Sinele joacă un rol extrem de important în felul în care ne raportăm la noi înșine și la lume. Cei care au o bună conștiință și imagine de sine se vor simți întotdeauna mai încrezători în forțele proprii și mai mulțumiți cu viața lor decât cei cu un sine mai fragil. Totuși – ce este sinele? Cum se dezvoltă el și cum ajungem să ne alterăm imaginea de sine prin obiectificare, acest fenomen atotprezent în societatea contemporană?
Sinele și rolul socializării în conturarea sa
Mulți filosofi, psihologi și sociologi au încercat de-a lungul timpului să dea o definiție sinelui, de la Platon și Aristotel, până la Freud și Jung. În accepțiunea freudiană, personalitatea unui om este formată din trei elemente esențiale: sine (Id), eu (Ego) și supraeu (SuperEgo). Primul este instinctual, al doilea este partea sinelui care a fost modificată de influența directă a lumii asupra sa, în vreme ce al treilea încorporează valorile și moralitatea societății care sunt preluate de la părinți și de la ceilalți oameni cu care individul intră în contact și constă, la rândul lui, în două elemente: conștiința și sinele ideal.
Cu toate acestea, pentru a putea analiza relația dintre sine și obiectificare, este mai util să ne raportăm la teoriile sociologice referitoare la sine. Două nume sunt importante din acest punct de vedere: Charles Cooley și George Herbert Mead.
În teoria sa, numită behaviorism social, George Herbert Mead a conturat ideea potrivit căreia indivizii își dezvoltă imaginea de sine prin intermediul interacțiunilor cu ceilalți. În esență, acest lucru înseamnă că sinele, care este parte din personalitatea unui individ și constă în conștiința de sine și imaginea de sine, este un produs al experienței sociale.
Încă de la vârste fragede, fiecare dintre noi își construiește o imagine de sine pornind de la felul în care interacționează cu ceilalți și la felul în care ceilalți îl privesc. Acest lucru înseamnă că felul în care ne raportăm la ceilalți, precum și felul în care ceilalți se raportează la noi sunt factori determinanți în maniera în care ne vom percepe mai târziu în viață.
În 1902, Charles Cooley dezvolta teoria sinelui-oglindă, care implică dependența sinelui social sau a identității sociale a unei persoane de felul în care este percepută de către ceilalți. Ideile și sentimentele pe care oamenii le au în legătură cu ei înșiși (conceptul de sine sau imaginea de sine) se dezvoltă ca răspuns la percepția lor și la internalizarea felului în care ceilalți îi percep și îi evaluează.
Ce presupune obiectificarea?
În 1997, Barbara Fredrickson și Tomi-Ann Roberts au dezvoltat teoria obiectificării, care ia în considerare, la fel ca teoriile precedente, tot contextul social în care trăim. Teoria lor se extinde mai departe de granițele sinelui și ia în considerare întregul corp, mai ales corpul feminin, precum și faptul că acesta există în contexte sociale și culturale și că este „construit” prin intermediul discursurilor și practicilor socio-culturale.
Deși obiectificarea sexuală este doar una dintre formele de discriminare de gen, ea înlesnește alte forme de discriminare, cum ar fi discriminarea la locul de muncă, violența sexuală și trivializarea muncii și a realizărilor femeilor.
Precum în teoria sinelui-oglindă, și în acest caz, femeile tind să adopte perspectiva observatorului asupra fizicului și aparenței lor externe. Frumusețea fizică se transformă astfel în putere pentru femei: atractivitatea va funcționa ca principală „monedă de schimb” în stabilirea statutului lor economico-social.
Probabil cel mai important element al teoriei obiectificării este rolul pe care îl joacă mass-media în conturarea identității femeilor, care ajung să-și monitorizeze atent corpul pentru a se asigura că se încadrează în tiparele de frumusețe pe care societatea în care trăiesc le-a setat și pe care mass-media le perpetuează. Astăzi, nu doar reclamele, videoclipurile cântăreților preferați sau filmele și serialele pe care le vedem ne influențează părerea asupra propriului corp, ci, mai ales, rețelele de socializare.
Prin utilizarea imaginilor, clipurilor video sau a altor strategii de promovare personală, influencerii își pot construi și întări brandingul personal și își pot modifica identitatea publică. Cu toate acestea, „sinele autentic” pe care îl afișează pe social media tinde să fie influențat mai degrabă de validarea externă decât de motivația lor intrinsecă.
Care sunt consecințele procesului de obiectificare pe social media?
Rețelele de socializare facilitează expunerea la idealuri nerealiste de frumusețe. Influencerii de beauty, lifestyle și fitness proiectează o imagine idealizată asupra corpului și a stilului de viață care pune o presiune imensă mai ales pe femei, care ajung să dezvolte tulburări de alimentație, depresie, anxietate, disfuncții sexuale și tulburări dismorfice corporale. Studiile arată de asemenea că rușinea și anxietatea resimțite față de felul în care arătăm contribuie la o deconectare față de stările noastre interioare și la o motivație mai scăzută.
