Somnul este un proces biologic care afectează aproape fiecare domeniu al vieții adulților, dar mai ales a copiilor. Atunci când vorbim despre copii, impactul lipsei de somn poate avea influență mult mai rapidă și evidentă asupra funcționării și dezvoltării psiho-emoționale ale acestuia. A dormi înseamnă a da răgaz creierului să proceseze toate întâmplările, emoțiile, învățămintele care au avut loc peste zi și este esențial în creșterea și dezvoltarea armonioasă a celor mici.
Reglarea ciclului de somn – starea de veghe influențează și este puternic influențată de variabilele de dezvoltare legate de relațiile părinte-copil, cum ar fi atașamentul. Sunt realizate studii empirice care investighează relațiile dintre atașament și somn la vârsta preșcolară, o perioadă marcată de schimbări importante de dezvoltare care provoacă atât sistemul de atașament, cât și reglarea ciclului de somn – stare de veghe. Unele studii au raportat asocieri semnificative între securitatea atașamentului și calitatea somnului, precum și între insecuritatea atașamentului și problemele de somn, în timp ce altele nu au găsit asociații semnificative.
Somnul este un proces biologic ghidat relațional, cu implicații în aproape fiecare domeniu al dezvoltării copilului, care deține un loc de bază în fiecare viață de copil. În timpul copilăriei timpurii și a vârstei preșcolare, copiii petrec aproximativ jumătate din timpul lor dormind (sau cel puțin așa ar trebui să se întâmple), asta sugerând că somnul poate fi deosebit de important în perioadele de plasticitate mai mare a sistemului neuronal, jucând un rol esențial și definitoriu în maturizarea și dezvoltarea neuronală. Atunci când se vorbește însă despre influența somnului în dezvoltarea copilului, se depășesc cu mult procesele biologice, acesta afectând
- sănătatea și bunăstarea copiilor
- funcționarea cognitivă și comportamentală
- auto-reglarea emoțională
- abilitățile sociale
În ciuda importanței somnului în mai multe domenii ale dezvoltării copilului, tulburările de somn sunt foarte frecvente, apărând la 20 până la 50% dintre copii la un moment dat și persistând în anii următori în 8,5 până la 12% din cazuri. Problemele legate de somn pot dezvălui o problemă de sănătate, având în vedere asocierile lor cu rezultatele fizice negative și cu rezultatele privind sănătatea mintală, indicând legături bidirecționale între variabilele de somn și sănătate. Problemele de somn se referă, de asemenea, la o mai mare internalizare și externalizare a problemelor comportamentale, atât simultan, cât și longitudinal, probleme socio-emoționale și o funcționare mai slabă a sistemului executiv. Având în vedere prevalența ridicată a problemelor de somn în timpul copilăriei timpurii și impactul său dăunător în dezvoltarea copilului, s-au făcut eforturi pentru a descoperi factorii care influențează somnul copiilor. Ca atare, Sadeh și Anders au teoretizat modelul tranzacțional al reglementării ritmului de somn-veghe, conceptualizând modul în care somnul influențează și este influențat de caracteristicile contextelor de dezvoltare ale copiilor, cum ar fi cultura, mediul și relațiile de familie.
Conform acestui model, reglarea somnului infantil are o relație bidirecțională dinamică cu:
- determinanți distali care modelează contextul părintelui, care afectează somnul secundar (de exemplu, influențe culturale și socio-economice);
- factori intermediari (de exemplu, sănătatea părinților, personalitatea, cognițiile și așteptările despre copilărie și somn); și
- influențe proximale (de exemplu, factori biologici cum ar fi temperamentul și reactivitatea fiziologică, precum și interacțiunile parentale specifice).
Atașamentul și somnul
Deoarece mersul la culcare constituie o separare între copil și părinți, care este frecvent experimentată cu anxietate, iar una dintre funcțiile sistemului de atașament este de a oferi securitate diadei în momente de suferință, somnul este propus să acționeze ca un declanșator al sistemului de atașament.
