De ce fac copiii tantrumuri? Greșelile părinților în gestionarea unei crize

De ce fac copiii tantrumuri? Greșelile părinților în gestionarea unei crize
Conținut articol

Copiii nu sunt extensii ale noastre, adulții. Copiii sunt ființe cu un propriu univers interior, cu propriile frustrări și avalanșe de senzații sau mesaje care trebuie decodificate și care vin spre ei cu o viteză acaparatoare. Copiii au dispoziții emoționale și au propriile conflicte interioare la care caută în felul lor și cu instrumentele pe care le au la dispoziție (abilități, competențe, plajă de emoții cunoscute, situații anterioare în care au mai fost etc.), rezolvare.

Tantrumurile sunt o problemă obișnuită de comportament la copiii preșcolari care își pot exprima furia aruncându-se pe podea, lovind, țipând și, ocazional, ținându-și respirația. Tantrumurile sunt naturale și normale, mai ales la copiii care nu sunt încă capabili să folosească cuvinte pentru a-și exprima frustrările.

Tantrumurile apar de obicei la vârsta de 2 până la 4 ani atunci când copiii își formează un concept de sine. Lumea înconjurătoare li se arată ca fiind una vastă, imensă, profundă și ei au nevoie să găsească modalități prin care să se facă ”auziți” de către îngrijitorii lor. Copilul de această vârstă este suficient de mare pentru a avea un sentiment legat de propria persoană și de dorințele pe care le are, adică ”eu vreau”, dar îi lipsesc abilitățile necesare pentru a putea să știe cum să își satisfacă dorința. Tantrumurile sunt rezultatul energiei ridicate din interiorul corpului și a capacității scăzute de a folosi cuvintele pentru îndeplinirea nevoilor/dorințelor.

Tantrumurile au loc într-o pondere mare între 2 și 3 ani și încep să scadă în frecvență/intensitate cu vârsta de 4 ani. De obicei, își modifică cursul într-un an. 23% și până la 83% dintre toți copiii cu vârsta cuprinsă între 2 și 4 ani au accese de furie, cel puțin ocazional. Majoritatea copiilor se angajează într-un tantrum într-un anumit loc cu o anumită persoană.

Tantrumurile sunt o parte normală a dezvoltării copiilor mici și reprezintă o modalitate prin care aceștia își exprimă emoțiile intense. Deși pot fi dificile pentru părinți, tantrumurile sunt, de fapt, o etapă esențială în procesul de învățare a autoreglării emoționale.

De ce apar tranumurile și ce le declanșează?

1. Imaturitatea sistemului emoțional

Creierul unui copil mic nu este complet dezvoltat, ceea ce înseamnă că abilitatea de a gestiona emoțiile și frustrarea este limitată. În lipsa unor mecanisme eficiente de autoreglare, copilul reacționează prin plâns, țipete sau lovituri.

2. Frustrare și neputință

Copiii pot deveni frustrați atunci când nu pot obține ceea ce își doresc sau nu reușesc să îndeplinească o sarcină. Această frustrare poate fi cauzată de limitările lor fizice, cognitive sau de interdicțiile impuse de adulți.

3. Lipsa abilităților de comunicare

Copiii mici încă învață să-și exprime gândurile și emoțiile prin cuvinte. Când nu reușesc să comunice ceea ce își doresc sau simt, frustrarea poate duce la un tantrum.

4. Oboseala, foamea sau suprastimularea

Factori precum oboseala, foamea sau un mediu prea stimulativ pot reduce și mai mult capacitatea copilului de a-și controla emoțiile, crescând riscul apariției unui tantrum.

5. Dorința de autonomie

Pe măsură ce cresc, copiii vor să devină mai independenți și să ia decizii proprii. Când simt că nu au control asupra situațiilor, pot reacționa printr-un tantrum ca formă de protest.

