Mecanismele de apărare sunt strategii inconștiente pe care le folosim pentru a ne proteja de gânduri sau sentimente anxioase sau de a ”evada”, uneori, din planul conștiinței, acolo unde suferința poate fi resimțită ca fiind covârșitoare și greu de suportat.
Regresia și alte mecanisme de apărare au fost propuse de Sigmund Freud în secolul al 19-lea ca parte a teoriei sale psihanalitice. Ideile sale despre mecanismele de apărare, inclusiv regresia, au fost ulterior extinse de fiica sa, Anna Freud.
Mecanismele de apărare sunt strategii inconștiente folosite pentru a ne proteja ego-ul de stres, frică sau traume. Potrivit Annei Freud, regresia este un mecanism de apărare imatur deoarece individul care regresează nu poate face față într-un mod mai constructiv, adecvat vârstei, stresului sau situației traumatice în care se află.
Deși multe dintre ideile freudiene au fost infirmate de-a lungul timpului, noțiunea de mecanisme de apărare a rămas prezent și se folosește cu recurență atunci când vorbim despre psihicul uman. Totodată, specialiștii din domeniu cred că conflictul intern se poate manifesta în modele și dinamici specifice, cum ar fi regresia.
Fixare și regresie
În concepția lui Freud, mecanismul de apărare al regresiei este strâns legat de etapele sale de dezvoltare psihosexuală. Teoria lui Freud specifică mai multe etape prin care trec copiii de la copilărie până la adolescență, dar se concentrează în special pe dezvoltarea între naștere și vârsta de șase ani. Etapele în acest timp includ etapele orale, anale și falice și toată lumea trece prin ele. Ca urmare, o persoană poate deveni preocupată de o anumită etapă, indiferent de etapa de dezvoltare în care se află, pe care Freud a numit-o “fixare.”
Astfel de fixări se pot manifesta printr-un comportament care indică o anumită etapă. De exemplu, dacă o persoană adultă este fixată în stadiul oral, poate suge un stilou în timp ce lucrează sau fumează, mănâncă sau bea în exces. Alți oameni, cu toate acestea, nu pot prezenta semne de fixare până când nu se întâmplă ceva în viața lor care provoacă stres intens sau un șoc traumatic. Numai în acest moment mecanismul de apărare al regresiei va fi folosit pentru a-și proteja ego-ul, conducându-i pe cei în cauză să se întoarcă la o etapă de dezvoltare anterioară. De exemplu, cineva care trece printr-o despărțire dură, care de obicei nu este fixată în stadiul oral, poate găsi brusc că mâncarea îi aduce confort. În aceste cazuri, regresia se bazează pe puterea fixării. Dacă fixarea persoanei pe o etapă anterioară este relativ slabă, ar fi nevoie de un factor de stres major pentru a o conduce la regres; pe de altă parte, dacă fixarea persoanei este puternică, chiar și un factor de stres minor ar putea duce la regresie.
Regresia este un mecanism de apărare psihologică în care o persoană se confruntă cu relații sau situații stresante sau provocatoare de anxietate prin întoarcerea într-o etapă de dezvoltare anterioară. Regresia poate fi observată în orice stadiu de dezvoltare atât la adulți, cât și la copii, atunci când cineva se comportă într-un mod imatur sau inadecvat pentru vârsta lor cronologică. De exemplu, un adult mai în vârstă care este spitalizat după ce a fost diagnosticat cu o problemă medicală se poate liniști emoțional adoptând o poziție fetală și îmbrățisând un animal pufos de jucărie. Pe de altă parte, un copil al cărui părinți tocmai au adus acasă al doilea nou-născut se poate confrunta cu nesiguranța de a nu mai fi singura prioritate a acestora prin revenirea la comportamentul pe care îl depășise deja, cum ar fi enurezisul nocturn sau sugerea degetului mare.
Cu alte cuvinte, regresia este atunci când o persoană îmbrățișează gânduri, emoții și comportamente care o fac să revină la un stadiu incipient de dezvoltare. De exemplu, un copil mai mare ar putea începe să se comporte similar cu un copil mai mic atunci când starea sa emoțională este dezechilibrată sau atunci când se află în salturi cognitive importante.
Psihanalistul Sigmund Freud a definit regresia de vârstă ca un mecanism inconștient de apărare. Aceasta înseamnă că este un mod neintenționat prin care mintea încearcă să se protejeze de situații sau sentimente pe care nu vrea să le înfrunte.
Nu toți teoreticienii au aceeași perspectivă însă. Carl Jung a crezut că regresia în vârstă ar putea fi un pas pozitiv spre cineva care să îndeplinească o nevoie, cum ar fi nevoia de încredere sau de îngrijire. Regresia vârstei poate fi temporară sau pe termen lung, în funcție de cauză și poate afecta copiii sau adulții de orice vârstă. Semnele și simptomele de regresie a vârstei ne pot atrage atenția asupra următoarelor comportamente:
- plâns
- vorbire liniştitoare ca pentru a calma un bebeluș
- nevoia de a avea un obiect de confort, cum ar fi un animal de pluș
- așezare în poziție fetală
- legănare
- supt de obiecte sau degetul mare
- refuzul de a vorbi
- masturbarea
- incontinenţa urinară, mai ales cea nocturnă
- criză de furie (tantrum)
- abuzarea verbală a celorlalți
- agresivitate fizică, cum ar fi lovitul, mușcătura sau zgâriatul
Multe dintre aceste comportamente, cum ar fi balansarea sau nevoia unui obiect de confort, sunt moduri în care copiii încearcă să se liniștească atunci când sunt supărați sau moduri în care reacționează atunci când sunt speriați sau furioși. Regresia de vârstă poate fi ușoară și temporară. De exemplu, un adult poate reveni inconștient la suptul unui deget atunci când este stresat. De asemenea, poate fi mai severă, afectând multe aspecte ale comportamentului și capacitatea unei persoane de a avea grijă de ea însăși.
