Oricât de mult ne dorim să credem că anumite lucruri nu ni se vor întâmpla nouă, nu suntem intangibili. Nicio persoană nu poate fi protejată întru totul de evenimentele nefaste și tulburătoare din jurul nostru. De multe ori, ne simțim împuterniciți și plini de forță în a combate răul de care avem parte, dar nu întotdeauna reușim să fim realmente pregătiți în fața imprevizibilului vieții.
Atunci când o persoană își rănește propriul corp în mod intenționat, este vorba despre o acțiune cunoscută sub numele de auto-vătămare sau auto-rănire. Aceste leziuni auto-provocate pot fi minore sau mai grave, dar, în general, nu pun viața în pericol. Auto-vătămarea sau auto-rănirea este uneori numită “ non-suicidal self-injury” (NSSI) deoarece nu reprezintă o încercare de a muri prin sinucidere. În general, se dezvoltă ca un mecanism de apărarea dezadaptativ de a face față situațiilor dificile sau gândurilor și sentimentelor dureroase. Unii experți din domeniu consideră, de exemplu, că tulburările de alimentație și abuzul de substanțe sunt forme particulare de auto-vătămare.
Auto-vătămarea fără suicid (NSSI) este mai frecventă la adolescenţi şi adulţi tineri decât se credea anterior. Deși este important să se evalueze riscul asociat de comportament suicidar, NSSI este utilizat în general pentru a face față stărilor afective negative, în special furiei și depresiei și stărilor emoționale mixte.
Date clinice despre comportamentul de atuo-vătămare – “ non-suicidal self-injury” (NSSI)
Mulți clinicieni au întâlnit adolescenți care s-au rănit, dar au negat intenția de sinucidere. De fapt, această experiență stresantă este din ce în ce mai frecventă. Studii comunitare au constatat că o treime până la jumătate dintre adolescenții din SUA, de exemplu, s-au angajat într-un tip de auto-vătămare non-suicidală (NSSI), deși studiile mai puțin recente au arătat rata ca fiind în intervalul 13 – 23%. Comportamentul de auto-vătămare la adolescenți este o problemă extrem de importantă atât pentru părinți, cât și pentru specialiști, nu numai din cauza pericolului evident al celui care se rănește, ci și din cauza dificultăților de a stabili cât mai clar dacă adolescentul are și intenția de a se sinucide atunci când recurge la acest comportament.
NSSI include cel mai frecvent tăierea sau arderea fără intenție suicidară. Alte tipuri de NSSI includ lovirea, ciupirea, lovirea pereților și a altor obiecte pentru a simți durere, pentru a-și rupe oasele, ingerarea de substanțe toxice și interferența cu vindecarea rănilor (adică nu se țin de indicațiile date de medici atunci când se află în perioada de recuperare). NSSI începe de obicei la mijlocul adolescenței. Adolescenții care se rănesc:
- sunt adesea impulsivi
- au stimă de sine fluctuantă/dependentă de evenimentele pe care le trăiesc
- au o sensibilitate crescută din punct de vedere emoțional
- nu au reziliență emoțională suficient de dezvoltată
- se simt sufocați de emoțiile pe care le simt și au nevoie de un mijloc rapid care să îi ajute să se ventileze
Odată ce a început, auto-vătămarea pare să dobândească caracteristici de dependență și poate fi destul de dificil pentru o persoană să renunțe la acest comportament. În timp ce unele studii indică faptul că NSSI este mai frecvent la fete decât la băieți, alte studii indică faptul că nu există diferențe de gen coerente care să susțină această ipoteză.
Deși este diferită de comportamentul suicidar, NSSI apare frecvent la adolescenți care, în alte momente, au avut în vedere sau au încercat să se sinucidă. Ca rezultat, există un risc semnificativ de suicid și tentative de suicid în rândul adolescenților care se angajează în NSSI. Un studiu a constatat că 70% dintre adolescenții care se angajează în NSSI au făcut cel puțin o încercare de sinucidere și 55% au avut mai multe încercări. Cu toate acestea, comportamentele non-suicidare și cele suicidare servesc unor scopuri distincte. Unii pacienți adolescenți au raportat că s-au rănit în mod specific pentru a opri ideația suicidară sau pentru a se opri de la a încerca să se sinucidă. În consecință, comportamentele de auto-vătămăre fără intenție suicidară pot fi privite ca fiind ”o formă morbidă de auto-ajutor”.
