Complexul Oedip. Cum poate fi depășit în mod sănătos complexul lui Oedip?

Complexul Oedip. Cum poate fi depășit în mod sănătos complexul lui Oedip? - clinicaaproape.ro
Conținut articol

Viața psihică a fiecăruia dintre noi este ca un fel de conglomerat și amalgam de simbolizări, de refulări, de necunoștințe, de idei, de visuri, de stări. Complexele reprezintă acele teme emoționale refulate care pot provoca tulburări psihice constante sau chiar, în multe cazuri, simptomele unei nevroze. 

În psihiatrie, complexele reprezintă un grup sau un sistem de idei înrudite care au un ton emoțional comun puternic. Termenul a fost introdus de Jung, dar se găsește și la Freud, Adler și alții. După definiția lui Jung, fiecare complex este alcătuit în mod primar dintr-un”element nucleu”,<<un purtător de semnificații>>, care, sustras voinței conștiente, este inconștient și nedirijabil; și secundar, dintr-o serie de asociații legate de el care provin parțial din dispoziția personală originară, parțial din trăirile condiționate de mediu ale individului.”

Complexele operează în mare măsură, dacă nu în totalitate, la nivel inconștient; cel puțin „componenta nucleară” care reunește ideile a fost reprimată. Ele au un efect semnificativ asupra atitudinilor și comportamentului nostru și sunt considerate a fi în centrul multora dintre impulsurile și conflictele noastre fundamentale. Cele mai importante dintre aceste complexe din psihiatria modernă sunt complexul de castrare, complexul de inferioritate și complexul Oedip.

Ce este și care sunt caracteristicile complexului Oedipian?

”Complexul oedipian apare în stadiul falic de dezvoltare (vârsta 3-6 ani) în care sursa libidoului (forța vitală) este concentrată în zonele erogene ale corpului copilului” (Freud, 1905).

Freud a propus pentru prima dată conceptul de complex Oedip în cartea sa din 1899 „Interpretarea viselor”, deși nu a început oficial să folosească termenul de complex Oedip până în 1910. Conceptul a devenit din ce în ce mai important pe măsură ce a continuat să-și dezvolte teoria dezvoltării psihosexuale. Freud a numit complexul după personajul din „Oedip Rex” al lui Sofocle care își ucide accidental tatăl și se căsătorește cu mama lui. În mitul grecesc, Oedip este abandonat la naștere și astfel nu știe cine sunt părinții săi. Abia după ce și-a ucis tatăl și s-a căsătorit cu mama sa, află adevărata lor identitate.

Complexul Oedip, cunoscut și sub numele de complexul Oedipian, descrie sentimentele de dorință ale unui copil față de părintele de sex opus și gelozia și furia față de părintele de același sex. Conceptul a fost introdus pentru prima dată de Sigmund Freud în teoria sa despre etapele psihosexuale ale dezvoltării.

În termeni simpli, un băiat simte că trebuie să concureze cu tatăl său pentru stăpânirea mamei sale, în timp ce o fată simte că trebuie să concureze cu mama ei pentru afecțiunile tatălui ei. Potrivit lui Freud, copiii își văd părinții de același sex ca pe rivali pentru atenția și afecțiunea părintelui de sex opus. La băiat, complexul Oedip sau mai corect, conflictul, apare deoarece acesta dezvoltă dorințe sexuale (plăcute) inconștiente pentru mama sa. Invidia și gelozia vizează tatăl, obiectul afecțiunii și al atenției, vizează mama. Aceste sentimente față de mamă și rivalitatea față de tată duc la fantezii de a scăpa de tatăl său și de a-i lua locul în raport cu mama.

Tatăl devine mai degrabă un model de urmat decât un rival. Prin această identificare cu agresorul, băieții își dobândesc supraeul și rolul sexual masculin. Băiatul își substituie dorința pentru mama sa cu dorința pentru alte femei.

Etapa analogă pentru fete este cunoscută sub numele de complexul Electra în care fetele simt dorință pentru tații lor și gelozie față de mamele lor. Termenul de complex Electra a fost introdus de Carl Jung pentru a descrie modul în care acest complex se manifestă la fete. Freud, totuși, credea că termenul de complex Oedip se referea atât la băieți, cât și la fete, deși credea că fiecare sex îl experimentează diferit.

Care sunt implicațiile acestui complex? Care sunt părerile specialiștilor în domeniu?

Freud credea că complexul lui Oedip este „fenomenul central al perioadei sexuale a copilăriei timpurii”… Dar există puține dovezi care să susțină afirmația sa cu privire la diferențele de sex.”De exemplu, măsurată prin capacitatea copiilor de a rezista tentației, fetele, dacă se urmărește acest aspect, sunt mai puternice decât băieții” (Hoffman, 1975).

