Psihoterapeut Bogdan Eugen Mazilu

Cabinet psihologie, psihiatrie si psihoterapie | Clinica Aproape

Despre mine:

O aprofundare în psihoterapie din anul 2011, de practică și formare precum și noua specializare pe care o realizez în psihotraumatologie mă ajută în dezvoltarea mea ca profesionist în domeniu, îmbinând experiența de viață cu cunoștiințele de specialitate. Consider că nicicând nu e prea tărziu pentru schimbarea care să împlinească nevoile și dorințele fiecăruia pentru o viață mai bună.

Participarea mea activă în lucrul cu oamenii mi-a oferit ocazia să observ multitudinea și diversitatea de resurse individuale și cât de multe putem învață unii de la alții.

Am fost mereu atras de perspectiva de-a găsi soluții, iar pasiunile mele pentru sport și psihologie m-au învățat ce înseamnă să fii o persoana echilibrată, ce este performanța și cum pot să le ofer celorlalți un suport autentic.

Ședințele în care te susțin sunt mai degrabă un timp prețios al tau cu tine, o conversație intimă la care îți sunt martor și însoțitor de drum.

Certificari si formari:

  • Masterat ,,Evaluarea, Consilierea și Psihoterapia Copilului, Cuplului și a Familiei” din cadrul Facultății de Psihologie și Științele Educației
  • Psihoterapeut și consilier terapii scurte, colaborative, orientate pe resurse și soluții
  • Psihoterapeut și consilier psihoterapia experientiala a unificării centrată pe adult-copil-cuplu
  • Formare complementară în Psihoterapia Integrativă a Traumei
Bogdan Eugen Mazilu - Psiholog si Psihoterapeut - Clinica Aproape

Servicii:

  • Psihoterapie individuală adolescent / adult
  • Consiliere psihologică copil/ adolescent / adult
  • Psihoterapie în cazuri de:
    • stima de sine scazută, devalorizare
    • vindecarea traumelor
    • anxietate, depresie, stres, insomnii, somatizări
    • abuz fizic sau/și emoțional
    • abandon, separare, divorț, doliu, relație de cuplu disfuncțională
    • burnout, tulburări de somn, tulburări alimentare, tulburări de personalitate, tulburări ale identității de gen, tulburări de dispoziție
    • atacuri de panică, dependențe( jocuri de noroc, alcool )
    • gestionarea gândurilor și emoțiilor
  • Psihoterapie de cuplu
  • Autocunoaștere și dezvoltare personală : dezvoltarea abilităților de comunicare, dificultăți de luare a deciziilor, dificultăți de concentrare, gestionarea timpului, managementul stresului și al conflictului, îmbunătățirea controlului interior asupra deciziilor cotidiene sau importante;
  • Psihoeducație
  • Psihoterapie online

Ce spun clienții noștri

Programează o sedință cu Bogdan Eugen Mazilu.​

Contacteaza-ne si, in functie de disponibilitatea ta, vom stabili o intalnire.​
Servicii corporate | Clinica Aproape