5 pași simpli prin care să faci trai bun cu adolescența, în calitate de părinte, fără a-i încălca adolescentului libertatea

pexels-photo-5638605
Conținut articol

”Acum știu. Sunt și eu ca toți ceilalți: adolescent sentimental și visător. Zadarnic încerc să mă ascund. Sunt sentimental. Sunt ridicol” (Romanul adolescentului miop, de Mircea Eliade)… Da, acest citat din superbul roman descrie într-un mod inocent și melancolic modul în care este percepută adolescența chiar de către ei, adolescenții. Chiar dacă am încerca să îi dăm o altă definiție, nu am putea suprinde cu atâta delicatețe, propria-i esență. Rebelă, independentă, liberă, excentrică, schimbătoare și plină de experiențe noi – adolescența poate fi o etapă complicată mai ales pentru părinți.

Adolescența este reprezentată de perioada de tranziție de la a fi copil la a ajunge adult. Adolescența mai este privită și ca acea perioadă de timp (mai mare sau mai mică) în care au loc schimbări definitorii de natură biologică, hormonală, fizică, psiho-emoțională la proprii noștri copii. Aceste schimbări care aduc agitație, emoții amestecate, conflicte (în relația pe care o au cu noi, dar și în raport cu propria persoană), vor scădea ca și impact atunci când adolescentul/tânărul va ajunge la vârsta adultă și va dobândi un rol stabil și independent în societate. În partea a doua a vieții, cea adultă, au loc cele mai importante modificări în structura creierului.

Dacă este să facem o mica incursiune în neuroștiință, aflăm faptul că în timpul adolescenței partea creierului care suferă schimbările cele mai dramatice este cortexul prefrontal. Aceasta este una dintre zonele cele mai interesante ale creierului. Uneori numit și directorul executiv, cortexul prefrontal este acea parte din creier care ajunge la maturitate cel mai târziu. Această parte din creier este proporțional mai mare la oameni decât la alte specii și este implicată într-o gamă largă de funcții cognitive de nivel înalt, de la luarea de decizii, planificarea pentru ziua următoare, săptămâna viitoare sau anul viitor și până la inhibarea comportamentului inacceptabil, nepoliticos sau prostesc. În altă ordine de idei, el ajută la structurarea valorilor (sociale, morale etc). O altă funcție extrem de important este cea de catalizator atunci când vine vorba de interacțiunile sociale, în modul în care îi percepem și îi înțelegem pe cei din jur și mai ales, în conștiința de sine. Studiile ne arată că o primă intensificare a cortexului prefrontal se produce în etapa de adolescență timpurie (8-11 ani), dar se spune că procesul de pruning (moartea unui număr foarte mare de sinapse care nu au fost folosite până în momentul respectiv) începe abia după vârsta de 10-11 ani și durează până la vârsta de adult tânăr. Procesul descris anterior face ca la această vârstă creierul să aibă (temporar) conexiuni mai slabe între diverse zone. Experiențele noi au funcția de a stimula o mai bună conectivitate la nivelul creierului și formarea unor noi rețele neuronale, iar conexiunile care nu sunt folosite, se pierd.

Chiar dacă avem în vedere informațiile pertinente și de mare importanță pe care ni le oferă astăzi neuroștiința, și responsabilitatea noastră ca părinți de adolescenți joacă un rol important în modul în care reușim să îi înțelegem și să le oferim suport.