Freud a presupus că acest complex al lui Oedip este un fenomen universal, dar studiul lui Malinowski (1929) despre locuitorii insulelor Trobriand a arătat că acolo unde tatăl este iubitul mamei, dar nu disciplinarul fiului (adică o societate avunculară), relația tată-fiu era foarte bună.  Se pare că Freud a subliniat prea mult rolul geloziei sexuale. Dar acesta este încă doar un studiu și mai multe societăți, atât occidentale, cât și avunculare, ar trebui examinate astfel încât să se ajungă la acest rezultat ca fiind unul definitoriu.

De asemenea, alți teoreticieni psihodinamici, cum ar fi Erikson (1950), credeau că Freud a exagerat influența instinctelor, în special a instinctului sexual, în relatarea sa despre dezvoltarea personalității. Erikson a încercat să corecteze acest lucru prin descrierea etapelor dezvoltării psihosociale, reflectând influența factorilor sociali, culturali și istorici, dar fără a nega rolul biologiei.

O altă critică majoră la adresa teoriei oedipale a lui Freud este că aceasta se bazează aproape în întregime pe cazul lui Micul Hans (1909). De fapt, teoria oedipală a lui Freud fusese deja propusă în 1905, iar Micul Hans a fost prezentat pur și simplu ca un „mic Oedip”. Având în vedere că acesta a fost singurul copil pacient despre care Freud a raportat și că orice teorie a dezvoltării trebuie să implice studiul copiilor, Micul Hans este un studiu de caz extrem de important. Dar a fost extrem de părtinitoare, tatăl lui Hans (un susținător al teoriilor lui Freud) făcând cea mai mare parte a psihanalizei, iar Freud pur și simplu văzându-l pe Hans ca cel care confirmă teoria lui oedipală.

Atât Bowlby (1973), cât și Erikson (1963) văd relațiile timpurii ca prototipuri ale relațiilor ulterioare. Credința în impactul experienței timpurii este o moștenire de durată a teoriei dezvoltării lui Freud.

Cum funcționează complexul Oedip?

În teoria psihanalitică, complexul Oedip se referă la dorința copilului de a se implica sexual cu părintele de sex opus, în special atenția băiatului pentru mama sa. Această dorință este ținută departe de conștientizare prin represiune, dar Freud credea că încă mai are o influență asupra comportamentului unui copil și joacă un rol în dezvoltare.

În teoria lui Freud, copiii progresează printr-o serie de etape de dezvoltare psihosexuală. În fiecare etapă, subconștientul este centrat pe plăcerea legată de o anumită regiune a corpului. Aceste etape sunt:

• Stadiul oral: de la naștere până la 18 luni

• Stadiul anal: de la 18 luni la trei ani

• Stadiul falic: de la trei până la cinci ani

• Latență: de la 5 la 12 ani

• Genitale: de la vârsta de 12 până la vârsta adultă

Freud a sugerat că complexul Oedip a jucat un rol important în stadiul falic al dezvoltării psihosexuale. El credea, de asemenea, că finalizarea cu succes a acestei etape implică identificarea cu părintele de același sex, ceea ce în cele din urmă ar duce la dezvoltarea unei identități sexuale mature. În această etapă de dezvoltare, Freud a sugerat că cel mic dezvoltă o atracție sexuală față de părintele său de sex opus și ostilitate față de părintele de același sex. Potrivit lui Freud, băiatul dorește să-și posede mama și să-și înlocuiască tatăl, pe care copilul îl consideră un rival pentru afecțiunile mamei.

Complexul oedipian apare în stadiul falic al dezvoltării psihosexuale între trei și cinci ani. Stadiul falic servește ca punct important în formarea identității sexuale.

Semne ale complexului Oedip

Freud credea că toți copiii trec prin acest proces ca o parte normală a dezvoltării. Unele semne că un copil se confruntă cu complexul Oedip includ:

  • A devenit prea atașat de un părinte
  • Fixare asupra unui singur părinte
  • Ostilitate față de celălalt părinte
  • Gelozia în raport cu un anumit părinte
  • Posesivitate asupra unui părinte

Freud a sugerat că există o serie de comportamente în care se angajează copiii, aceste comportamente fiind de fapt un rezultat al acestui complex. Exemple de comportamente pe care un copil le poate manifesta:

  • Acționează furios sau ostil față de părintele ”rival”
  • Devine furios sau gelos atunci când părintele ”rival” arată afecțiune față de părintele dorit
  • Indică constant că dorește să se căsătorească cu părintele dorit
  • Încearcă constant să atragă atenția părintelui dorit

Este important de menționat că nu orice conflict care apare între un copil și un părinte este cauzat de complexul Oedip!

