Cum dezvoltăm armonios creierul copilului prin joacă și terapie (terapia ocupaționala, senzorială, floortime etc) și impactul lor neurologic?
Dezvoltarea creierului este un aspect fascinant și esențial al procesului de creștere și individuare a copilului. La naștere, un creier de copil este precum un spațiu vid. Este precum o lucrare de mare măreție în curs de desfășurare care are nevoie de multe premise pentru a ajunge la o formă cât se poate de rezistență și susținătoare a vieții. Copilul se dezvoltă pe măsură ce experimentează lumea prin văz, auz, gust, atingere și miros. Întâlnirile naturale, simple și iubitoare cu adulții care apar pe tot parcursul zilei, cum ar fi un îngrijitor care cântă, zâmbește, vorbește și își leagănă copilul ssu îl face să râdă, sunt esențiale pentru acest proces. Toate aceste întâlniri cu lumea exterioară afectează dezvoltarea emoțională a copiilor și modelează modul în care creierul lor devine conectat și cum va funcționa ulterior.
Experiențele bebelușilor au efecte de lungă durată asupra capacității lor de a învăța și de a-și regla emoțiile. Atunci când există o lipsă de oportunități adecvate de predare și învățare în mediul de viață al copiilor, dezvoltarea creierului poate fi afectată. În schimb, atunci când putem oferi oportunități ample de învățare, putem facilita dezvoltarea creierului.
Învățarea este despre conexiune. Un copil se naste cu mai mult de 85 de miliarde de neuroni în creier, celula nervoasă majoră a creierului. Neuronii transmit informații între ei prin semnale chimice și electrice prin sinapse, formând astfel rețele neuronale, o serie de neuroni interconectați. Neuronii și sinapsele cresc exponențial în primii ani de viață, chiar înainte ca un copil să poată merge și vorbi. Între naștere și vârsta de aproximativ 3 ani, numărul sinapselor din creier crește de la aproximativ 2.500 la 15.000 pe neuron.
Pe măsură ce un copil experimentează ceva sau învață ceva pentru prima dată, se face o conexiune neuronală puternică. Dacă această experiență se repetă, conexiunea se reactivează și se întărește. Dacă experiența nu este repetată, conexiunile sunt eliminate. În acest fel, creierul ”curăță” ceea ce nu este necesar și consolidează conexiunile care sunt necesare. În timpul copilăriei și în primii ani ai copilăriei, există o pierdere semnificativă a căilor neuronale deoarece creierul începe să ”taie” ceea ce nu crede că va trebui să funcționeze. Până când copilul ajunge la maturitate, numărul de conexiuni sinaptice este redus la jumătate. Prin urmare, cu cât copilul experimentează mai devreme o gamă largă de contexte de învățare, cu atât mai puternice sunt acele comportamente și abilități securizate în creier. De exemplu, copiii cu întârzieri de dezvoltare experimentează adesea conectarea neuronilor într-o manieră care este “neajutătoare”, determinându-i pe aceștia să se lupte cu comunicarea, abilitățile sociale și alte activități. Din punct de vedere tehnic, învățarea nu poate fi ”desfăcută„ în creier, dar cu stimulare, creierul are capacitatea de a reprocesa noi căi și de a construi circuite care sunt utile și funcționale.
Intervenția este cea mai bună în timpul copilăriei timpurii, când există cu 50% mai multe conexiuni între neuroni decât există în creierul adult. Cercetările arată că primii câțiva ani de viață a unui copil sunt critici pentru dezvoltarea creierului. În acest timp, creierul este deosebit de receptiv la noi experiențe și stimuli. Dacă un copil primește o intervenție timpurie în această perioadă critică, creierul său este mai bine echipat pentru a se adapta la multitudinea de context de viață la care va începe să fie expus. Educația timpurie (ECE) oferă o oportunitate unică pentru dezvoltarea creierului. În acești ani, creierul unui copil este incredibil de receptiv la noi informații, experiențe și stimuli, formând noi căi neuronale cu fiecare interacțiune. Perioada timpurie a copilăriei este adesea numită fereastra “de oportunitate”, deoarece capacitatea de a învăța și de a crește este la vârf, datorită naturii dinamice a conexiunilor sinaptice.