Cauze și declanșatori pentru regresia vârstei
La copii, regresia temporară în stadiile cheie de dezvoltare este tipică. Când copiii învață noi abilități sau se aventurează în medii noi, acest lucru poate provoca stres, chiar dacă sunt încântați de ceea ce se întâmplă în viața lor. Stresul poate determina revenirea temporară a copiilor într-o etapă anterioară de dezvoltare.
Cu toate acestea, atunci când regresia nu este pe termen scurt sau apare la copiii mai mari și adulți, poate fi un semn al unei probleme care stă la baza acesteia. În aceste cazuri este important să fim atenți la următoarele aspecte:
Stres: Pentru unii, regresia de vârstă poate fi un mod inconștient de a face față situațiilor dificile sau sentimentelor de neajutorare. De exemplu, un adolescent care se bate la școală se poate angaja în comportamente de auto-calmare a copilului interior pentru a face față stării emoționale intense.
Traumă: Experiențele traumatice sunt evenimente pe care o persoană le percepe ca fiind amenințătoare. De exemplu, atunci când oamenii dezvoltă tulburare de stres post-traumatic, ei pot retrăi amintiri traumatice. Dacă o persoană a suferit o traumă din copilărie, de multe ori comportamentul acesteia poate arăta ca o regresie de vârstă.
Disociere: Disocierea poate face parte din răspunsul traumei. Aceasta face ca o persoană să se simtă deconectată de la sine sau de realitate, ceea ce poate crea confuzie în raport cu simțul timpului. De exemplu, unele persoane cu tulburare de identitate disociativă au adesea un ”alter ego” care este mai tânăr decât vârsta lor reală.
Psihoză: Psihoza se instalează atunci când o persoană are o percepție distorsionată a realității. Persoana în cauză poate avea iluzii sau convingeri false legate chiar de faptul dacă este un copil sau nu.
Condiții neurologice: Unele afecțiuni neurologice, cum ar fi demența, pot duce, de asemenea, la iluzii sau pot modifica simțul timpului.
Delir: Delirul este o schimbare temporară și reversibilă în conștiința unei persoane și poate provoca agitație și dezorientare.
Regresia la adulți
Ca și copiii, adulții regresează, adesea ca un răspuns temporar la o situație traumatică sau provocatoare de anxietate. De exemplu, o persoană blocată în trafic poate experimenta furia rutieră, tipul de tantrum pe care nu l-ar avea niciodată în viața de zi cu zi, dar trăirea acestei stări o ajută să facă față stresului de a conduce într-un ambuteiaj de mașini și de oameni la fel de furioși ca ea.
În mod similar, un viitor absolvent de facultate, care este pe cale să participe la examenul său final poate sta treaz toată noaptea să vorbească cu cel mai bun prieten, așa cum făcea în liceu, ca o modalitate de a-și calma anxietatea. În aceste cazuri, individul regresează într-o etapă a dezvoltării sale deoarece se simte singur și are nevoie de siguranța pe are i-o dă interacțiunea cu o persoană cu care se se simte confortabil.
Studiile au arătat că regresia scade, în general, pe parcursul maturității. Un studiu longitudinal a arătat că între adolescență și vârsta de 65 de ani, utilizarea mecanismului de apărare a regresiei a scăzut. Cu toate acestea, după 65 de ani, regresia a crescut, iar cercetătorii au atribuit-o provocărilor de a menține strategiile de adaptare la vârsta adultă.
În mod similar, un studiu transversal care a comparat adulții mai tineri cu cei mai în vârstă a constatat că adulții mai tineri au avut tendința de a utiliza regresia mai mult decât adulții mai în vârstă. Cercetătorii au speculat că această diferență poate fi rezultatul comportamentelor regresive imature ca fiind percepute mai acceptabile de către adulții mai tineri, în timp ce păreau maladaptive și patologice de către adulții mai în vârstă.
În timp ce regresia este adesea un răspuns temporar la stresul pe care îl resimțim, acesta nu va duce la probleme mai mari. În multe cazuri poate nu știm că adoptăm un comportament regresiv, chiar dacă pentru observatorul extern imaturitatea acțiunilor noastre poate fi destul de evidentă. Cei din jur ne pot ajuta să devenim conștienți de modul în care reactionăm la situațiile în care ne aflăm. Având o perspectivă obiectivă asupra acțiunilor noastre, ne poate ajuta să găsim noi metode de a face față stresului și situațiilor copleșitoare prin care trecem, modalități care să fie în acord cu dezvoltarea noastră psiho-emoțională.
Pe de altă parte, regresia poate fi, de asemenea, un semn al problemelor mai mari. O dependență de regresie poate fi un semn al unor abilități slabe de coping care pot necesita ajutorul unui consilier sau al unui psiholog. Indiferent de dificultățile pe care le avem, este important pentru starea noastră de sănătate psihică să reușim să facem față într-un mod constructiv emoțiilor cu impact devastator asupra echilibrului nostru și pentru asta este nevoie să ne angajăm într-o profundă cunoaștere a sinelui și a modului în care facem alegeri zi de zi.
Referințe:
”Micro-trauma”, de Margaret Crastnopol
”Cum să învingi stresul”, de James Withey
