Suferințele copiilor care sunt deconectați de la propriile emoții și nu știu ce simt

Conform celor spuse de Daniel Goleman în importanta sa lucrare Inteligența emoțională, ”rădăcina cuvântului emoție este ~motere~, verbul latinesc care înseamnă a mișca plus prefixul ~e~, adică a te da la o parte, sugerând că tendința de a acționa este implicită în orice emoție. În repertoriul nostru emoțional, fiecare emoție joacă un rol unic.”

Rolul fiecărei emoții

Cercetătorii din domeniul inteligenței emoționale ne arată care este de fapt funcția fiecărei emoții în parte:

• Mânia pune sângele în mișcare și corpul în alertă, intensifică bătăile inimii și astfel se degajă hormoni precum adrenalina, iar toate această pregătire a organismului ne ajută să fim pregătiți pentru o faptă în forță

• Frica pregătește trupul pentru a decide dacă fuge sau paralizează în fața pericolului pe care îl percepe și asta pentru că circuitele din centrele emoționale ale creierului acționează un flux de hormoni ce pune trupul în alertă, făcându-l gata să acționeze, iar atenția se fixează asupra amenințării imediate pentru a decide ce reacție trebuie adoptată
• Sentimentul fericirii ajută la o activitate sporită a centrului creierului care inhibă emoțiile negative și încurajează creșterea energiei; această dispoziție dă organismului un fel de stare de odihnă generală și ajută la menținerea entuziasmului de a îndeplini diferite îndatoriri
• Iubirea, afecțiunea, tandrețea crează o ”trezire parasimpatică” care intensifică starea de calm și mulțumire care facilitează cooperarea
• Tristețea are ca principală funcție adaptarea noastră în cazul unei pierderi importante, a unei dezamăgiri; această emoție aduce o scădere considerabilă a energiei psihice și a entuziasmului față de activitățile de zi cu zi, mai ales față de cele care presupun divertisment sau experimentarea unei plăceri.

Copilăria este perioada cea mai intensă din punct de vedere al trăirii amalgamului de emoții puternice zi de zi. Trecerea de la o emoție la alta, de la o stare de liniște și calm la o stare de agitație și tumult poate fi o chestiune de moment. Pentru orice adult care este și părinte, siguranța propriului copil poate fi un etalon pentru ceea ce înseamnă a fi un părinte bun. Din păcate, de prea multe ori facem o identificare greșită în acest sens și credem că a ne proteja copiii de propriile emoții, în special de cele negative, le va conferi spațiul psihologic necesar pentru a experimenta fericirea.
Când observăm că ei sunt trişti, plâng, sau le este teamă ne dorim să luăm asupra noastră toate emoţiile negative, astfel încât ei să nu resimtă disconfortul. Făcând asta însă, nu le oferim șansa de a fi conectați la propriile emoții. Ori a-și recunoaște propriile emoții, a le da un sens, a-și da voie să fie cu ele sunt aspecte esențiale ale unei vieți echilibrate din punct de vedere emoțional.

Suntem modele pentru copiii noștri! Un copil, la fel ca și un adult, este capabil să simtă toate emoțiile, însă nu știe cum să le gestioneze, să le recunoască la ceilalți și să formuleze un răspuns corespunzător la acestea. Un copil nu are capacitatea până la o anumită vârstă să-și gestioneze propriile emoții. Aceste abilități se dobândesc în timp, însă maturizarea fizică nu vine întotdeauna cu o maturizare emoțională. Daca le arătam copiilor că ne conștientizăm și nu ne neglijăm propriile emoții și nu le dam drumul impulsiv ci, dimpotrivă, ne străduim să le gestionam, în timp, ei vor învață să facă același lucru. Iar pentru asta este necesar, ca mai întâi, să-i familiarizăm cu emoțiile: care sunt, cum să le recunoască atât la ei, cât și la cei din jur. Apoi să normalizam că e în regulă să avem atât emoții pozitive (bucurie, mulțumire), cât și emoții negative (tristețe, furie, teamă) și că ne putem “uita” la emoții ca la niște mesageri, care ne avertizează cu privire la pericole, dar ne trimit semnale și atunci când se întâmplă lucruri care ne plac și care ne fac să ne simțim bine și în siguranță.

Toate acestea se explică într-o stare de liniște, nu în mijlocul unei furtunii emoționale. Când copiii au emoții negative evităm expresiile care-i descurajează, cum ar fi: „Nu mai plânge!”, „Nu tipa!”, „Lasă că va trece și vei uita repede!”, pentru că în felul acesta ei înțeleg că suntem insensibili la emoțiile lor. Le spunem astfel de lucruri copiilor prea rapid, iar când o facem, le sporim practic tulburarea interioară, generând și mai multă deconectare. Aceste atitudini duc la rezultate opuse decât cele obținute prin conectare, realmente amplificând stările negative. Arătându-le că simțim aceleași emoții și că îi înțelegem, le permitem să „se simtă simțiți“, iar această empatie domolește sentimentul de izolare sau pe acela că sunt neînțeleși care decurg din reactivitatea creierului inferior și al întregului sistem nervos.