Pot exista însă mai multe cauze și anume:

  • disciplina inconsecventă
  • critică prea multă și legată de majoritatea acțiunilor a celor mici
  • părinți prea protectori sau prea neglijenți
  • copii care nu au suficientă dragoste și atenție din partea propriilor îngrijitori
  • probleme în familie precum violență domestică, divorț, un diagnostic medical sumbru sau pierderea unei persoane dragi
  • probleme emoționale ale unuia dintre părinte
  • rivalitatea dintre frați
  • oboseala sau foamea

Copiii care au accese de furie au adesea alte probleme, cum ar fi anumite ticuri precum suptul degetelor, enurezis sau probleme legate de somn. Dacă se întâmplă aceste comportamente sau dacă copilul are accese de furie care durează mai mult de 15 minute sau apar de trei sau mai multe ori pe zi la mai puțin de 1 sau mai mult de 4 ani, este important să acționăm conștient și să cerem sfatul unui specialist.

Uneori, accesele de furie la copiii preșcolari sunt începutul unor modele care îi fac pe copii să devină din ce în ce mai neascultători, rebeli și agresivi pe măsură ce cresc. Psihologul Carol Tavris în cartea ei, Anger: The Misunderstood Emotion, scrie despre modelul care devine circular și care apare de sute de ori în fiecare zi. Ea vede modelul ca fiind un proces în trei etape:

  • copilul este atacat, criticat sau strigat de un părinte, frate sau soră exasperată;
  • copilul răspunde agresiv.
  • agresiunea copilului este răsplătită atunci când atacatorul se retrage și copilul învață să folosească tactici precum plânsul, țipatul și tantrumul

Fiecare copil are uneori accese de furie. Dar dacă copilul nostru are constant tantrumuri și mai mereu are o dispoziție conflictuală, iritabilă și furioasă, este posibil să fie vorba despre tulburarea explozivă intermitentă (TEI) sau sindromul de discontrol episodic (SDE). Tantrum-urile ocazionale și iritabilitatea sunt părți normale ale copilăriei, dar unii copii au tantrumuri frecvente/extreme – la o vârstă în care majoritatea copiilor le-au depășit – și sunt iritabili de cele mai multe ori. S-a observat că acei copii care au tulburarea explozivă intermitentă (TEI) sau sindromul de discontrol episodic (SDE) au avut, de obicei, din copilărie, un temperament dificil. Cel mai adesea, acestora le-a fost greu să se liniștească și să se adapteze la schimbări fără să trăiască o stare intensă de supărare sau fără să își piardă cumpătul și să aibă o reacție nepotrivită. Atunci când vorbim de copii mici, aceștia sunt mai mereu conduși de nevoia de a testa limite. Testând limite, ei practic descoperă lumea înconjurătoare și reușesc să se adapteze la cerințele mediului.

Atunci când este vorba însă de tulburarea explozivă intermitentă (TEI) sau sindromul de discontrol episodic (SDE), Stephanie Samar, PsyD, psiholog clinic la Child Mind Institute ne spune că “…aceștia au avut probleme cu aceste simptome de ceva timp și este posibil să fi încercat terapia în trecut. Ei ajung adesea la noi consultații deoarece părinții sunt depășiți de situație și le este extrem de dificil să mai abordeze problema cu care se confruntă.” Copiii cu tulburarea explozivă intermitentă (TEI) sau sindromul de discontrol episodic (SDE) au sentimente uriașe pe care le găsesc greu de controlat. Adesea ei citesc greșit emoțiile de pe fețele celor din jur și cred că oamenii sunt supărați pe ei atunci când nu fac anumite lucruri în maniera în care li se solicită. Uneori, tulburarea explozivă intermitentă (TEI) sau sindromul de discontrol episodic (SDE) se confundă cu ODD (tulburare sfidătoare opozițională) sau autismul deoarece tantrumurile se întâmplă în toate aceste tulburări. Pentru copiii cu ODD, totuși, tantrumurile semnalează o problemă cu autoritatea, cum ar fi părinții și profesorii. Pentru copiii cu autism, tantrumurile se întâmplă atunci când sunt copleșiți de sunete mari sau locuri aglomerate. În tulburarea explozivă intermitentă (TEI) sau sindromul de discontrol episodic (SDE) însă, tantrumurile sunt declanșate de un sentiment de compleșire.

