dispozitie, alegand stimuli adecvati starii in care ne aflam. Ajung la nivelul constientului, cu precadere, experientele negative, starile reprimate si gandurile dureroase. Reactionam la vestea unui pericol, fie real sau doar imaginat, mult mai in forta decat la orice veste buna, deoarece teama de risc si prima noastra grija este sa ne salvam sau sa facem fata oricarui pericol, uitand sau anuland toate bucuriile si sperantele pana in momentul in care ne simtim in siguranta.

Explorând legătura dintre suferință și fericire

Pentru a contracara sentimentele negative este necesar sa intelegem de unde provin acestea si ce ne face sa le alimentam.

man 5635507 1920 1

Cheful de viata are legatura mult mai mult cu modul in care evaluam, ne raportam si amelioram felul in care percepem o situatie decat situatia in sine. In general, fericirea vine din situatii externe. Fiecare moment pe care il traim este o noua oportunitate pentru noi, sa evoluam, sa exploram, sa testam noi perspective, sa dam alte semnificatii. Aceste stari sunt consecinte ale capacitatii de adaptare ale creierului: putem invata nu doar sa fim nefericiti si suferinzi, ci si fericiti. De multe ori, suferinta, melancolia si grijile nu sunt altceva decat forme de suferinta pe care ni le-am insusit. De aceea avem si capacitatea sa ne eliberam din nou de ele.

Relatia dintre trup si minte este una dintre cele mai puternice, multe persoane ajung sa nu isi pastreze echilibrul si sa se afunde in suferinta, indreptandu-se de cele mai multe ori la extremele tragicului. Ne oprim in loc pentru emotii, ganduri, anxietate si raportam dorintele la esecuri, uitam sa traim si sa ne bucuram de viata.

Insa, eliberarea propriei persoane de o gandire dureroasa si imbunatatirea calitatii vietii reprezinta esentialul de a fi „in echilibru cu tine”. Starea de bine depinde de noi si este necesar sa fie in grija noastra zilnica, cei din jur nu ne pot scoate sau mentine la suprafata daca nu rezonam cu noi, de aceea este necesar sa ne autoeducam pe plan emotional, sa ne cunoastem si sa ne depasim fricile. Este necesar sa avem un raspuns pentru lucrurile pe care le negam sau le pastram ascunse si sa le tratam cu seriozitate, fara a mai sta pe ganduri. Starile pozitive repetate ne spun ce trebuie sa facem, iar cele negative repetate ce trebuie sa evitam. Creierul foloseste, ca indrumator in luarea de diferite decizii, pe de o parte, preferintele innascute, iar pe de alta parte experienta acumulata.

Studiile arata ca optimistii gasesc intotdeauna oportunitati si solutii indiferent de situatie, in schimb, pesimistii gasesc probleme. O viziune pozitiva, dar realista asupra vietii, te va relaxa chiar si atunci cand lucrurile nu sunt roz, conform planurilor tale. Totul consta in modul in care alegi sa privesti o situatie si ce decizi sa faci cu ea. Aminteste-ti ca viata este o serie de urcusuri si coborasuri, nu un drum lin; nu poti controla ziua de maine in intregime.

E ceva ce Dalai Lama a spus: „fericirea nu este ceva ce apare, fericirea vine din actiunile pe care tu le realizezi!“ Este in responsabilitatea noastra ceea ce alegem sa traim si asta automat ne va face sa actionam in directia potrivita noua….nu celalalt ne infurie, nu celalalt este cel care ne face trist sau fericit, ci noi! Asumarea responsabilitatii de a lucra cu propriile emotii si nevoi este esentiala.

Iata cateva obiective pe care le poti urma pentru a percepe starea de bine:

  • Diversitatea produce fericire. Daca iti schimbi mai des centrele de interes, eviti obisnuinta. Invatand sa apreciezi necunoscutul si sa privesti lucrurile familiare din alte unghiuri, iti mentii viu cheful de viata!
  • Starea corpului este in stransa legatura cu gandurile si starile tale. Emotiile isi au originea in corp. Miscarea este o metoda sigura de a iti recastiga si pastra buna dispozitie!
  • Adoptarea unei strategii la nivel personal pentru o atitudine pozitiva reprezinta focusarea pe dorinte si prioritati in scopul atingerii potentialului dorit!
  • Acorda-ti cateva minute cand simti ca ceva nu merge bine si aminteste-ti care a fost ultimul moment cand ai facut ceva din ce iti doreai cu adevarat si actioneaza!
  • Conecteaza-te la tine si tine-te de acele obiective care sunt doar despre tine!
  • Activitatea te face mai fericit decat inactivitatea. De aceea, daca nu ai nici o ocupatie si ai predispozitie pentru suferinta si melancolie, grijile iti vor invada cu usurinta mintea. Pe de alta parte, atunci cand iti fixezi un scop, sistemul de anticipare declanseaza o senzatie de placere, iar ori de cate ti-l vei atinge vei trai un sentiment de bine si de triumf. Activitatea determina aproape automat aparitia sentimentelor de bine!
  • Foloseste ce ai mai bun, mai frumos si mai pozitiv in prezent, chiar si cand nu totul este perfect!

Atat in traditia budista, cat si in cea antica, se pune mai mult pret pe obisnuitele benefice, pentru ca acestea modeleaza mintea. Focusul nu ar trebui dirijat spre modificarea situatiilor in care ne aflam sau despre care aflam, ci spre transformarea noastra. Iar din aceasta transformare deriva restul, deoarece o atitudine receptiva pentru stari de bine si fericire va cauta automat situatii placute.

Focusul e inspre tine. Stai cu tine. Intoarce-te la tine! Antreneaza-ti mintea sa nu negocieze fericirea!

Facebook
LinkedIn
Pinterest
Email
WhatsApp

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te invităm să descoperi și alte articole pregătite de către specialiștii noștri