Relațiile cu cei din jur sunt precum un epicentru al vieții noastre emoționale. Ne raportăm constant la cei din jur și avem nevoie de cei din jur pentru ne defini ca persoane. Interacțiunile sociale au o puternică componentă emoțională. Termenul empatie a fost introdus pentru prima dată în 1909 de către psihologul Edward B. Titchener ca o traducere a termenului german Einfühlung, adică “simțirea în”.
Empatia este esențială pentru relații sănătoase și pentru o comunicare constructivă și benefică. La urma urmei, este greu să știm cum să relaționăm cu ceilalți dacă nu le putem înțelege sentimentele.
Empatia este abilitatea de a înțelege emoțional ceea ce simt ceilalți oameni, de a vedea lucrurile din punctul lor de vedere și de a ne imagina a fi în locul lor. În esență, este să ne punem în poziția altcuiva și să simțim ceea ce simte acel cineva.
Empatia ne permite să simulăm intern stările mentale, afective și cognitive ale altora. Studiile neurobiologice sugerează că empatia este un fenomen complex, care poate fi descris folosind un model care include două moduri de procesare: de jos în sus și de sus în jos. ”Procesarea neuronală de jos în sus se realizează prin intermediul sistemelor de reprezentare în oglindă care joacă un rol cheie în împărtășirea directă a stărilor emoționale ale altora. Procesarea de sus în jos, cunoscută sub numele de asumarea perspectivei cognitive sau teoria minții, în care sentimentele altora sunt pe deplin imaginate și înțelese, se bazează pe mecanisme de control și inhibiție. Dovezile disponibile indică faptul că răspunsurile empatice ale creierului sunt probabil influențate de mai mulți factori modulatori diferiți.”
Empatia și somatizarea sunt două procese psihologice interconectate, dar distincte. De multe ori, nivelul nostru de empatie poate influența felul în care resimțim și exprimăm stresul, anxietatea sau alte emoții intense. Dar unde tragem linia între a fi empatici și a somatiza excesiv?
Ce este empatia?
Empatia reprezintă capacitatea de a resimți și de a înțelege emoțiile celorlalți. Există trei tipuri principale de empatie:
- Empatia cognitivă – abilitatea de a înțelege perspectiva altuia, de a „păși în pantofii săi” și de a vedea lucrurile din punctul său de vedere.
- Empatia emoțională – capacitatea de a resimți emoțiile altcuiva, de a trăi indirect stările afective printr-un proces de oglindire emoțională.
- Empatia compasională – dorința de a ajuta persoana aflată în suferință, nu doar de a-i înțelege și resimți emoțiile, ci și de a lua măsuri pentru a o susține.
O empatie crescută ne ajută să construim relații mai solide și să avem o conexiune autentică cu cei din jur. Totuși, un exces de empatie poate duce la o stare de epuizare emoțională și la somatizare.
Cum se întâmplă somatizarea?
Sistemul nervos are două părți principale:
- sistemul simpatic
- sistemul parasimpatic
Aceste două sisteme acționează întotdeauna în echilibru. Sistemul nervos simpatic este ca o pedală de gaz într-o mașină – îi spune corpului nostru să ”meargă”. Sistemul nervos parasimpatic, pe de altă parte, este ca frânele dintr-o mașină – îi spune corpului să se calmeze. Răspunsul luptă-fugi-sau-îngheț este de fapt sistemul nervos simpatic care sună alarma.
Răspunsul corpului la luptă sau îngheț începe cu urechile, ochii și nasul. Creierul nostru ia în considerare informațiile primite și decide că există un pericol și ce anume trebuie să facă. Creierul trimite semnale către corp, folosind semnale electrice și chimice. Aceste semnale îi spun corpului să rămână alert și să fie gata să acționeze rapid. De exemplu, inima bate mai repede, mușchii se încordează, pupilele se dilată și stomacul încetinește digestia pentru a ne pregăti pentru acțiune. Toate aceste reacții fizice se întâmplă rapid și fără ca noi să percepm asta. Mai târziu, când pericolul a dispărut, sistemul parasimpatic intră și îi spune corpului să se calmeze.
