Suntem tot mai des înconjurați de tot felul de termene care ajung, din păcate, să aibă nimic mai mult decât un impact clișeic asupra noastră, în sensul în care nu li se mai acordă importanța care ar merita având în vedere impactul vizibil și devastator pe care îl pot avea asupra stării noastre de bine.
A vorbi despre oboseală cronică, stres continuu, burnout-ul a devenit precum un program dintr-o scenă de teatru în care fiecare dintre noi are un rol clar și asumat, dar în raport cu care nu pare că ne mai identificăm. Atunci când se vorbește despre burnout, parcă și energia din jur începe să se relaxeze, să se disipeze și asta pentru că nu mai cântărește greu. Suntem saturați de acest termen și de folosirea lui… Dar din păcate, realitatea din spatele lui nu stă să se schimbe, ci din contră… Pe zi ce trece, în jurul nostru, mișună oameni care-și duc trupul cuprins de o oboseală cronică, iar mintea le este tot mai încețoșată și incapabilă de a-i scoate din mlaștina existențială în care se adâncesc.
Psihologul german Herbert Freudenberger vorbește pentru prima dată în anul 1970 despre burnout. Acest termen este descris ca fiind ”un stres intens resimțit pe o perioadă lungă de timp și care, inevitabil, va conduce către severe epuizări fizice, mentale, emoționale”. De aici, se înțelege clar faptul că această ”degradare” în care se află persoanele care suferă de burnout, acaparează orice sector al vieții. Denumirea acestei tulburări vine din termenul din limba engleză care în traducere înseamnă ”complet ars”. Cam acesta se pare că este felul în care declară că se simt cei care suferă de burnout.
Cu toții ne dorim să fim performanți sau să excelăm în anumite sectoare ale vieții noastre pentru că ne identificăm cu acel rol și acea recunoaștere. Adesea sunt văzuți precum niște eroi oamenii care iau inițiativa, care văd întotdeauna și fără excepție atât imaginea de ansamblu, cât și detaliile, cei care colaborează cu alții și care își varsă inima și sufletul în munca lor. Dar studiile ne pun față în față cu un adevăr nefericit și anume că acei performanți sunt cei mai susceptibili de a experimenta burnout-ul. A fi mereu în alertă, a fi mereu în echilibru cu noi înșine și cu lumea din afara noastră, a fi mereu disponibili, capabili de a intra în acțiune, chiar și atunci când mediul în care ne aflăm este unul demotivant sau iluzoriu, este un ideal care ajunge să ne strivească cu imensa sa ”greutate”.
Chiar lucrurile care fac ca performanții înalți să fie eficienți—standardele lor înalte, investițiile emoționale, responsabilitățile suplimentare și reticența de a cere ajutor sunt aceleași care le pot conduce direct în epuizare. De exemplu, cel mai adesea, scenariile de burnout nu numai că rănesc cei mai buni angajați, ci ajung să afecteze întreaga afacere. Asta se întâmplă pentru că angajații epuizați și copleșiți (în timp) sunt mai puțin productivi, mai puțin inovatori și mai predispuși să plece sau să trăiască un puternic dezechilibru emoțional sau al sănătății care îi va forța să facă schimbări substanțiale în viața lor.
Nevoia de a fi mereu în acțiune nu este ceva de sine stătător. Cel mai adesea, cei dintre noi care avem standarde foarte înalte, inconștient încercăm să menținem o opinie greșită în raport cu cine suntem noi ca persoane și de ce merităm sau nu aprecierea celor din jur.
Pentru a înțelege modul în care funcționăm și care este nevoia din spatele comportamentului nostru, este important să facem anumite lucruri.
Să ne întrebăm de ce
Contribuția este o nevoie umană puternică—și știința arată din ce în ce mai mult că este legată de starea de fericire pe care o percepem. Tu toate astea, atunci când ne simțim copleșiți și nu mai putem contribui, instinctul este să ne retragem, iar corpul va încerca întotdeauna să ne facă atenți asupra acestui aspect.
În orice facem, este important să ne valorificăm abilitățile
Oamenii sunt mai fericiți și mai împliniți atunci când lucrează la ceea ce sunt cei mai buni și cu siguranță, fiecare dintre noi simte acest lucru.