Până de curând, NSSI a fost văzută ca fiind asociată în primul rând cu următoarele trei categorii specifice de diagnostic psihiatric:
- dizabilități de dezvoltare
- tulburări de alimentație
- tulburarea de personalitate borderline (BPD)
NSSI apare la aproximativ 15% dintre copiii cu dizabilități de dezvoltare, în special retard mental profund și sever. În rândul femeilor adulte, NSSI însoțește până la 35% dintre cei diagnosticați cu anorexie nervoasă, bulimia nervoasă și alte tulburări de alimentație; adolescenții de sex feminin cu anorexie nervoasă tind, de asemenea, să se angajeze în NSSI mai mult decât cei fără tulburare de alimentație. NSSI repetitiv este atât de frecvent în rândul persoanelor cu tulburarea de personalitate borderline încât această tulburare este singurul diagnostic clinic în DSM-IV-TR pentru care auto-vătămarea, fie suicidară sau non-suicidală, este un simptom. Cu toate acestea, niciun studiu nu a examinat prevalența NSSI în rândul adolescenților de sex masculin sau feminin care prezintă simptome de personalitate borderline.
Cercetările pun însă sub semnul întrebării prezumția că NSSI la adolescenți este limitat în primul rând la persoanele cu dizabilități de dezvoltare, tulburări de alimentație sau tulburări de personalitate borderline. Afecțiunile psihiatrice care sunt asociate în mod specific cu NSSI la adolescenți includ
- tulburări de internalizare (în primul rând depresie, dar și tulburare de stres posttraumatic și anxietate generalizată)
- tulburări de externalizare (inclusiv tulburări de comportament și tulburare de opoziție sfidătoare)
- tulburări de abuz de substanțe
S-a sugerat că există o legătură puternică între NSSI și maltratarea în copilăria timpurie, în special abuzul sexual asupra copiilor. Cu toate acestea, o meta-analiză recentă a constatat doar o corelație modestă între abuzul asupra copiilor și NSSI, iar acest lucru s-a datorat asocierii ambelor caracteristici cu factorii de risc psihiatrici.
Totodată un procent considerabil de adulți, adolescenți și tineri care se angajează în comportamente de auto-vătămare (aproape 50%) nu îndeplinesc criteriile pentru depresie, anxietate, tulburări de alimentație, tulburări de consum de substanțe sau alte tulburări psihiatrice majore. De fapt, NSSI pare a fi un simptom psihiatric nespecific comun găsit într-o varietate de tulburări, dar și la adolescenți fără un diagnostic psihiatric specific. Pare mai util să înțelegem NSSI în termeni funcționali, mai degrabă decât ca un diagnostic distinct, deoarece o categorie separată de diagnostic nu este bine susținută de rezultatele actuale ale cercetării.
Procesele interpersonale asociate cu NSSI includ utilizarea crescută a comportamentului evitant și reducerea expresivității emoționale. Adolescenții care se auto-mutilează sunt mai puțin susceptibili să raporteze că sunt hărțuiți de colegi și se confruntă cu disconfort în ceea ce privește identitatea lor sexuală. Un studiu britanic a găsit, de asemenea, o asociere cu subcultura Goth (o subcultură contemporană regăsită în multe țări; a apărut în Marea Britanie la începutul anilor 80, în sfera gothic-rock, un derivat al genului post-punk) și comportamentul de auto-vătămare în rândul adolescenților.

Cum acționează de fapt acest comportament de auto-vătămare?
Scopul major al NSSI pare să afecteze reglementarea și gestionarea gândurilor dureroase. De exemplu, într-un studiu al elevilor de liceu, 55% dintre auto-vătămători au indicat că motivul lor pentru NSSI a fost dorința de a scăpa de problemele din mintea lor, în timp ce 45% dintre adolescenți susțin că NSSI îi ajută să își elibereze tensiunea acumulată în corp și să se relaxeze.
Datele experimentale susțin aspectul de reglementare al NSSI. Adolescenții cu NSSI au demonstrat niveluri mai ridicate de excitare fiziologică în timpul unei sarcini stresante, comparativ cu adolescenții fără NSSI. Această constatare este în concordanță cu cercetarea primatelor. După ce au experimentat o creștere a ritmului cardiac indusă de stres, maimuțele care au un răspuns mai intens la cortizolul declanșat de situația stresantă în care se află par să folosească auto-vătămarea ca strategie de coping pentru a reduce excitarea. La rândul său, auto-vătămarea este asociată cu o scădere rapidă a ritmului cardiac.
