Viitorii noștri părinți ne ”sedimentează” existența încă dinainte ca noi să ne naștem. Familia pare să fie pentru fiecare dintre noi ca un fel de creuzet al propriei vieți. Experiențele, traumele, deziluziile, bucuriile, neîmplinirile, toate acestea îi conduc pe cei care ne vor concepe să își formeze o imagine destul de clară în raport cu ceea ce vom fi noi pentru ei. Aici ne putem gândi atât din punct de vedere fizic, emoțional, cât și în ceea ce privește sexul pe care îl vom avea. Dacă este să întrebi prin sondaj viitori părinți cu privirea la sexul copilului, de cele mai multe ori vom primi un răspuns destul de ferm în acest sens. Dar oare ce se ascunde în spatele replicilor ”eu vreau o fetiță!” sau ”eu sigur mă văd tată de băiat!”? Așa cum ne învață psihogenealogia, individul poate fi privit și perceput ca fiind un rezultat/un efect al istoriei sale familiale. Tot ceeea ce au trăit strămoșii noștrii și familiile noastre extinse poate fi definit prin prisma sintagmei de istoric traumatic. Dacă este să ne referim la această definire, ne putem da seama că tot ceea ce reprezentăm este transmis prin intermediului inconștientului familial, iar importanța sa pentru dezvoltarea noastră este definitorie. Fără să fim conștienți de acest lucru, atunci când ne dorim un anume sex la copilul nostru intrăm de fapt în contact cu o parte din neîmplinirile noastre. De exemplu, relația disfuncțională pe care o avem cu unul din părinți/persoanele de referință poate ”sădi” dorința de a avea un copil cu același sex tocmai pentru a putea face lucrurile altfel. A replica relația respectivă poate reprezenta pentru noi posibilitatea de a ne împlini anumite nevoi.
Ce adevăr ascunde întrebarea: ‘Tu ce ți-ai dori: băiat sau fată?
Întorcându-ne la întrebarea de mai sus, putem preciza că dorința de a avea fată sau băiat nu este una aleatorie. Felul în care suntem așteptați de către viitorii părinți ne poate influența conturarea personalității, modul în care vom reuși să ne integrăm în societate, modul în care ne vom alege la rândul nostru partenerii etc. Dacă așteptarea noastră este încununată de emoții pozitive, de recunoștință, de afecțiune autentică, deja pornirea noastră spre drumul pe acest pământ este făcută cu dreptul. Mai mult decât atât, modul în care ne simțim în corpul nostru poate fi pus de foarte multe ori în legătură cu anumite sentimente inhibate, nerecunoscute de către părinții noștri (de exemplu, acei copii care nu au fost doriți sau care au adus deziluzii prin prisma sexului pe care îl au, vor încerca toată viața să caute validarea celorlalți sau vor fi adevărați introvertiți cărora li se va părea că lumea este un spațiu unde nu își găsesc locul). Indiferent de cât de inofensiv ne poate părea gândul de a avea un anumit sex la copilul pe care ni-l dorim, trebuie să fim conștienți că tot ceea ce noi simțim se transmite la nivel inconștient către acesta.
De exemplu, multe state, precum China sau India, au o problemă mare legată de sexul copiilor care se nasc, și anume dezechilibrul dintre bărbați și femei. În aceste societăți se dorește să se nască cât mai mulți băieți pentru a duce numele familiei mai departe. Deși este o realitate extrem de dureroasă, avorturile în funcție de gen sunt favorizate în India.
Importanța acceptării și înțelegerii identității sexuale a copilului
Dorința de a aduce pe lume un copil își are originea în dorința pentru viață. Dacă am avut parte de o investire familială bună și anume, părinții ne-au dorit cu adevărat și am fost primiți cu căldură și responsabilitate, atunci premisele unei vieți emoționale echilibrate sunt optimiste. Dacă, în schimb, am fost investiți cu rolul unui băiat și suntem fată, și viceversa, este posibil ca structura personalității/identității noastre să fie una nedefinită încă din momentul nașterii. Oare cum percepe un copil dezamăgirea pe care o aduce părinților încă de la nașterea sa? Din păcate, această proiecție pe care o fac părinții asupra viitorilor copii le poate dezvolta acestora o traumă de identitate. Aceasta poate fi privită ca o pierdere pe sine care coincide cu o renunțare la sinele nostru sănătos doar pentru a intra în conexiune cu cei pe care îi iubim și de la care avem nevoie de atenție și îngrijire. Conform celor susținute de către psihoterapeutul norvegian Marta Thorsheim, ”copilul se „marinează” în sentimentele mamei, iar stările emoționale ale mamei sunt asemănătoare cu sistemul imunitar al copilului. În plus, dacă mama s-a simțit bine pe durata sarcinii, lumea va fi percepută de copil ca un loc sigur. Totodată o persoană poate fi traumatizată încă din momentul concepției ei. De aceea, cu cât este mai timpurie, cu atât trauma este mai profundă.”
Dezvoltarea sănătoasă a copilului: independență și acceptare
Există o diferență inconstestabilă între un copil care va crește în pântecul mamei ca într-un loc primitor, cald, protectiv (prin prisma emoțiilor și trăirilor pe care le trăiește mama) și un copil care va purta încă din momentul concepției pecetea unui rol pe care trebuie să îl joace, deși nu se identifică deloc cu el. Copilul se naște deja cu așteptările parinților săi de care nu are cum să fie conștient, de ex: „care să fie sexul copilului”, dar crește cu această greutate și așteptare “încălcată”, de prea multe ori cu grija de a se identifica cu dorințele și nevoile părinților/persoanelor de referință, cu anxietate, încercând să merite să existe, neînvățând că el merită să fie iubit doar pentru că este.
Prima copilărie este decisivă pentru dezvoltarea personalităţii pe ambele planuri: atât conştient, cât şi inconştient. Iar personalitatea unui individ poate fi definită ca fiind stilul de viaţă pe care îl alegem şi înţelegem încă din copilărie, adică modul în care trăim, ne rezolvăm problemele şi dezvoltăm relaţiile interumane; un tipar generalizat de răspunsuri, unic fiecărui individ.
Chiar dacă poate unii dintre noi pot fi intrigați de acest adevăr, nu toți copiii sunt doriți. Și atunci când ne referim la acest aspect, nu o facem generic, ci în ansamblul ei pentru că așa cum studiile arată, nu este suficient să îți dorești să fii părinte, ci este extrem de important să îți dai seama tu la rândul tău cum va urma să îți joci acest rol.
Franz Ruppert spune așa: ”Trauma generațiilor de azi e lipsa de identitate.”
Ce experiențe ai avut în relație cu mama/tatăl/frații și/sau surorile tale, ce anume din contextul tău de viață te determină să îți dorești un anume sex pentru copilul tău?