Toate emoțiile au o parte fizică. De exemplu, ni se ”rupe” inima de durere atunci când suferim din dragoste și când suntem triști și respirăm mai alert și mai sacadat atunci când ne este frică. Soma este cuvântul grecesc pentru trup. Somatizarea este cuvântul pe care îl folosim pentru expresia fizică (sau corporală) a stresului și a emoțiilor prin conexiunea minte-corp. Cu toții somatizăm. De fapt, statisticile ne arată până la 12% din vizitele pe care le facem la medici sunt pentru simptome somatice. Simptomele somatice sunt reale. Fiecare dintre noi, fără excepție, experimentează somatizarea, dar pentru unii oameni, aceasta atinge un nivel mult prea înalt și atunci ajunge să interfereze cu activitățile de zi cu zi.
Studiile care utilizează stimularea magnetică transcraniană (TMS) , magnetoencefalografia (MEG) sau potențialele evocate somatosenzorial (SEP), ne arătă că, ”în timp ce empatizăm cu durerea altora, cortexul somatosenzorial (SI) și (SII) pot fi activate și în zone legate de căile de transmitere a semnalului durerii, ceea ce indică oglindirea directă a senzației de durere.“
Somatizarea are loc prin conexiunea corpului mental. Există câteva modalități prin care somatizarea poate începe. Se poate întâmpla de la sine. Emoțiile și stresul pot provoca simptome fizice. De exemplu, atunci când presiunea legată de responsabilitățile pe care le avem devine mult prea mare, corpul nostru ne poate transmite că nu mai face față și ne transmite acest semnal prin dureri intense de cap sau chiar stări de leșin.
Somatizarea poate face ca o afecțiune să fie mai puternică sau mai intensă. Emoțiile și stresul pot face ca simptomele unei afecțiuni medicale să fie mai puternice sau mai intense. De exemplu, sunt persoane diagnosticate cu colită ulcerativă, o boală inflamatorie intestinală. Ele au avut multe tratamente la spital și în prezent afecțiunea este bine ținută sub control. Cu toate astea, studiile ne arată că atunci când persoanele respective se confruntă cu anxietate sau stres, simptomele gastro-intestinale se agravează. În acest caz putem spune că diagnosticului de boală inflamatorie intestinală i-a fost adăugat și un element de somatizare.
Legătura dintre empatie și somatizare
Persoanele foarte empatice sunt mai predispuse la somatizare. Atunci când absorb emoțiile negative ale celor din jur, ele pot ajunge să resimtă aceste emoții la nivel fizic. Acest fenomen este frecvent în rândul profesioniștilor din domenii precum sănătatea mintală, educația, asistența socială sau îngrijirea medicală, unde interacțiunea cu persoane aflate în suferință este constantă.
În plus, persoanele care sunt hipersensibile la emoțiile celorlalți pot experimenta un nivel ridicat de stres, ceea ce declanșează reacții fiziologice similare cu cele asociate anxietății sau depresiei.
Când empatia ne conduce spre somatizare
Toată lumea experimentează conexiunea minte-corp tot timpul. Conexiunea minte-corp este comunicarea înainte și înapoi între creierul nostru și corpul nostru care implică măduva spinării și mesagerii electrici și chimici (cum ar fi neurotransmițătorii și hormonii). Acest sistem de comunicare este responsabil pentru preluarea informațiilor folosind corpul nostru (cum ar fi ochii, urechile, nasul și pielea), obținerea acestor informații către creierul nostru și apoi trimiterea de mesaje importante către toate părțile corpului pentru acțiune. Acest sistem este ceea ce face posibil ca creierul nostru să trimită semnale către corpurile noastre, cum ar fi mișcarea degetelor, realizarea faptului că ne este foame, protejarea propriei persoane în fața pericolului. Conexiunea minte-corp este automată și involuntară.
Așa cum menționam și anterior, răspunsul luptă-zbor sau îngheț este un exemplu excelent al conexiunii minte-corp. Când simțim că suntem în pericol, se declanșează un răspuns fizic foarte puternic.
Empatia promovează comportamentele de ajutorare. Nu numai că avem mai multe șanse să ne angajăm în comportamente utile atunci când simțim empatie față de alte persoane, dar și alți oameni sunt mai susceptibili să ne ajute atunci când experimentează empatie.
Cercetările susțin ideea că empatia este un factor cheie al comportamentului prosocial. Empatia ne ajută să observăm nevoile altor oameni, să înțelegem suferința lor și să ne inspire să le alinăm suferința.
Dacă ne întrebăm dacă suntem o persoană empatică, putem lua drept referință următoarele aspecte:
- Suntem buni în a asculta cu adevărat ceea ce au alții de spus, fără a judeca.
