A vorbi prin prisma etichetelor și a prejudecăților ne vine fiecăruia cu mare ușurință. Acest mod de a comunica, de a relaționa reprezintă de fapt o practică pe care fiecare dintre noi o folosește zi de zi, conștient sau incoștient. Procesul acesta de etichetare este ceva ce se propagă cu o mare viteză. Absolut tot ceea ce întreprindem reprezintă de fapt modul în care percepem/etichetăm realitatea care ne înconjoară. Adjectivăm oamenii pe care îi întâlnim, chiar și preț de câteva secunde, și îi considerăm într-un anumit fel fără a cunoaște nici măcar un lucru despre ei. Nu suntem interesați să descoperim cum este persoana respectivă și de cele mai multe ori eticheta pe care i-o atribuim este doar percepția noastră despre ea. Ne adaptăm comportamentul și reacțiile în funcție de ceea ce considerăm noi că aceasta reprezintă. Ne arătăm deschiderea sau chiar ignoranța în unele cazuri, din simplul motiv că acei oameni, cu etichetele bine fixate de la început tot de către noi, nu se ridică la nivelul așteptărilor noastre.
Dar cum poate fi definită de fapt percepția?
Percepția este un proces psihic senzorial cu ajutorul căruia recunoaștem un obiect sau un fenomen.
Comparativ cu senzația, percepția constituie un nivel superior de prelucrare și integrare a informației despre lumea externă. Superioritatea percepției constă în realizarea unei imagini sintetice, unitare, în care obiectele și fenomenele care acționează direct asupra organelor analizatoare sunt reflectate ca totalități integrale, în individualitatea lor specifică. Legea integralităţii perceptive defineşte o particularitate esenţială a percepţiei şi anume orientarea acesteia spre surprinderea obiectului în integralitatea însuşirilor lui. În procesul nostru de etichetare, de prea multe ori avem tendința de a ”suplimenta” ceea ce percepem cu adevărat cu unele componente pe care nu le observăm tocmai pentru ca realitatea care rezultă să ne aducă confort. Este nevoia de a completa o informație absentă, de a adăuga elemente pe care nu le vedem dar credem că sunt acolo, ca să putem forma o imagine perceptivă unitară și semnificativă.De exemplu, atunci când anumite persoane sau contexte ne fac să trăim emoții negative pe care am prefera de fapt să nu le avem, alegem să nuanțăm prin punerea de etichete:
- ”Este o persoană dificilă sau arogantă. Este de înțeles ca eu să simt repulsie față de ea” (se poate traduce: ”Eu mă simt inferioară față de această persoană și aleg să o văd ca fiind arogantă deoarece mă face să mă accept cu mai multă ușurință”)
- ”Nu îmi place această persoană pentru că este dintr-o bucată și fără bun simț” (se poate traduce: ”Mă simt inconfortabil atunci când lucrurile îmi sunt spuse în mod direct, fără filtre; acest mod de a comunica mă face să mă simt vizată/jignită.”)
Granița dintre noi și cei din jur este extrem de fină. Ne dorim ca toți cei care fac parte din viața noastră sau cu care interacționăm în anumite momente să poată fi grupați în funcție de anumite caracteristici. Astfel ne este mult mai ușor să deținem controlul. Ori a fi în contact cu cei din jurul nostru, cu realitatea din jurul nostru nu se rezumă doar la anumite însușiri pe care le percepem. Totul face parte dintr-un întreg care este de sine stătător, dar în același timp evoluează constant. Nevoia de a pune etichete nu vorbește despre ceea ce se află în afara noastră. Nevoia de a pune etichete vorbește, de cele mai multe ori, de dorința de a scăpa de imaginea pe care o avem despre sine, vorbește despre proiecție, despre neacceptare, despre neîncredere în sine. Atunci când intrăm în contact cu cei din jurul nostru avem tendința de a cataloga persoana din fața noastră prin prisma comportamentului pe care îl adoptă. Comportamentul nu reflectă întotdeauna cine suntem cu adevărat. Această identificare vine, de cele mai multe ori, cu repercursiuni asupra modului în care vom reuși să evaluăm individul din fața noastră.
Etichetarea oamenilor: Efecte adverse
Etichetarea oamenilor poate fi considerată o scuză jalnică pentru neacceptarea propriilor dificultăți de adaptare, a lipsei de încredere în sine, a dorinței să fim la fel ca cei din jur, a nevoii de a ne identifica mereu cu cei din jur… Etichetarea oamenilor aduce suferință și dezechilibru în propriul univers psihologic.
Atunci când ceea ce facem ne aduce confort doar dacă ia forma unei percepții pe care ne-am format-o despre cei din jur, suntem vulnerabili. Etichetele și prejudecățile ne înstrăinează de noi înșine, dar și de cei din jur. Sunt multe motive pentru care unii oameni apelează adesea la etichete sau prejudecăţi/stereotipuri. Cel mai adesea alegem acest tip de comportament pentru a limita, inflama sau a ne retrage dintr-o situație inconfortabilă:
- Invidia: poate lua două forme și anume, cea benignă care are rol motivator în ceea ce întreprinzi și are la bază comparația cu cei din jur și cea malignă, care duce la o serie de blocaje și care va afecta succesul persoanei în cauză;
- Nevoia de atenție: persoanele care au o impresie exagerat de bună despre sine și care se pot situa deseori în categoria celor ce suferă de narcisism vor apela la prejudecăți sau etichete pentru a evidenția și mai mult diferența colosală care există între ei, cei perfecți și cealaltă categorie de oameni; persoanele care se raportează la sine ca la ceva perfect pot fi lipsite de empatie și compasiune și vor încerca mereu să inducă sentimente de inferioritate prin comportamentul pe care îl adoptă;
- Slabă încredere în sine: persoanele din această categorie sunt deficitare atunci când vorbim de capacitatea de a construi relații autentice și de a nu face din alegerile personale ale celuilalt, ceva despre sine.
- Ușurința cu care aplică etichete: generalizarea aduce confort; atunci când suntem puși față în față cu situații complexe, ne poate scuti de consumul de energie psihică pentru găsirea de soluții diferite, creative; a pune etichete ne poate justifica comportamentul evaziv sau neincluziv;
Este adevărat că nu toți cei cu care ajungem să interacționăm împart același sistem de valori ca al nostru, dar despre asta este vorba atunci când vorbim despre umanitate: vorbim de fapt despre diversitate, despre incluziune, despre flexibilitate, despre susținere, despre echilibru, despre compasiune, iar lista poate continua. A pune etichetă ”pătează” ceea ce este în fața noastră și mai mult decât atât, rănește.
A privi mai mult către sine și către nevoile noastre ne poate oferi răspunsuri pe care de fapt încercăm să le proiectăm asupra celorlalți. Pentru că în primul și în primul rând, este vorba despre a ne cunoaște pe sine, despre a ne recunoaște vulnerabilitățile și a le transforma în oportunități de dezvoltare și evoluție.
Etichetele nu vorbesc despre cei care le poartă, ci despre cei care le aplică! Grija pentru realitatea ta!
Un răspuns