De cele mai multe ori:

  • Tantrumurile apar la vârsta de 2 sau 3 ani și încep să scadă cu vârsta de 4 ani.
  • Peste 80% dintre copiii cu vârsta cuprinsă între 2 și 4 ani au accese ocazionale de furie.
  • Modul în care noi ca părinți răspundem este esențial în gestionarea tantrumului.
  • Putem învăța să calmăm, să stabilim reguli clare, să observăm și să complimentăm comportamentul adecvat și să îi învățăm pe copii ce înseamnă a fi înțelegători și empatici
  • Copiii au nevoie de conținere și de calm din partea noastră, a părinților pentru a putea trece peste sentimentul copleșitor pe care îl resimt
De ce fac copiii tantrumuri? 
Greșelile părinților în gestionarea unei crize

Greșelile părinților în gestionarea unei crize

Gestionarea unei crize la copii poate fi dificilă, iar părinții, uneori din intenții bune, pot comite greșeli care agravează situația. Iată câteva dintre cele mai frecvente greșeli:

1. Minimizarea emoțiilor copilului

  • „Nu e mare lucru”, „Nu ai de ce să plângi” – astfel de fraze pot face copilul să se simtă neînțeles și să-i fie greu să-și exprime sentimentele în viitor.

2. Reacționarea cu furie sau pedeapsa imediată

  • Dacă părintele răspunde la criza copilului cu furie sau pedepse, copilul poate învăța să reprime emoțiile, ceea ce nu este sănătos pe termen lung.

3. Lipsa ascultării active

  • Părinții pot încerca să ofere soluții rapide fără să înțeleagă cu adevărat ce simte copilul. Uneori, copilul are nevoie doar să fie ascultat și validat.

4. Neglijarea propriului autocontrol

  • Copiii preiau emoțiile părinților. Dacă părintele este copleșit de stres sau frustrare, copilul va simți acest lucru și criza se poate amplifica.

5. Evitarea discuției după criză

  • După ce criza s-a încheiat, este important ca părintele să discute calm cu copilul despre ce s-a întâmplat, pentru a-l ajuta să înțeleagă ce a simțit și cum poate gestiona mai bine astfel de momente în viitor.

6. Folosirea rușinii ca instrument de disciplină

  • Fraze precum „Mă faci de râs” sau „Ești prea mare ca să faci așa ceva” pot duce la sentimente de vinovăție și scăderea încrederii în sine a copilului.

7. Oferirea imediată a unei recompense pentru a opri criza

  • Dacă părintele oferă dulciuri, jucării sau alte recompense pentru a calma copilul, acesta poate învăța că izbucnirile emoționale sunt o metodă eficientă de a obține ce își dorește.

8. Lipsa unui model de reglare emoțională

  • Copiii învață prin imitație. Dacă părintele nu își gestionează propriile emoții într-un mod sănătos, copilul nu va ști cum să-și controleze reacțiile.

Abordarea corectă într-o criză presupune calm, empatie și ghidare blândă, astfel încât copilul să se simtă în siguranță și să învețe cum să își gestioneze emoțiile într-un mod sănătos.

Cum gestionăm tantrumurile copiilor?


Toți cei care suntem părinți sau care suntem implicați în viața copiilor putem juca un rol vital în evoluția lor, învățând să fim cei mai buni îngrijitori de care au nevoie. Cum putem face asta? Dezvoltându-ne mereu capacitatea de a răspunde într-un mod adecvat crizei de furie a celui mic. Putem învăța să facem asta având în vedere următoarele aspecte:

1. Să fim atenți la propria agresivitate și propria incapacitate de a ne conține emoțiile negative
Când un copil se comportă greșit sau nepotrivit, dacă alegem să fim părinți calmi putem să redirecționăm atenția pe altceva care se întâmplă în jurul copilului pentru a putea să îi oferim spațiul psihologic de care are nevoie pentru a-și calma tumultul interior.