Prioritizarea sănătății și a limitelor
A reuși să facem asta pare un scop în sine pentru fiecare dintre noi, dar de cele mai multe ori, acțiunile nu îl susțin. A pune limite este ceva ce învățăm toată viața. Atunci când se vorbește despre acest lucru, este important să înțelegem că limitele le punem în raport cu cei din jur, dar și în raport cu propria persoană pentru că noi suntem singurii responsabili de modul în care alegem să facem lucrurile, cum le prioritizăm, ce anume ne aduce sens sau nu etc.
Trupurile și mințile noastre nu funcționează independent. Niciodată. De exemplu, neglijarea sănătății fizice și mentale afectează capacitatea de a gândi creativ, de a rezolva probleme și de a comunica eficient. Salesforce a introdus „zilele de sănătate mintală” și a încurajat liderii să modeleze comportamentul timpului liber. Acesta ar fi unul din motivele pentru se situează în mod constant printre cele mai bune locuri de muncă și a menținut niveluri ridicate de productivitate chiar și în timpul creșterii rapide. Google, de asemenea, încurajează angajații să petreacă 20% din timpul lor pe proiecte de pasiune, astfel încât să se simtă împuterniciți și să investească în munca lor. Ca urmare, Google continuă să se situeze printre angajatorii de top din întreaga lume, atrăgând și păstrând talente de top și conducând succesul său.
Burnout-ul este o problemă majoră cu care se confruntă liderii și companiile din întreaga lume. Ei anticipează problemele înainte de a apărea. Ei intervin înainte de a fi întrebați. Remediază ceea ce alții trec cu vederea. Ei poartă și se lasă purtați de curenți emoționali în întâlniri și îi stabilizează în liniște. Și pentru că o fac bine, se creează foarte repede o așteptare. Nimeni nu le dă în mod oficial o responsabilitate suplimentară. Se acumulează treptat — încet și invizibil. A fi de încredere, a fi capabili devine parte din identitatea lor. Iar costul invizibil al fiabilității este că în timp nimeni nu mai verifică cu ei dacă mai au capacitatea de a susține imaginea pe care și-au creat-o.
Burnout-ul în performanțe înalte nu este rezolvat prin a face și mai mult și mai greu sau prin evadarea totală, ci necesită mai degrabă o recalibrare.
Redefinirea a ceea ce este suficient
Mulți dintre noi am crescut fiind lăudați pentru excelență. În timp, excelența devine o bază. Destul nu este mediocritatea, ci alinierea propriei persoane și a propriilor capacități la realitatea din jur. A învăța să ne oprim este profund inconfortabil la început. Mai ales dacă identitatea noastră a fost construită pe depășire. Dar eliberarea este esențială!
Crearea pauzelor de recuperare care nu sunt negociabile
Recuperarea nu poate depinde de nimic din jurul nostru. Recuperarea trebuie să fie tratată precum un angajament față de propria persoană. Fie că este vorba de un timp în natură, de o seară fără dispozitive, de o ieșire cu cineva drag, de a sta pur și simplu, nimic din toate astea nu trebuie să fie negociabil. Când performanțele ridicate încep să respecte recuperarea care se impune, claritatea lor se îmbunătățește, iritabilitatea noastră se reduce și oboseala deciziei se atenuează.
Chestionarea valorilor de succes moștenite
Uneori, burnout-ul nu este despre volumul de muncă, ci despre modul în care ne sunt etichetate comportamentele de către cei din jur. Este important să găsim răspunsuri sincere la întrebări precum: A cui definiție a succesului încă o mai urmăresc? De cine este vorba în tot acest proces al succesului? Este vorba de familia mea? Despre o versiune mai tânără a mea care a echivalat realizarea cu siguranța materială și/sau emoțională? Când începem să punem la îndoială aceste valori și ceea ce realmente ne determină în luarea de decizii, ceva se schimbă radical în interiorul nostru. Începem să construim acea viață care se potrivește cu cine suntem acum, nu cu imaginea despre sine cu care eram obișnuiți și față de care încercam să rămânem fideli.
Referințe
Freudenberger, H. J. (1974). Staff Burn-Out. Journal of Social Issues
Maslach, C., Schaufeli, W. B., & Leiter, M. P. (2001). Job Burnout. Annual Review of Psychology
World Health Organization. (2019). Burn-out an “occupational phenomenon”: International Classification of Diseases
Maslach, C., & Leiter, M. P. (2016). Understanding the burnout experience: recent research and its implications for psychiatry