Cercetările arată că experiențele pe care copiii le au în primii ani de viață au un impact semnificativ asupra structurii și funcției creierului, influențând modul în care se dezvoltă cunoașterea în timp. ECE oferă un mediu de îngrijire și stimulare în care creierul poate prospera, punând bazele învățării pe tot parcursul vieții și creșterii cognitive. Implicarea în diverse activități întărește conexiunile existente între neuroni și încurajează dezvoltarea altora noi, permițând copiilor să construiască un cadru cognitiv robust. Prin înțelegerea importanței neuroplasticității și a impactului acesteia asupra învățării, educatorii și îngrijitorii, dar și noi ca părinți putem crea experiențe îmbogățite care susțin dezvoltarea sănătoasă a creierului, încurajându-ne copiii să-și atingă potențial.
Joc, joacă, terapie și influența lor asupra creierului uman
Jean Piaget (1962) a fost primul psiholog care a făcut un studiu sistematic asupra dezvoltării cognitive a copiilor. Teoria dezvoltării cognitive a lui Piaget considera jocul ca fiind parte integrantă a dezvoltării inteligenței la copii. Teoria sa despre joc susține că pe măsură ce copilul se maturizează, mediul și jocul lor ar trebui să încurajeze dezvoltarea cognitivă și lingvistică. ”În joc, un copil este întotdeauna peste vârsta medie, peste comportamentul său zilnic, în joc, fiecare copil este ca și cum ar fi cu un cap mai înalt decât el însuși.” (Lev Vygotsky, 1978)
Părinții și îngrijitorii sunt cei în măsură să contribuie la stimularea creșterii copiilor prin conștientizarea etapelor de dezvoltare, aplicabile pentru diferite grupe de vârstă, de la sugari până la adolescenți. Aceste vârste variază de la bebeluși și copii mici, până la preșcolari, copii și adolescenți. Înțelegerea etapelor care marchează progresul tipic este importantă atunci când vine vorba de furnizarea de sprijin în ceea ce privește dezvoltarea fizică, precum și mentală, în fiecare dintre aceste faze.
Orice tip de activitate care are la bază jocul, joaca și interacțiunea directă cu copiii are întotdeauna beneficii evidente și extraordinare asupra dezvoltării lor, pe toate planurile. Indiferent că vorbim despre terapia ocupațională, senzorială, floortime sau tot felul de cadre dinamice care au la bază interacțiunea și jocul trebuie să rămânem conștienți de impactul lor neurologic.
Care sunt aspectele pe care trebuie să le avem în vedere de fiecare dată când încercăm să conștientizăm importanța modului în care noi ne implicăm acasă împreună cu copiii noștri în tot felul de activități?
- Orice abilitate pe care o avem este ceva de care este extrem de important să ne folosim, altfel o ”pierdem”: copiii care nu folosesc și nu practică în mod regulat o abilitate pe care și-au însușit-o, o pot pierde, iar funcția creierului dedicată acelei abilități ajunge să devină inactivă
- Orice tip de activitate de joc ajută la dezvoltarea de abilități: indiferent că vorbim despre jocuri de rol, joc de construcție, jocuri care se referă la partea motrică etc, este important să implementăm constanță în activitatea noastră pentru a reuși să îmbunătățim constant funcțiile care se dezvoltă prin acele cadre de învățare
- Specificitate: practica fiecărei abilități trebuie să fie foarte specifică pentru a induce plasticitatea. De exemplu, pentru a învăța să scrie, copilul trebuie să învețe să își folosească toate degetele, să facă jocuri de motricitate fină, să testeze texturi de materiale, să construiască blocuri din diferite cuburi, să folosească plastilina, să facă puzzle-uri cu piese mici. Orice abilităte ”mare” este construită din mai multe abilități specifice.