Contrar așteptărilor, nu doar femeile sunt victime ale acestui fenomen. Și bărbații pot, în egală măsură, să resimtă aceeași presiune din partea societății, amplificată de social media. Pentru toți cei afectați, focusul se mută din interior către exterior, iar întrebarea „cum mă simt?” se transformă în „cum arăt?”.
Cei mai afectați de procesul de obiectificare în era social media sunt adolescenții. Pe lângă schimbările psihologice și hormonale prin care trec în mod inerent datorită vârstei, rețelele de socializare pun o presiune suplimentară pe ei și pe starea lor de spirit. Piedica în calea fericirii lor reprezentând-o, de cele mai multe ori, așteptările nerealiste față de propria persoană și compararea cu imaginea promovată în mediul online de către alți tineri.
În acest caz, fetele aflate la pubertate sau la vârsta adolescenței sunt mai predispuse la depresie decât băieții din cauza imaginii corporale, care este mai importantă decât oricând în această perioadă a vieții. Comparația socială, presiunea de a se încadra în anumite tipare de frumusețe sau de a avea o anumită greutate le va predispune pe cele mai vulnerabile dintre ele la dezvoltarea depresiei sau a unor tulburări alimentare precum bulimia.
Ce nevoi au în spate comportamentele noastre din social media?
Potrivit lui James Currier, care a analizat practica si părerile mai multor psihologi, există mai multe forme prin care se explică comportamentul nostru în lumea virtuală:
- Nevoia de statut
- Nevoia de asociere sau de diferențiere – pe platformele de social media, oamenii își fac vocea auzită, spun ce le place și ce le displace, se apropie sau se distanțează
- Nevoia de a asigura ajutor – ne place să credem că avem informații utile și importante pentru prietenii noștri virtuali
- Nevoia de validare – ne postăm și descriem realizarile, deoarece validarea din partea cunoscuților ne face bine și uneori ne dovedește că suntem speciali, iar alteori determină, deși temporar, o creștere a stimei de sine
- Nevoia de noutate – lumea virtuala poate genera atât plăcere și anxietate în același timp, iar astfel oferind deschidere și acces la orice, de la divertisment, cultură și chiar până la petreceri
- Nevoia de ordine – lumea noastră psihologică are nevoie de ordine, iar această dorință poate fi atât de mare, încât adesea se extinde și asupra spațiului online
- Nevoia de rebeliune
Ce putem face pentru a limita consecințele nocive ale obiectificării?
În primul rând, este important să filtrăm atent informația din feedurile rețelelor de socializare și să conștientizăm faptul că utilizarea platformelor de socializare ne poate afecta starea de bine. Acest lucru ne va motiva să ne analizăm propriul comportament în mediul online. E necesar să fim îngăduitori cu noi înșine și să interiorizăm faptul că imaginea ideală pe care o proiectează influencerii sau chiar unii dintre prietenii noștri pe social media este una atent curatoriată și nu reflectă întru totul realitatea.
De asemenea, putem evita să ne comparăm cu alții, învățând în schimb să ne comparăm cu noi înșine, cei de ieri, evaluându-ne starea și progresul personal.
Totodata, este util să monitorizăm timpul petrecut online. Există o mulțime de aplicații care contorizează cât petrecem pe aplicațiile de socializare – unele dintre ele ne permit chiar să gestionăm felul în care navigăm online și să setăm un „timer” care să ne avertizeze atunci când am depășit norma zilnică pe care ne-am propus-o.
Cu toate acestea, deși poate părea simplu la prima vedere, nu este atât de ușor să ne delimităm de părțile negative ale consumului de social media și de consecințele obiectificării. În cazul în care stima de sine a fost sever afectată și simțim că nu ne permite să-ne continuăm viața așa cum ne-am dori, o discuție cu un specialist nu e doar binevenită, ci necesară.
Dacă observi că începe să te obsedeze comparația dintre tine și ceea ce vezi portretizat pe social media, poate că este momentul potrivit să revizuiești lista de prieteni și de persoane pe care le urmărești și să-i elimini pe cei care te fac să te simți nesigur/ă pe tine, pe propriul corp și pe propria viață fără să-ți aducă vreun beneficiu.
Mai mult – dacă te confrunți cu anxietate, cu semnele depresiei, cu o tulburare dismorfică corporală sau cu o tulburare de alimentație, e recomandată în primă fază intervenția unui psihiatru. Acesta va decide dacă este cazul să introducă o medicație specifică problemelor cu care te confrunți sau nu. Mai apoi, pentru ca recuperarea să fie una sănătoasă, este indicat să adaugi în „schema de tratament” și ședințe de psihoterapie, pentru a putea explora cauza sentimentelor negative și a te putea reconecta cu tine.