NSSI poate regla, de asemenea, emoțiile prin creșterea experienței afective. Adolescentul poate avea experiența subiectivă de a fi nepotrivit din punct de vedere emoțional în raport cu cei de vârsta sa sau ”goi” și ”deconectați” de ceilalți. NSSI poate ajuta un adolescent să obțină un sentiment de control, să simtă emoție sau să oprească experiențele disociative. De asemenea, ar putea oferi adolescentului experiența de a fi “real.”
NSSI poate servi funcții interpersonale pentru adolescent. NSSI ar putea provoca o întărire pozitivă sub formă de atenție din partea altora, deși studiile ne arată că mulți dintre cei care se rănesc fac acest lucru în privat și nu împărtășesc acest lucru cu cei din cercul lor. NSSI ar putea ajuta, de asemenea, adolescentul să evite situațiile dificile. De exemplu, amenințarea cu auto-vătămarea ar putea determina adulții sau colegii din jurul adolescentului să scadă presiunea socială pe care o pun pe el.
Este extrem de important să înțelegem procesul complex care se află în spatele comportamentului de automutilare. Este util să ne amintim că NSSI impulsiv la adolescenți provine, în general, din durere emoțională, nu din intenții răuvoitoare, și că acesta are nevoie de abilități mai eficiente pentru a înlocui auto-vătămarea cu mecanisme de coping adaptative.
Dacă copilul nostru se auto-rănește, înseamnă că se gândește la sinucidere? Ce putem face?
Doar pentru că un copil sau un adolescent începe să se angajeze în auto-vătămare, aceasta nu înseamnă automat că au gânduri de sinucidere sau își doresc să moară. Cu toate acestea, unele studii arată că atunci când NSSI continuă pe perioade lungi de timp, copiii și adolescenții se confruntă cu riscuri mai mari pentru gândirea și acțiunile suicidare.
În tot aceste proces, ca părinți este important să ne intereseze doar binele și echilibrul propriului adolescent și de aceea trebuie să înțelegem că în jurul acestui fenomen, în timp, s-au dezvoltat și tot felul de mituri care pot fi în dezavantajul nostru dacă ajungem să le dăm crezare. O parte din aceste mituri ar fi:
- tăierea este singura formă de auto-vătămare de care ar trebui să ne facem griji
- auto-vătămarea se datorează, de obicei, gândurilor suicidare
- copiii sau adolescenții care se auto-rănesc caută doar atenție sau sunt dramatici
- fetele sunt singurele care recurg la comportament de auto-vătămare
- dacă ne întrebăm copilul despre auto-vătămare, ar putea fi tentat să încerce să facă asta.
Cea mai comună formă de NSSI este tăierea pielii, astfel încât s-ar putea vedea tăieturi sau cicatrici pe mâinile copilului, încheieturi, stomac, picioare sau alte zone ale corpului lor. Copiii pot provoca răni adânci sau pot face zeci de tăieturi mai mici într-un singur loc. Este important să ne amintim, totuși, că copiii își ascund adesea rănile purtând o mulțime de bijuterii sau mâneci lungi (chiar și în vreme caldă), astfel cicatricile și tăieturile nu pot fi vizibile sau ușor vizibile. Alte semne subtile care trebuie luate în considerare pot include simptome de depresie (cum ar fi sentimente copleșitoare de lipsă de speranță sau lipsă de valoare, tulburări de somn și niveluri scăzute de energie). Acest lucru se datorează faptului că copiii care suferă de depresie prezintă un risc mai mare de a se angaja în NSSI.
Atunci când în viața noastră există un adolescent, trebuie să înțelegem că este esențial să creăm o relație de sprijin autentică cu el. Totodată este important să fim atenți constant la schimbările de dispoziție afectivă (extrem de fluctuante la vârsta aceasta) și modul în care adolescentul face față presiunilor sociale. Nevoia de apartenență este primordială în această perioadă a vieții și de aceea este important să vedem dacă adolescentul are un anturaj de prieteni care îl ajută în acest sens. De multe ori, adolescentul poate avea nevoie și de începerea unui proces terapeutic alături de un psiholog sau psihoterapeut pentru a înțelege mai bine alegerile pe care le face, consecințele lor și cum poate învăța comportamente adaptative care să îl ajute să integreze în viața sa emoțiile puternice care îl doboară adesea. Factorii afectivi, psihosociali, biologici și cognitivi este important să fie abordați prin strategii psihoterapeutice, psihofarmacologice și de consolidare a abilităților adecvate pentru fiecare individ în parte.
Referințe:
”Tu nu mă înțelegi”, de Dr. Cristian Andrei
”Ține-ți copiii aproape”, de Gordon Neufeld și Gabor Maté