- În orice ce facem, repetiția este esențială: este necesară o repetare suficientă pentru a induce plasticitatea, rafinarea abilității și a memoriei pentru modul de realizare a abilității.
- Intensitatea contează, de asemenea: frecvența cu care se practică anumite abilități trebuie să aibă loc în mod regulat pentru a induce plasticitatea. Frecvența abilităților practicate este foarte importantă pentru sugari, care obosesc cu ușurință.
- Timpul contează: diferite forme de plasticitate apar în diferite etape ale învățării și de aceea este foarte important ca noi ca părinți să rămânem mereu conectați la modul în care se dezvoltă copiii noștri. Dacă într-o anumită perioadă a vieții este important să punem accent pe partea de motricitate fină și/sau grosieră, alteori este important să insistăm mai mult în zona de activități care ajută la dezvoltarea de abilități sociale (precum jocuri de rol, jocuri cu păpuși sau marionete etc).
- Motivația contează: atât la adulți, cât și la copii motivația este extrem de importantă atunci când vorbim despre a face sau nu anumite lucruri. Sarcinile trebuie să fie joviale, să prezinte interes pentru copil, să fie transpuse într-o manieră jucăușă și să le stârnească interesul. Atunci când aceștia sunt motivați să intre într-o anumită intereacțiune, modul în care sunt receptivi și atenți la ceea ce se fac are un impact semnificativ asupra abilităților pe care și le definesc
- Vârsta contează: un creier mai tânăr este mai ”plastic” decât unul mai bătrân așa că atunci când vorbim despre copii este important să înțelegem că modul în care noi le structurăm activitatea și modul în care ne ajucăm cu ei și modul în care îi implicăm în tot felul de activități de formare a abilităților ajută într-un procentaj extraordinar de mare la formarea personalității lor viitoare.
- Transferul abilităților este esențial: acest proces se realizează prin expunerea copilului la diverse contexte de viață; dacă la început realizăm jocuri de rol cu modul în care se vorbește la masă sau cum mergem într-un supermarket ca să cumpărăm lapte și ouă, apoi trebuie să lărgim sfera de învățare și să urmărim ca în orice context social în care ne aflăm (pe cât se poate, desigur) să ne implicăm copiii pentru a-i ajuta la transferul acelor abilități care au fost dezvoltate prin joc, acasă. Practicarea abilităților ar trebui să aibă loc în mai multe medii, astfel încât copilul să poată învăța să execute sarcina fără a fi prezent sau cu cerințe concurente.
- Dualitate există în orice ne înconjoară. Și atunci când vorbim despre plasticitate trebuie să înțelegem că există și un revers și asta înseamnă cu un comportament nepotrivit are nevoie de o perioadă de timp până se destructurează pentru ca în locul lui să se contureze ceva sănătos.
Specialiștii din domeniu ne recomandă să începem cu o singură sarcină simplă și să o practicăm de cel puțin 10 ori pe zi. Să măsurăm cât timp este nevoie pentru ca comportamentul copilului să se schimbe. Acest lucru ne va ajuta să determinăm rata de învățare a propriilor copii.
Cercetările neuroștiințifice ne arată că neuronii, blocurile de construcție ale creierului, formează în mod continuu noi căi neuronale pe măsură ce copiii se angajează în acțiuni în mediul lor înconjurător. Implicarea copiilor în interacțiuni diverse și semnificative este esențială pentru maximizarea neuroplasticității în acești ani de formare. De la învățarea bazată pe joc până la expunerea la diferite limbi și experiențe senzoriale, fiecare interacțiune întărește diferite părți ale creierului, inclusiv cele responsabile de memorie, atenție și reglarea emoțională.
Referințe:
https://joclapsiholog.ro/index.php/magazin/
”Puterea jocului”, de Dr. Tina Payne Bryson și Georgie Wisen-Vincent
”Cum îi ajutăm pe copii să facă față traumelor”, de Dr. Peter A. Levine și Maggie Kline