- Oamenii aleg adesea să ne vorbească deschis despre problemele lor.
- Luăm mereu în considerare modul în care se simt și alți oameni în raport cu anumite situații.
- Ne simțim adesea copleșiți de evenimentele tragice care au loc în jurul nostru.
- Încercăm să-i ajutăm pe cei care suferă.
- Suntem buni în a percepe când oamenii nu sunt sinceri.
- Uneori ne simțim drenați sau copleșiți emoțional în situațiile sociale.
- Ne este greu să stabilim limite clare în relațiile cu cei din jur.
Empatia poate veni în diferite forme, în funcție de situație. Unele dintre diferitele tipuri de empatie pe care le-am putea experimenta sunt:
Empatia afectivă care implică abilitatea de a înțelege emoțiile unei alte persoane și de a răspunde corespunzător. O astfel de înțelegere emoțională poate fi prezentă la cineva care se simte preocupat de bunăstarea unei alte persoane sau poate duce la sentimente de suferință personală.
Empatia somatică implică o reacție fizică ca răspuns la ceea ce experimentează altcineva. Oamenii experimentează uneori fizic ceea ce simte o altă persoană. Când vedem pe altcineva simțindu-se jenat, de exemplu, s-ar putea să începem să roșim sau să simțim un discomfort la nivel digestiv.
Empatia cognitivă implică capacitatea de a înțelege starea mentală a unei alte persoane și ce ar putea gândi ca răspuns la situație. Acest lucru este legat de ceea ce psihologii numesc teoria minții sau gândirea despre ceea ce gândesc alți oameni.
Pentru mulți dintre noi, a vedea o altă persoană în durere sau suferință și a răspunde cu indiferență sau chiar ostilitate absolută pare complet de neînțeles. Dar faptul că unii oameni răspund în acest fel demonstrează clar că empatia nu este neapărat un răspuns universal la suferința altora. Empatia se învață și din păcate, orice extremă ajunge să fie în dezavantajul nostru și zicem asta, pentru că a fi empatici este ceva ce trebuie să facem cu limită și asumare. Mai multe studii în știința comportamentală și luarea deciziilor arată că oamenii sunt mai înclinați să trișeze atunci când servesc o altă persoană față de care resimt o profundă empatie. În diferite situații, cu beneficii variind de la financiar la reputație, oamenii folosesc acest altruism aparent pentru a-și raționaliza acțiunile necinstie.
Cum putem echilibra empatia și somatizarea?
Pentru a evita somatizarea excesivă, este important să dezvoltăm strategii de autoreglare emoțională:
- Conștientizarea limitelor personale – Înțelege câtă empatie poți oferi fără a-ți compromite propria sănătate emoțională și fizică.
- Tehnici de relaxare – Practici precum meditația, respirația profundă, yoga și mindfulness pot ajuta la reducerea stresului acumulat.
- Setarea granițelor emoționale – Este esențial să înveți să separi emoțiile tale de ale celor din jur, pentru a nu prelua povara lor asupra ta.
- Activități de detensionare – Sportul, plimbările în natură, arta, muzica sau hobby-urile creative contribuie la descărcarea tensiunii emoționale.
- Terapie sau consiliere psihologică – Discuțiile cu un specialist pot ajuta la gestionarea stresului și la conștientizarea mecanismelor de somatizare.
- Comunicare eficientă – Împărtășirea emoțiilor cu persoane de încredere poate ajuta la procesarea lor într-un mod sănătos, fără a le transforma în simptome fizice.
Așa cum bine știm, indiferent că vorbim despre empatie sau orice alt aspect al vieții noastre, este important să o facem în termeni de echilibru. Orice pantă alegem, cu siguranță va avea implicații negative evidente asupra bunăstării noastre. Da, este posibil să simțim prea multă empatie și pentru a înțelege de unde vine această raportare la cei din jur, este binevenită implicarea într-un proces terapeutic cu un psiholog sau psihoterapeut. În spațiul acela din cabinet unde se pune mereu accent pe autenticitate, încredere, susținere necondiționată, ne vom simți liberi în a încerca a trăi mai puțin prin prisma emoțiilor pe care le simțim în raport cu cei din jur și mai degrabă, prin focusul pe propria persoană.
Referințe:
”Creierul empatic”, de Fausto Caruana
”Corporalizarea emoțiilor”, de Raja Selvam