Relația de atașament este conceptualizată ca fiind legătura emoțională durabilă și stabilă dintre copil și îngrijitor, asigurând apropierea îngrijitorului în situații amenințătoare sau stresante pentru a oferi copilului securitate fizică și psihologică. Pe măsură ce copilul percepe îngrijitorii lui/ei ca fiind calzi, sensibili și consecvenți în satisfacerea nevoilor sale, sau mai degrabă ca rece, intoleranți și imprevizibili, se formează în mod corespunzător un atașament sigur sau nesigur. Legăturile de atașament securizate se referă la rezultate mai bune în dezvoltare, cum ar fi rate mai mari de funcționare executivă, dezvoltarea limbajului, înțelegerea emoțională, competența socială și rezistența. La rândul lor, relațiile de atașament nesigure sunt legate de rezultate mai puțin optime ale dezvoltării, cum ar fi riscul crescut de a dezvolta boli, dezvoltarea întârziată a limbajului expresiv și receptiv și dificultățile socio-emoționale, măsurate atât transversal, cât și longitudinal. Atașamentul poate fi văzut ca fiind pârghia bunăstării psihice și emoționale ale copilului, dar și ale viitorului adult.
Relația de atașament și reglarea ciclului somn-veghe au fost supuse unei cantități considerabile de lucrări teoretice și empirice care au încercat să descopere modul în care aceste sisteme se pot interconecta. Unele explicații conceptuale și teoretice pentru relațiile dintre somn și atașament au fost avansate și grupate în patru modele distincte.
Primul model sugerează că comportamentele legate de problemele de somn sunt comportamente de atașament ca reacție la separările pe timp de noapte. În lumina acestui model, rezistența la culcare ar putea fi o expresie a anxietății de separare, iar trezirile nocturne ar funcționa ca un mecanism de proximitate care caută figura de atașament.
Al doilea model teoretizează problemele de somn ca o consecință a insecurității atașamentului. Temerile și îngrijorările legate de separarea la culcare pot compromite capacitatea creierului de a se relaxa și de a se regla, fiziologic și psihologic, pentru a adormi.
În opoziție, al treilea model conceptualizează problemele de somn ca o sursă de atașament nesigur. Deoarece problemele de somn afectează reglarea emoțională a copiilor, aceasta poate afecta formarea legăturilor sociale, ducând astfel la un risc mai mare de a dezvolta un atașament nesigur.
În cele din urmă, al patrulea model presupune că parentingul inconsecvent poate fi cauza relațiilor dintre somn și atașament.
Cu toate acestea, dovezile empirice nu au fost întotdeauna consecvente în susținerea modelelor prezentate. Studiile care examinează problemele de somn și atașamentul sunt încă rare și insuficiente, generând rezultate care sunt adesea dificil de comparat.
Între vârstele de 3 și 5 ani, copiii se confruntă cu o creștere rapidă a creierului. Cortexul prefrontal, responsabil pentru planificare, controlul impulsurilor și reglarea emoțională, se maturizează încă. Preșcolarii pot înțelege regulile de culcare, dar se luptă să le urmeze în mod constant, iar ”lupta” lor devine cu atât mai dificilă atunci când sunt obosiți sau supraîncărcați emoțional. Tot în această perioadă de vârstă, se dezvoltă:
- o memorie mai puternică și o imaginație mai bogată, ceea ce duce la vise vii sau temeri legate de ceea ce se întâmplă cu ei în timp ce dorm
- o dorință de independență, adesea exprimată prin refuzul de a merge culcare
- emoții mai complexe, asociate cu instrumente limitate pentru a le gestiona
- stimulare socială și cognitivă crescută, ceea ce poate face dificilă inactivitatea pe timp de noapte.
Dr. Deborah MacNamara, expert în dezvoltarea copilului este de părere că “preșcolarii nu aleg să se comporte greșit la culcare, ci ei învață să echilibreze nevoia de independență care este în creștere cu capacitatea în curs de dezvoltare de a reglare a emoțiilor.”
De ce preșcolarii se opun vehement somnului?
Da, fiecare copil este un individ diferit și cu o dezvoltare proprie și care atinge anumiți paramentrii într-un interval statistic, dar cu toate astea există explicații susținute științific despre ceea ce se întâmplă cu preșcolarii atunci când vine vorba de forța cu care refuză adesea să meargă la somn și anume:
Sunt suprasolicitați: preșcolarii care ratează ferestrele de somn devin obosiți, ceea ce duce la creșterea nivelului de cortizol — un hormon care menține corpul alert și activ. ”Acest lucru face mai dificilă adormirea (Touchette et al., 2007)”.
Nevoia de autonomie și control
Copiii cu vârsta de 3–5 ani își doresc cel mai mult independență. Refuzul somnului poate fi considerat unul dintre puținele lucruri pe care le pot controla (într-un fel sau altul). Oferirea de alegeri structurate la culcare ajută la satisfacerea acestei nevoi fără a deraia rutina.