De cele mai multe ori aceste persoane vor căuta parteneri de viaţă care să semene cât mai mult cu părintele de sex opus, căutând să inducă sau să caute gesturi sau mici detalii prin care să le semene. Complexul Oedip la adulți reprezintă un factor limitativ în stabilirea relațiilor interpersonale cu o tendință ridicată de a avea conflicte intense de cuplu, toleranță scăzută la frustrare, admirație disproporționată pentru mamă, caută să stabilească relații cu oameni mult mai în vârstă etc.

Cum se rezolvă complexul Oedip?

În fiecare etapă din teoria dezvoltării psihosexuale a lui Freud, copiii se confruntă cu un conflict de dezvoltare care trebuie rezolvat pentru a forma o personalitate adultă sănătoasă. Pentru a se dezvolta într-un adult de succes, cu o identitate sănătoasă, copilul trebuie să se identifice cu părintele de același sex pentru a rezolva conflictul stadiului falic.

Teoria dezvoltării psihosexuale a lui Freud afirmă că, dacă un complex oedipian nu este rezolvat cu succes, poate afecta capacitatea copilului mic de a trece la următoarea fază de dezvoltare. Mai mult, Freud credea că băieții pot dezvolta o fixare nesănătoasă, devenind „fixați de mamă” sau, pentru fetele cu un complex Electra, „fixați de tată”. Conform teoriei freudiene, complexele Oedip nerezolvate în copilărie le pot îngreuna ca acești copii să aibă relații romantice sănătoase ca adulți.

Teoria sugerează că abilitatea de a se împrieteni cu membri de același sex poate fi, de asemenea, afectată, deoarece acești indivizi pot vedea alți bărbați sau alte femei ca o competiție pentru pereche. 

Freud credea că bărbații cu un complex Oedip ar prezenta un comportament hiper-agresiv, mai ales dacă percep un alt bărbat care le invadează prietena sau soția. 

Pentru femeile cu un complex Electra, el s-a gândit că pot folosi sexul ca un substitut pentru o relație de dragoste, în încercarea de a recăpăta afecțiunea pe care subconștient simt că nu au primit-o de la tatăl lor.

Ce putem face pentru a-i ajuta pe cei mici să integreze cu bine conflictul care apare în cazul complexului Oedip?

  • Mama (sau părintele de sex opus) trebuie să înceapă să fie mai prudentă în ceea ce priveşte intimitatea sa. Este de preferat să nu mai existe momente în care copilul să îi vadă goliciunea sau să o surprindă în momente intime. 
  • Părinții trebuie să înceapă să stabilească limite foarte clare în ceea ce priveşte locul copilului în familie, din punct de vedere sexual şi nu numai. Indiferent de dinamica impusă, nu înseamnă că trebuie să avem reacţii exagerate față de anumite aspecte, reacții care pot să creeze ruşine sau vinovăţie. Este important să ştim că, în funcţie de gravitatea ruşinii sau vinovăţiei manifestate, copilul poate dezvolta ulterior în viață afecţiuni grave dintre cele mai diverse, precum disfuncţii sexuale sau obezitate morbidă. 
  • Părinții nu trebuie să aibă în raport cu copiii comportamente cu tentă sexuală. De la un pupic pe buzele copilului până la abuzul sexual este o linie foarte fină din punct de vedere psihologic.
  • Trebuie să fim foarte răbdători și consecvenți în ceea ce le transmitem copiilor și modul în care le explicăm dinamica relației de cuplu dintre părinți. Mami şi tati au o altfel de relaţie de iubire. Ei sunt deja căsătoriţi unul cu celălalt și doar tati o sărută pe mami pe buze. Atunci când va veni momentul potrivit, cel mic va întâlni o fată cu care va forma un cuplu. Apoi, dacă își vor dori, o să devină şi ei părinţi.
  • Psihanaliza este un tip de terapie care se concentrează pe rezolvarea conflictelor din copilărie. Psihanaliștii care subscriu la teoria freudiană se pot concentra pe terapia care ajută copilul să se identifice mai mult cu părintele de același sex. 
  • Terapia de familie poate fi, de asemenea, utilă în multe situații. Scopul este ca cel mic să integreze într-un mod pozitiv conflictele și să dezvolte o identitate sexuală sănătoasă.

Referințe:

”Complex, arhetip, simbol”, de Jolande Jacobi

”Fiicele tatălui, fii mamei”, de Verena Kast

”Psihanaliza copilului”, de Melanie Klein

Share on facebook
Facebook
Share on linkedin
LinkedIn
Share on pinterest
Pinterest
Share on email
Email
Share on whatsapp
WhatsApp

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te invităm să descoperi și alte articole pregătite de către specialiștii noștri