Este bine cunoscut faptul că adolescenții își exprimă emoțiile într-o manieră explozivă sau la polul opus, prin evitare. Prin majoritatea acțiunilor, ei încearcă să atragă atenția. Din păcate, de cele mai multe ori modul în care noi ca adulți, încercăm să le oferim ajutor nu este de fapt ceea ce au ei nevoie. Pentru că nu, ei nu au nevoie de reproșuri, de atitudini agresive, de pedepse, de șantaj emoțional, de izolare… Ei au nevoie de o minte echilibrată, de afecțiune, de suport (sub orice formă vine acesta) și mai mult decât atât, au nevoie să nu ne uităm la ei ca la niște ființe scăpate de sub control și a căror acțiuni nu mai au nicio logică. Da, este posibil ca acesta să fie sentimentul care ne încearcă în fața exuberanței lor și a modului în care, de exemplu, adolescenții sunt capabili să își asume riscuri. Nu trebuie să ne învinovățim pentru ceea ce simțim, ci să încercăm să ducem această perioadă alături de adolescentul nostru într-o manieră autentică și fără a încerca să schimbăm într-un fel lucrurile pentru că nu vom reuși. Se spune că tocmai datorită transformărilor biochimice pe care le suferă creierul lor, adolescenții pot minți excelent și noi nu vom putea concura cu asta.

pexels photo 5638612

Noi, părinții de adolescenți, putem însă:

  • Să sprijinim adolescentul să își creeze propriul sistem de management al timpului, al identificării priorităților și al organizării sarcinilor de care este responsabil
  • Să îi oferim sarcini și instrucțiuni simple deoarece tot ceea ce este complex îl pune foarte ușor în contact cu stările de anxietate, cu nevoia de a avea un sens, de a da un sens etc.
  • Creierul adolescenților are nevoie de multă stimulare și de oportunități variate de a învăța. Activitățile pot să includă: teatru, fotografie, muzică, dans, sport și alte modalități sănătoase de petrecere a timpului liber.
  • Jocurile de rol sunt un puternic instrument de învățare și de înțelegere a modului în care vede lumea adolescentul din viața noastră. De asemenea, exercițiile de clarificare a valorilor și diferitele scenarii de luare a deciziilor îl pot ajuta în luarea acestora, în dezvoltarea asertivității, în stabilirea priorităților și în stabilirea de obiective.
  • Să stabilim întotdeauna reguli clare, precise și să vorbim cu încredere și deschidere despre așteptările pe care le avem de la comportametul lui.
  • Să fim un sprijin de încredere în înțelegerea emoțiilor pe care le trăiește și să îi oferim contexte în care să aibă oportunitatea să vorbească despre ceea ce simte cu încredere și fără teama de a fi neînțeles.
  • Să cream contexte în care adolescentul din viața noastră să învețe metode de management al stresului precum meditația, exercițiile de respirație, exercițiile fizice, conectarea cu natura, lectura.
  • Să nu folosim judecata sau atitudinea de superioritate în dialogul cu el; tot ceea ce vom reuși să facem este ca el să devină și mai răzvrătit sau mai închis în sine (depinde de caracteristicile personalității fiecăruia, de istoricul de familie, de contextul de viață în care se află etc.)

Printre părinți circulă o vorbă, destul de amunzată, cum că tantrumurile copiilor ne pregătesc de fapt pentru vârsta viitorului adolescent. Este posibil, da, să simțim aceeași neputință și disperare și să ne îngrijorăm în raport cu ceea ce va urma să se întâmple. Dar ca și în cazul copilului din mica copilărie, tot ceea este nevoie este să rămânem în contact autentic cu adolescentul/ din fața noastră și să nu îi spulberăm încrederea că, indiferent de orice, se poate întoarce oricând la și înspre noi.

Așa cum spunea poetul american John Anthony Ciardi, ”Nu trebuie să suferi pentru a fi poet; adolescența este suficientă pentru oricine”.

Referințe:

http://snpcar.ro/dezvoltarea-neuronala-in-adolescenta-o-munca-progresiva/

https://www.unicef.org/moldova/articole/cum-puteţi-ajuta-un-adolescent-să-depăşească-momentele-dificile

Vâltoarea minții, de Daniel Siegel

Share on facebook
Facebook
Share on linkedin
LinkedIn
Share on pinterest
Pinterest
Share on email
Email
Share on whatsapp
WhatsApp

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Te invităm să descoperi și alte articole pregătite de către specialiștii noștri