Imaginație bogată
Preșcolarii dezvoltă o imaginație bogată; acest lucru îi face mai sensibili la temerile legate de ceea ce se întâmplă atunci când se duc la culcare, cum ar fi umbrele, fantomele, monștrii sau teama de a fi singuri. Aceste temeri sunt reale pentru copilul nostru și au nevoie de conținere și reasigurare și în niciun caz de negare.
Rutine inconsistente
Timpii de culcare inconsecvenți sau tranzițiile haotice de seară perturbă profund ritmul circadian al copiilor — ceasul natural al corpului; preșcolarii sunt mai relaxați și mai liniștiți atunci când au rutine previzibile care semnalează siguranță și îi ajută să treacă de la joc la odihnă.
Suprastimularea din zilele ocupate
Mediile preșcolare sunt interesante și pline de mii de stimului; după o zi lungă de învățare, mișcare și interacțiune cu colegii și cu mediul înconjurător, corpul și creierul au nevoie de timp pentru a se destinde. Fără o tranziție clară, copiii se luptă să treacă de la stimulare intensă la inactivitate.
Dacă preșcolarul nostru adoptă un comportament rezistent la culcare sau se luptă să adoarmă, avem modalități prin care putem crea obiceiuri mai bune de somn:
- să construim o rutină predictibilă înainte de culcare 30–60 minute folosind activități calme, bazate pe senzori, cum ar fi: o baie caldă, diminuarea luminilor, cititul împreună, muzică lentă sau zgomot alb
- să oferim oportunitatea de a face alegeri mici; asta le permite copiilor să ia decizii și să simtă că au control asupra propriei vieți. Întrebările “vrei să te speli pe dinți sau să îți pui pijamale mai întâi?”, “azi ți-ar plăcea plușul albinuță sau cel buburuză?”, “vrei o îmbrățișare mare sau două mici?” Aceste întrebări duc la alegeri care reduc luptele de putere fără a renunța la structură.
- să ne învațăm copilul să își cunoască corpul și să recunoască atunci când obosește prin încurajarea conștientizării semnalelor corpului: “Oare acest căscat transmite corpului tău că este obosit?”, “Eu uneori devin irascibil atunci când am nevoie de odihnă. Tu cum te simți când ești obosit?”. Făcând asta în mod constant, copiii învață să observe și să comunice nevoile lor legate de somn, construind astfel inteligența emoțională și conștientizarea propriului corp.
- să validăm fricile pe care le au legat de culcare fără însă a le întări. Putem spune: “Imaginația ta lucrează din greu. Las-o să se gândească la un vis sigur şi fericit.”,“Se pare că ești puțin speriat. Voi rămâne cu tine până îți calmăm corpul.”
- să ne ținem de rutinele de somn în fiecare zi, chiar și în weekend; este important să păstrăm ora de culcare și de trezire în termen de 30–60 de minute de la programul obișnuit. Chiar și atunci când copilul este mai mare și somnul de amiază nu mai face parte din rutină, timpul liniștit după-amiaza (iluminat slab, jocuri statice, muzică lentă) poate ajuta la reducerea suprastimulării și a vârfurilor de cortizol secretate spre finele zilei.
Multe probleme de somn din copilărie sunt legate de comportamentul din timpul zilei și de obiceiurile de culcare pe care noi ca părinți le lucrăm cu copilul nostru. În tot acest proces, este important să avem răbdare, consecvență și disciplină deoarece doar în această manieră ne putem ajuta copilul să-și depășească dificultățile de somn.
Referințe
Perpétuo, C., Veríssimo, M., Santos, A. J., & Ribeiro, O. (2021). A Systematic Review on Attachment and Sleep at Preschool Age
Mindell, J. A., & Williamson, A. A. (2018). Benefits of a bedtime routine in young children: Sleep, development, and beyond
Paruthi, S., Brooks, L. J., D’Ambrosio, C., et al. (2016). Recommended Amount of Sleep for Pediatric Populations: A Consensus Statement of the American Academy of Sleep Medicine
Sadeh, A., & Anders, T. F. (1993). Infant sleep problems: Origins, assessment, interventions. Infant Mental Health Journal
Touchette, E., Petit, D., Séguin, J. R., et al. (2007). Associations Between Sleep Duration Patterns and Behavioral/Cognitive Functioning at School Entry