Un copil inteligent din punct de vedere emoțional este conștient de emoțiile sale și vorbește liber despre ele, recunoscând în același timp emoțiile celor din jur. De exemplu, studiile arată că majoritatea copiilor cu o problemă de anxietate au cel puţin un părinte cu o problemă de anxietate. Copiii cu părinţi anxioşi care se îngrijorează pentru orice pericol care de multe ori se află doar în mintea lor, prezintă un risc de 7 ori mai mare de a dezvolta tulburări de anxietate, comparativ cu copiii ai căror părinţi nu au anxietate.

Caracteristicile comportamentale ale copilului care nu își poate identifica emoția

Copiii care nu au capacitatea de a privi către sine și de a-și identifica emoțiile prezintă următoarele caracteristici comportamentale:

• le este dificil să își exprime afecțiunea, chiar și față de persoanele de referință pentru ei
• au un comportament agresiv, mergând pe premisa că lucrurile li se cuvin
• au dificultate din a înțelege limitele și importanța lor în viața fiecărui om
• trăiesc o stare de anxietate profundă, mai ales față de acele contexte necunoscute
• au nevoie să fie în permanență încurajați și ghidați
• găsesc cu dificultate alinare la cei din jur atunci când ceva nu este pe placul lor
• sunt destul de retrași din punct de vedere social 
• pot fi mai ușor victime ale bullying-ului deoarece nu știu să ceară ajutor celor din jur și nu reușesc să înțeleagă ce simt în aceste contexte

Este important pentru noi să ştim că putem să oferim siguranţă copiilor noștri. În consecinţă, din cauza fricii, avem reacţii de hiperprotecţie faţă de copil, dorind să ne asigurăm că nimic rău nu se va întâmpla. Asta înseamnă pentru noi că suntem părinţi responsabili şi protectori. Oferim grijă şi încercăm să ferim copilul de toate pericolele. Dar această negare a noastră, a părinților, față de importanța recunoașterii propriilor emoții și a alege să ne lăsăm ghidați de ele poate avea efecte negative extraordinare asupra vieții propriilor copii.

Cum ne putem ajuta copiii să fie conștienți de propriile emoții?

Deci prin ce acțiuni concrete ne putem ajuta copiii să fie conștienți de propriile emoții?

• Să ne deschidem sufletul cu onestitate și pe înțelesul copiiilor și mai ales, cu o abordare adaptată vârstelor pe care le au. Prin exemplul nostru, aceștia vor învăța să acționeze la fel și să nu le fie rușine să vorbească deschis despre propriile emoții
• Să îi ascultăm și să îi ajutăm să ia cele mai bune decizii. 
• Să fim un exemplu de inteligență emoțională
• Să exersăm cu propriul ei diverse situații de viață și să îi învățăm cum să reacționeze în diferite situații 
• Să ne implicăm alături de proprii copii în tot felul de activități sociale și să punem accent pe socializare și joacă
• Să ne acceptăm emoțiile: nicio emoție nu este greșită, toate sunt naturale
• Să le transmitem mereu prin propriul exemplu că și emoţiile neplăcute sunt îndreptăţite şi permise.
• Să ne focusăm mereu pe jocurile şi poveşti specific vârstei deoarece acestea pot ajuta la exprimarea şi controlul emoţiilor.
• Să ne expunem copiii la contexte generatoare de emoții negative, precum frustrarea sau furia, pentru că prin experimentarea lor, vor ajunge să le înțeleagă sensul și funcția
• În fața unui refuz să le explicăm de ce este ”NU”, dar în același timp să le arătăm că nevoia le este înţeleasă

A fi deconectați de propriile emoții presupune din start un risc major în fața provocărilor vieții. Racordarea la universul interior le oferă copiilor curaj, determinare, curiozitate, asumare și toate acestea, alături de sprijinul nostru necondiționat și o comunicare empatică îi poate îndreptăți în a crede că pot cuceri lumea.
”Copiii n-au știut niciodată să își asculte părinții, dar au reușit întotdeuna să îi imite.” (James Arthur Baldwin). Noi, părinții, trebuie doar să le oferim exemple bune de urmat și imitat și ei o vor face! Iar atunci când ne este dificil sau ne-am rătăcit în rolul de părinte, merită să apelăm la un specialist!

Referințe:
”Inteligență emoțională”, de Daniel Goleman
https://www.youtube.com/watch?v=evw0h1kg-j4
https://www.youtube.com/watch?v=_bveeRf2NHw
https://www.salvaticopiii.ro/sci-ro/files/65/650cfee7-00be-4d71-b9cd-97faca92021e.pdf