2. Să învățăm să distragem atenția copilului sau să o redirecționăm

Când un copil se comportă greșit sau nepotrivit, dacă alegem să fim părinți calmi putem să redirecționăm atenția pe altceva care se întâmplă în jurul copilului pentru a putea să îi oferim spațiul psihologic de care are nevoie pentru a-și calma tumultul interior.

3. Să fim prompți și consecvenți cu disciplina

O tehnică potrivită în acest sens este să trimitem copilul în camera sa (care este percepută ca fiind o zonă de confort) pentru a se liniști și pentru ca ulterior să reușească să comunice cu noi sau cu cei din jur folosind cuvinte și un ton potrivite. Această metodă funcționează la copiii mai mari, de exemplu, cei preșcolari deoarece înțeleg indicațiile pe care este nevoie să le urmeze. Este important să facem asta ori de câte ori simțim că lucrurile escaladează. Este important să fim consecvenți.

4. Să încercăm întotdeauna să descoperim motivul furiei. Ce își dorește copilul și nu primește? Motivele pentru care copiii au accese de furie variază între:

  • să atragă atenția asupra stării emoționale care îi copleșește
  • să facă pe cineva să îi asculte
  • să protesteze asupra unei decizii în raport cu care se simt neîndreptățiți
  • să încheie o anumită activitate care le face plăcere și pe care nu vor să o încheie
  • să ”pedepsească” un părinte pentru lipsa sa de acasă sau pentru că urmează să plece
  • pentru senzația de putere și control
  • pentru a-și calma frica de abandon, etc.

După ce trece o criză de furie, este important să reluăm situația creată pentru a le explica ce anume s-a întâmplat și de ce nu este în regulă modul în care au ales să se comporte

5. Să nu încercăm să evităm ca al nostru copil să trăiască furia

Copiii din familii sănătoase au voie să-și exprime toate sentimentele, fie că sunt plăcute sau neplăcute. Ei nu sunt criticati sau pedepsiți pentru ca au ales să îți exprime sentimentele, ci pentru că nu o fac într-un mod corespunzător.  

6. Să ne învățăm copiii despre nivelurile de intensitate ale furiei

Folosind cuvinte diferite pentru a descrie intensitatea sentimentelor de furie (de exemplu, enervare, iritare, frustrare, înfuriere), copilul poate înțelege că furia este o emoție complexă cu diferite niveluri de energie.

7. Să stabilim limite clare și așteptări realiste legate de gestionarea furiei, potrivite pentru vârsta, abilitățile și temperamentul propriului copil

Fiecare dintre noi reacționează diferit la frustrările sau situațiile de care avem parte zi de zi. Copilul nostru, la fel. Este important să fim conștienți de capacitățile propriului copil pentru a nu proiecta pe el așteptări nerealiste și care vor duce din start la comportamente nepotrivite precum opoziționismul.

8. Să observăm, să complimentăm și să recompensăm comportamentul adecvat

Învățarea copilului să facă lucrurile potrivite este mai bună (și mai ușoară) decât pedepsirea constantă a comportamentului nepotrivit. Fiecare copil are nevoie de atenție și are nevoie să simtă că este conținut, văzut, validat. Cu cât suntem mai receptivi la modul în care se comportă propriul copil și la evoluția pe care o trăiește zi de zi și ne și exprimăm emoțional și verbal această receptivitate, cu atât mai ușor copilul va învăța noi modalități de a face față emoțiilor intense sau situațiilor stresante.

9. Să căutăm ajutor de specialitate

A ne simți copleșiți în rolul de părinte este o normalitate. A apela la un psiholog sau un psihoterapeut ne poate conforta cu privire la această realitate și ne poate ajuta să descoperirea noi modalități de comunicare care să ne ajute în dezvoltarea unei relații armonioase și de susținere cu propriul copil.

Facebook
LinkedIn
Pinterest
Email
WhatsApp

Te invităm să descoperi și alte articole pregătite de către specialiștii noștri